A fost cu adevărat un împătimit al dragostei de pământ, de moştenire şi de moşia strămoşească – nepot al unui vestit cârciumar drăgăşănean de la 1880 - rar am văzut pe cineva, fiu al harniciei ţărănimii oltene care să muncească şi să se dăruiască cu devotament şi statornică aplecare de zi şi noapte asupra pământului moştenit şi sporit de el, răscolit şi răsădit cu viţă de vie de cea mai înaltă clasă, rar am întâlnit un bărbat dăruit ideii de recreare a strălucitei poveşti a viei Drăgăşanilor, un model şi un apostol al reînvierii legendei vinurilor de Drăgăşani şi, prin aceasta, cred că a şi fost în atât de scurta lui viaţă unul dintre ultimii, dacă nu ultimul boier al lumii drăgăşănene.

L-am cunoscut şi m-a cucerit cu proiectele lui ambiţioase de viticultor şi de vizionar al viticulturii din clipa când a părăsit politica şi Primăria Drăgăşanilor, pe care şi pe aceasta a slujit-o cu demnitate, şi am fost de atâtea ori alături de el şi de faţă la punerea la cale a pomenitelor proiecte vizionare când a ridicat conacul din culmea de la începutul Dealurilor Dragăşanilor, când a creat crama şi „fabrica“ de vin ultra-modernă şi când a produs Crâmpoşia selecţionată din Braghina şi Gordanul străvechi, renăscând această cea mai veche viţă strămoşească românească şi boieresc olteană. Am fost lângă el, fericit, chiar în zilele când sădea şi planta primii arbuşti şi apoi arborii în parcul dendrologic ca un focar cu miresme florale ale nenumăratelor specii care îmbogăţesc acest spaţiu, unic pe prima culme de deasupra Drăgăşanilor. M-am bucurat în câteva toamne, venit anume să-l întâlnesc „la vie“ când fierbeau în rezervoare şi apoi în butoaie de stejar franţuzesc Cabernetul şi Merlot-ul care-l situează pe un loc fruntaş între podgorenii vâlceni şi apoi vinurile albe Sauvignon şi Fetească.

Gheorghe (Bebe) Iordache a fost – ziceam – un model pentru fraţii lui din podgoria Drăgăşanilor şi i-a sprijinit şi i–a ajutat să-şi redobândească moştenirile şi să le sporească şi i-a inspirat să participe curajoşi la un cinstit concurs.

Puţini vieri din zilele noastre s-au dedicat viei şi vinurilor superioare cu atâta dragoste ţărănească şi nu capitalistă, cu atâta împătimire pentru identitatea spirituală care se face cunoscută şi prin cultura viei şi a vinului.

În sfârşit, Gheorghe (Bebe) Iordache, cu Casa de vinuri Iordache cu parfum evocator de istorie, va rămâne un reper şi, sper că acest rang de reper să îmbărbăteze şi pe moştenitorii lui tineri care au datoria morală în primul rând să-i îngrijească numele şi să-i continue dragostea de muncă şi de un nume consacrat.

*

P.S.: Coincidenţe

1. O informaţie culturală, nu pe surse, ci de la sursă:

La începutul primăverii, Academicianul Dumitru Radu Popescu a fost informat de către Academicianul Răzvan Theodorescu că acesta a fost desemnat de Fundaţie preşedinte al juriului care acordă anual „Premiile Brâncoveanu în domeniul ştiinţei şi culturii şi că, în această calitate, îl roagă pe D.R.Popescu să facă parte din juriu, anume pentru desemnarea premiantului pentru literatură.

Academicianul D.R. Popescu a acceptat invitaţia şi a precizat că îl va propune pentru Premiul Literar pe romancierul şi omul de teatru Dinu Săraru.

Academicianul Răzvan Theodorescu a acceptat condiţionarea.

La începutul acestui septembrie a avut loc încheierea lucrărilor juriului care a confirmat – juriul – acordarea premiului pentru literatură romancierului şi omului de teatru Dinu Săraru. La o săptămână, a urmat întâlnirea juriului pentru semnarea documentului final privind „Premiile Brâncoveanu“ pentru toamna anului 2019. La întâlnire, trimişii Fundaţiei au comunicat juriului că Fundaţia nu este de acord cu numele premiantului pentru literatură, propunând un alt nume.

D. R. Popescu

- „Atunci, am ripostat, pe bună dreptate, şi am părăsit întâlnirea, precizând că îmi voi trimite Fundaţiei înapoi şi premiul care mi s-a acordat mie acum 2 ani!

Comentariul meu, Dinu Săraru:

- „Şi eu, dacă aş fi fost în locul preşedintelui juriului, aş fi făcut la fel – am zis, gândindu-mă la câte pagini de elogii şi recunoaşteri ale solidarităţii mele faţă de el a scris el despre mine.“

D.R.Popescu:

- „Şi eu aş fi făcut la fel!“

Dinu Săraru:

„Liniştit, academicianul Răzvan Theodorescu şi-a primit arginţii!

2. Altă informaţie culturală, de la sursă

Joi, 12 septembrie, ora 12:00, Acad. Răzvan Theodorescu m-a anunţat telefonic că - deşi de trei ori Secţia de Arte, audiovizual, arhitectură, Tv şi teatru a Academiei m-a votat majoritar pentru alegerea mea ca membru, de două ori membru de onoare şi o dată membru corespondent al Academiei – Prezidiumul Academiei a amânat tot a treia oară validarea pentru plen pe luna noiembrie sau pentru prima şedinţă a anului viitor...

De data aceasta validarea pentru plenum în noiembrie a fost votată printre alţii, de către Preşedintele Academiei Ioan Aurel Pop, de către secretarul general al Academiei, Academician Dumitrache şi chiar de către vicepreşedintele Acad. Răzvan Theodorescu.

La anul voi avea - dacă trăiesc - 88 de ani!

La o oră de la acest telefon, scriitorul Ştefan Mitroi, coincidenţă, nu-i aşa, mi-a adus, venind de la Chişinău romanul Temă pentru acasă semnat de Nicolae Dabija, membru al Academiei Republicii Moldova şi membru al Academiei Române, cu următoarea dedicaţie:

Instituţiei pe nume Dinu Săraru, autorul capodoperei «Nişte Ţărani», citită în Basarabia tinereţii mele pe sub bancă, prozatorului - şcoală de la care generaţia mea a învăţat arta scrisului românesc, admiraţia mea dintotdeauna.

Nicolae Dabija
11 septembrie 2019, Chişinău