Mai precis, despre “şantajul” la care ar fi fost supus nevinovatul şef al ANI (Agenţia Naţională de Integritate) de către doi foşti ziarişti deveniţi milionari în euro (Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac).

Potrivit „victimei”, scopul operaţiunii ar fi fost stoarcerea de date compromiţătoare, pentru a lovi în actualii guvernanţi şi, evident, în actualul preşedinte. Că doar ne aflăm în plină campanie electorală!

Ei bine, întreaga discuţie a fost înregistrată cu microfonul sub maiou, pentru a fi adusă apoi la cunoştinţa opiniei publice de goarna unei gazete cu circulaţie confidenţială.

Cum spuneam, subiectul merita măcar pomenit. Dar între timp mi-au căzut sub ochi alte două ştiri care şifonează imaginea breslei din care pretindem că facem parte.

Una este despre ţeapa dată câştigătorilor de la emisiunea-tombolă de pe OTV, ameninţaţi cu evacuarea din apartamentele primite cadou, pe motiv că asociaţii lui Dan Diaconescu au “uitat” să le plătească!

Cealaltă se referă la exclusivitatea pe care PRO TV ar fi negociat-o cu familia regretatului actor Gheorghe Dinică nu doar pentru drepturile de autor, ci şi pentru informaţiile despre înmormântare.

Dacă în cazul dintâi avem de-a face cu o banală ţeapă, care nu mai miră pe nimeni în ţara asta, în cel de-al doilea lucrurile sunt de-a dreptul macabre.

Căci televiziunea lui Adrian Sârbu nu se mai comportă ca un canal de informare şi divertisment, ci ca un SRL de pompe funebre.