În ciuda faptului că a devenit demodat, nefolosit, uitat, ignorat cuvântul crăpelniţă aflat pe cale de dispariţie, fenomenul crăpelniţei naţionale este unul la modă! De zi cu zi şi de amploare. De câţiva ani încoace, crăpelniţa românească pare un festival continuu, care creşte, creşte, creşte şi nu se mai opreşte!

Se manifestă la toate scările sociale şi păturile populaţiei româneşti, fie că sunt categoriile paupere, fie că sunt cele ale clasei bogătanilor ori ale noilor îmbogăţiţi. Crăpelniţa naţională românească nu are culoare politică! Şi nici frontiere, fiind exportată chiar şi în cele mai occidentale ţări şi capitale ale lumii. Fără a fi vreun popor invadator, cuceritor, românii au ajuns peste tot în lume! Probabil că mai au puţin şi pun piciorul şi pe lună sau pe Marte.

Mulţi tineri din ziua de azi adepţi ai fenomenului, habar nu au de sensul cuvântului crăpelniţă-conform DEX - „CRĂPÉLNIŢĂ s. f. (Popular) Mîncare. [A murit] acu vreo doi ani. Pe de-o parte de bucurie mare, pe de alta, de necaz. Dar şi de băutură multă şi de crăpelniţă.PAS, L. I 292. N-o să-i dau crăpelniţă degeaba“.

Crăpelniţa este rudă bună cu lăcomia şi nesimţirea şi cu alte chestii asemenea lor. În ziua de azi, crăpelniţa de modă nouă, dezvoltată puternic după 1990 încoace, are şi alte forme care o completează. Pe lângă bogăţie, dorinţa şi excesul de putere, în special putere politică şi economică, sunt principalii factori caracteristici ai acestui fenomen de amploare.

Dacă pentru mâncare, băutură şi destrăbălare românii cu toţii, caută mereu pretexte când nu au motive, cum sunt zilele de sărbători de naştere, religioase sau naţionale-apetitul pentru putere politică şi control reprezintă apanajul unei categorii mai restrânse de cetăţeni. Unii dintre aceştia numiţi generic politicieni au ajuns deja la stadiul de crăpelniţă, având deja furculiţa şi cuţitul în mâinii, în timp ce alţii aspiră, se străduiesc şi fac totul să ajungă şi ei la crăpelniţa politică, de unde apoi, nu se mai dau duşi decât dacă le fac vânt alţi aspiranţi sau alungaţi de popor cu pietre. Doar că aceşti politicieni nu ţin cont de sensul cuvântului crăpelniţă, îl ignoră cu bună ştiinţă şi nu-i interesează că pot crăpa şi din prea multă putere politică!!!

După cum se vede, la români fiecare este cu crăpelniţa lui, în funcţie de stare, de putere şi de educaţie. La sărăntoci, crăpelniţa se limitează de cele mai multe ori la potol-mâncare şi băutură, în general de proastă calitate, în exces, condimentate din plin de manifestarea stridentă a lipsei de educaţie, a nesimţirii, a destrăbălării. De multe ori, acestea împreună nu doar că le afectează propria sănătate şi viaţa, dar are consecinţe grave şi în comunitate-generează fapte antisociale, imorale, ilegale, chiar crime.

La bogătani, la puternicii zilei, crăpelniţa, pe lângă epatarea avuţiei strânse de cele mai multe ori pe căi ilegale şi pe spinarea celorlalţi cetăţenii din alte categorii - „băi, săracilor!“ - are şi forme de grandomanie şi glorie deşartă. Exemple ar fi moşiile, latifundiile, căsoaiele, proprietăţile, clădirile, multe cu o arhitectură de prost gust, luxul, kitsch-ul absolut inutile pe care au dat sute de milioane de euro din averi ilicite. Apoi: bolizii de lux, armatele de sclavi şi amantele la vedere, vacanţele exotice, gorilele angajate să-i protejeze, vedetismul, paranoia de oameni importanţi, de neînlocuit, doctoratele, funcţiile de înalţi demnitari, oameni de stat!

Crăpelnicii cu stare mai au în familiile din dotare şi beizadelele de rigoare, cei mai mulţi după chipul şi asemănarea boşilor, dar mult mai nesăbuiţi, mult mai fără minte, infatuaţi, nesimţiţi! Boi cu averi şi afaceri moştenite, pentru care munca este o chestiune abstractă. Beizadele care profită din plin de starea lor şi statutul părinţilor şi îşi fac de cap în cel mai josnic mod, aruncând cu bani prin cluburi, pe femei, pe chestii aşa zis luxoase, uneori şi pe substanţe interzise, droguri şi ce le mai trece prin cap. De obicei, crăpelnicii juniori din familiile aşa zis importante, epatează public prin diverse prostii imense pe care le fac, ştiind că boşii lor îi vor scăpa de orice fel de răspundere materială sau morală în faţa legii şi a oamenilor.

În România actuală, crăpelniţa a ajuns un fel de sport naţional, practicat zilnic, în exces şi într-o obscenitate publică evidentă. O schimbare radicală faţă de România comunistă, în care lipsurile materiale şi îngrădirea libertăţilor individuale, nu permiteau decât la o mână de privilegiaţii să-şi facă de cap! Acum, cuvântul crăpelniţă moare, dar fenomenul se dezvoltă sub alte nume. La fel de ignorate şi depreciate sunt şi alte cuvinte pe cale de dispariţie: cumpătare, bun simţ, respect, omenie, dar din păcate, în comparaţie cu crăpelniţă, nu se dezvoltă sensul şi forma acestora sub altă formă!