Şi aşa au izbucnit şi mugurii şi florile zarzărilor şi caişilor şi cireşilor şi prunilor, în răspăr cu filele calendarului care ne-au întors, de la o noapte la alta, din nou în plină iarnă pentru ca iar primăvara să se răzbune, făcând verdele ei crud să cucerească toate grădinile şi să ne facă visători în timpuri mai bune.

Şi răsfăţul acestei primăveri nărăvaşe nu s-a încheiat nici până azi. Aşa s-a făcut apoi ca ţăranul să iasă din pridvoarele unde cerceta nădăjduitor cerul şi să se repeadă în răzoare şi în arături şi să se grăbească să însămânţeze harnic şi cu dor şi să pună seminţele şi răsadurile toate câte se pun primăvara, ca la o întrecere cu pomenitul mai înainte calendar. Două şi trei rânduri de seminţe şi răsaduri şi răsădiri, unele după altele, au urmat nopţilor răcoroase până la brume şi chiar ninsori ca în pragul iernii care au pârjolit o îndelung muncă răbdătoare când n-ai încotro şi iei totul de început. Şi muncile acestea ale semănatului şi săditului şi răsăditului printre brazdele adânci, pe urma plugului şi, in genunchi, pe marginea răzoarelor proaspăt săpate şi cu pământul mărunţit, sunt cele mai grele dintre muncile cu care începe primăvara ţăranului. Şi iar cum mai ziceam, nu s-a terminat acest iureş păgubitor, fiindcă primăvara năvalnică şi veselă a fost de prea multe ori învinsă de amintirea iernii şi ploilor friguroase şi pisăloage din toamnele cele mai urâte.

Am urmărit şi eu zbaterea ţăranilor mei din Oltenia de sub Munte şi curajul şi îndârjirea şi puterea lor de a lua totul de la început, toate exemplare pentru toţi ce care se cuvine şi au datoria să se lupte cu viaţa într-o ţară care nici ea nu mai conteneşte şi parcă nu mai izbuteşte să-şi caute şi să-şi găsească drumul.

După Paşti, de la începutul Săptămânii luminate, şi în Oltenia de sub Munte timpul s-a răzgândit de trei ori şi a trebuit, iarăşi, a patra oară, ţăranii „să intre în brazdă”.

Era în această neostenită ambiţie a lor de a nu se lăsa păgubiţi de capricile prea năzbâtioasei primăveri atâta voinţă de viaţă şi de dăruire în slujba vieţii pentru care se ostenesc fără încetare să o facă mai bună de atâtea sute de ani, încât curajul lor de a lua totul de la început m-a făcut să-l văd şi să-l înţeleg şi să-l judec, rugându-vă şi pe dumneavoastră să faceţi la fel, ca pe un simbol al întregii şi dramaticei lor istorii. Pentru că şi azi, la noi, viaţa ţăranilor este încă lăsată la marginea interesului unei administraţii sufocată de patima politicianistă a scaunului cu orice preţ.

Rămâne, însă, pilduitoare puterea ţăranilor de a spera şi, astfel, nobil moral, ca un argument al filosofiei ţăranului, curajul acestuia de a lua viaţa de la început.