Cine este Andrea Petkovic, adversara Simonei Halep în semifinalele turneului Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep o va întâlni joi (ora 18.00, în direct pe Eurosport), în semifinalele de la Roland Garros, pe Andrea Petkovic din Germania, locul 27 mondial, o adversară pe care românca noastră a învins-o de două ori până acum.

Simona Halep s-a calificat miercuri seara în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, în minimum de seturi, pe Svetlana Kuzneţova din Rusia. Aceasta este cea mai bună performanţă a româncei la un turneu de Mare Şlem, după ce, în ianuarie, ea reuşise să ajungă până în sferturi la Australian Open. 

În semifinale, Halep o va întâlni pe Andrea Petkovic din Germania, 26 de ani, locul 27 mondial. Nemţoaica, născută în Bosnia, a câştigat trei titluri la simplu în circuitul feminin profesionist. Calificarea în "careul de aşi" reprezintă pentru ea, la fel ca pentru Simona, cea mai bună performanţă din carieră. Anterior, în 2011, ea reuşise trei calificări în sferturile de finală a trei turnee de Mare Şlem, Roland Garros, US Open şi Australian Open.

Petkovic a jucat pentru prima dată la un turneu de Mare Şlem în 2007, la Roland Garros. Cea mai bună clasare a sa în ierarhia WTA a fost locul 10 ocupat în anul 2011. Potrivit site-ului wtatennis.com, turneul său favorit este cel de la Stuttgart.

Statura este unul dintre avantajele lui Petkovic pe terenul de tenis, ea măsurând 1.80 metri. Nemţoaica este jucătoare de mână dreaptă şi profesionistă din 2006.

Până acum, Halep conduce cu 2-1 la capitolul meciuri directe. Utima partidă disputată între cele două jucătoare a fost anul trecut, la Tokyo, în septembrie, când românca s-a impus în două seturi, scor 7-6, 6-3.

CITIŢI ŞI:

Bravo, Simona! Halep s-a calificat, în premieră, în semifinale la Roland Garros. Urmează un duel de foc pentru marea finală

Roland Garros: Maria Şarapova şi Eugenie Bouchard se vor întâlni în prima semifinală a French Open

Victoriee! Performanţă incredibilă pentru Simona Halep: semifinale la Roland Garros. O va întâlni pe Petkovic

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite