Halep şi Begu, probleme diferite: Irina, apăsată de cifre, Simona de condiţiile de la Paris

Halep şi Begu, probleme diferite: Irina, apăsată de cifre, Simona de condiţiile de la Paris

Halep şi Begu sunt prietene bune şi în afara terenului

Victorioase în turul I la Paris, Irina Begu (72 WTA) şi Simona Halep (2 WTA) se vor înfrunta în următoarea fază, cel mai probabil, miercuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

La prima vedere, acest meci nu se poate încheia cu vreun alt rezultat, în afară de calificarea Simonei. Iar asta pentru că, în precedentele şapte partide directe, Halep s-a impus de fiecare dată. 
 
Întrebată de Eurosport despre meciul cu Simona, Begu - a trecut de Jill Teichmann (54 WTA) în trei seturi în runda inaugurală - a spus că are avantajul că e lipsită de emoţii şi de presiune. „Cu siguranţă, va fi un meci greu, aşa cum au fost toate cu Simona. Însă, în acelaşi timp, ştiu că n-am absolut nimic de pierdut. Îmi place să joc împotriva ei şi sper să fac un meci bun“, a spus Begu. 
 
De partea cealaltă, Simona a identificat o singură problemă, după meciul ei de debut la French Open 2020: „E foarte frig la Paris, dar pentru toată lumea e la fel. Bineînţeles că nu e uşor să joci pe astfel de temperaturi (n.r. - au fost vreo 13 grade Celsius), dar nu vreau să mă plâng. E greu pentru corp, spate, picioare, încheieturi. Nu e uşor. Dar sunt bine şi încerc să iau doar pozitivul“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările