În presă au apărut mai multe ştiri în sensul că marţi, 25 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis recursul declarat de ANI în cauza care-l priveşte pe Klaus Iohannis.  

De fapt, soluţia nu a fost de „admitere” pur şi simplu, ci de „admitere în principiu”. E o mare diferenţă. 

Ce înseamnă soluţia de pe 25 noiembrie 2014, de „admitere în principiu”, pronunţată de ÎCCJ - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în cazul Iohannis, care face obiectul dosarului nr. 508/57/2013?

Nimic important, pe scurt.

De ce? Pentru că ea nu se referă la „fondul cauzei”, adică ea nu rezolvă problema de drept ridicată în acel dosar, problemă care constă în existenţa sau inexistenţa unui caz de incompatibilitate.

La termenul din 24 noiembrie 2014, un „complet de filtru” (chiar aşa îl denumeşte legea – art. 493 al. 4 din Codul de procedură civilă) de la ÎCCJ a stabilit doar că recursul declarat de ANI îndeplineşte condiţiile elementare de formă şi că ridică o problemă de drept controversată care necesită discutarea speţei de către un complet „clasic” de judecată, într-o procedură mai puţin rapidă/simplă.

În acest context, trebuie precizat că noul Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, a fragmentat soluţionarea unui recurs în 2 etape, atât pentru a elimina supraîncărcarea instanţelor cu recursuri declarate greşit sau chiar abuziv, cât şi pentru a permite o examinare mai aprofundată a speţelor care ridică probleme de drept controversate.

Cu menţiunea că aceasta este o prezentare simplificată, pentru a fi mai “prietenoasă”, cele 2 etape sunt:

-1) etapa filtrului

-2) etapa judecăţii “clasice”

 

1) Etapa filtrului este o etapă „de birou”, care nu prespune nici citarea părţilor şi nici dezbateri orale în faţa instanţei.

Orice recurs declarat trece prin această primă etapă, în care este examinat de către un „complet de filtru”.

Completul de filtru stabileşte dacă acel recurs îndeplineşte condiţiile legale de:

-a) formă (recursul să fie declarat în termenul legal, să fie declarat împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs, motivele recursului să se încadreze printre cele permise de lege etc. etc.)

-b) seriozitate (recursul să nu fie lipsit în mod vădit de temei, de argumente credibile)

-c) complexitate (există complexitate dacă problema de drept ridicată în acel recurs este controversată sau nu este rezolvată unitar în practica ÎCCJ) 

Dacă în recurs nu se ridică probleme de drept controversate sau nerezolvate unitar de ÎCCJ, recursul se poate soluţiona (admitere sau respingere/anulare) în această primă etapă, fără a mai fi nevoie de parcurgerea etapei nr. 2.

Dacă recursul a fost declarat cu respectarea condiţiilor de formă şi ridică probleme de drept controversate sau nerezolvate unitar de ÎCCJ, el nu va putea fi soluţionat în prima etapă, ci va fi trimis în etapa a doua, care înseamnă o judecată „clasică”.

Actul prin care completul de filtru dispune trimiterea recursului în etapa a doua este denumit de lege  „încheiere de admitere in principiu”.

Aceasta nu înseamnă, însă, că recursul a fost admis, că s-a decis cine are dreptate şi cine nu, ci doar că acel recurs respectă condiţiile de formă şi seriozitate cerute pentru declarare, precum şi că problema de drept ridicată în recurs este controversată/nu este rezolvată unitar în practica ÎCCJ.

 

2) Etapa judecăţii „clasice” presupune derularea procedurilor tradiţionale, care implică citarea părţilor la judecată şi dezbateri orale în faţa completului de judecată.

În cauza despre care discutăm, abia în această a doua etapă, completul de judecată stabileşte dacă hotărârea judecătorească atacată cu recurs (în speţă, decizia curţii de apel) a respectat sau nu legea. Adică, abia în această etapă recursul se va admite sau se va respinge, în înţelesul că o parte câştigă/pierde recursul.

Este evident că, la termenul din 25 noiembrie 2014, la ÎCCJ s-a stabilit că recursul declarat de ANI a trecut doar de prima etapă, a filtrului şi a devenit „judecabil” în procedura clasică.

În concluzie, admiterea în principiu a recursului ANI nu înseamnă altceva decât că, pe de o parte, recursul ANI îndeplineşte condiţiile elementare de formă (respectarea termenului legal de declarare, depunerea recursului la instanţa prevăzută de lege etc.etc.) şi că, pe de altă parte, problema de drept ridicată în dosar este una controversată/nerezolvată unitar de ÎCCJ. Nimic altceva în plus.

La 14 ianuarie 2015 este primul termen din etapa a doua a recursului. Abia la finalul acestei etape se va pronunţa „adevărata” soluţie de respingere sau admitere a recursului ANI, căreia nu mă pot abţine să-i urez, în mod sincer, insucces.

text de Dan Mihai 

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.