INTERVIU Dan-Ioan Mănăstireanu, specialist în medicina de dezastru: „Este o mare greşeală că s-a renunţat la ideea testării în masă“

INTERVIU Dan-Ioan Mănăstireanu, specialist în medicina de
dezastru: „Este o mare
greşeală 
că s-a renunţat 
la ideea testării 
în masă“

Dan-Ioan Mănăstireanu este singurul specialist în medicină de dezastru din ţară                                    FOTO: Arhiva personală

Medic primar în anestezie şi medicină de urgenţă şi profesor de medicină de dezastru, Dan-Ioan Mănăstireanu face o radiografie a modului în care România a gestionat criza provocată de COVID-19 şi explică importanţa testării în masă.

Ştiri pe aceeaşi temă

România se îndreaptă spre pragul de 10.000 de cazuri zilnice de infectare cu SARS-CoV-2. Una dintre cauzele pentru care am ajuns în această situaţie este lipsa unui plan de dezastru al Ministerului Sănătăţii, crede Dan-Ioan Mănăstireanu, fost medic militar, cu specializare în ATI şi medicina de urgenţă, precum şi singurul profesor de medicină de dezastru din ţară. Specialistul prezintă câteva măsuri cu ajutorul cărora gestionarea pandemiei ar fi fost mai uşoară şi oferă soluţii care pot fi aplicate acum pentru a încetini sufocarea sistemului medical. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, profesorul susţine că, până acum, nimeni din administraţie nu i-a solicitat expertiza, deşi e singurul expert din România în medicina de dezastru.

„Weekend Adevărul“: Domnule Mănăstireanu, pandemia de COVID-19 întruneşte condiţiile pentru aplicarea medicinei de dezastru – număr mare de victime şi resurse limitate.
Dan-Ioan Mănăstireanu: Corect, plus imposibilitatea de a primi ajutoare. Acestea sunt cele trei condiţii în care se aplică medicina de dezastru. Dacă luăm situaţia actuală, putem spune clar că pandemia de COVID-19 este un dezastru. N-ai de unde să ceri ajutoare, pentru că toţi sunt în aceeaşi situaţie. Aşadar, trebuie să cauţi resurse interne şi să te ajuţi singur. Deci, diferenţa dintre medicina de urgenţă şi medicina de dezastru este că în cazul celei dintâi îmi pot face planul la faţa locului, după un algoritm, după o idee generală teoretică, pe care o aveam în cap atunci când am studiat situaţia. Încep să pun în aplicare de la planul alb, până la planul roşu, iar în final cer ajutor extern. În medicina de dezastru nu există aşa ceva.
 
Şi atunci, în situaţia actuală, care ar fi priorităţile dacă am apela la medicina de dezastru?
Organizarea şi strategia. În momentul de faţă, organizarea înseamnă creşterea numărului de paturi de ATI şi renunţarea la feudele medicale.
 
Ce înseamnă asta?
Cel mai clar exemplu este că unele săli de operaţie, care sunt foarte bine dotate, pot fi transformate în săli de ATI. Sigur că nu poţi desfiinţa sălile de operaţii, dar într-un spital precum Spitalul Municipal sau Spitalul Militar, care au în jur de 30 de săli de operaţie, poţi să operezi doar în zece dintre ele. Mai mult, nu-i nicio problemă dacă operezi şi noaptea. Bolnavii cronici pot fi programaţi pentru operaţii noaptea.
 
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
 
O soluţie ignorată: teste cu coplată
Tot noaptea s-ar putea face şi servicii de imagistică medicală, nu?
Da, toate aparatele de imagistică, de la CT (n.r. – computer tomograf), la RMN (n.r. – rezonanţă magnetică nucleară), pot funcţiona şi noaptea.  La noi, niciun RMN nu funcţionează noaptea, în condiţiile în care avem mijloace de transport extraordinare pentru transferul pacienţilor. Deci nu e nicio problemă să-i programezi, să chemi salvarea, să-i ia şi apoi să-i ducă înapoi. Soluţii se pot găsi.
 
Slovacia a finalizat testarea în masă, iar alte ţări au anunţat şi ele demararea acestui proces. În România s-a renunţat rapid la idee. Ar fi necesară, totuşi?
Când am citit că la noi s-a renunţat la idee, m-am îngrijorat. Consider că este o mare greşeală. Sunt convins că specialiştii nu au spus aşa ceva, dar am văzut că o anumită personalitate politică s-a exprimat în sensul ăsta. Repet, cred că este o mare greşeală.
 
Se invocă însă lipsa resurselor.
Testarea în masă este singurul ajutor pe care putem să-l obţinem. S-au dat bani la Unifarm (n.r. – compania de stat, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, care a făcut achiziţiile de materiale sanitare pentru spitale în perioada pandemiei), s-au dus pe apa sâmbetei, că nu s-au cumpărat teste. Sunt convins că oamenii ar accepta dacă le-am spune: „Scoateţi 5-10 lei din buzunare şi hai să facem teste cu coplată“. Pentru că nici statul n-are bani pe care să-i scoată la nesfârşit. Putem să facem cu toţii un mic sacrificiu şi să dăm 20 de lei să ne testăm. Dar nici-unul dintre conducătorii noştri n-a apelat la populaţia României. Poporul român este singurul care ne poate ajuta în momentul de faţă. Deja conducătorii nu mai pot ajuta – ei au terminat, au ajuns la planul roşu. Ştiţi, îmi aduc acum aminte de o expresie. Îl criticau unii pe fostul preşedinte Iliescu, spunând: „Cine a crescut la ruşi nu poate gândi ca Bush“. În momentul de faţă, cine lucrează pe planul roşu, nu poate gândi în strategia medicinei de dezastru. Nu e condamnabil, atât ştie. 
În mod normal, la ora actuală, Ministerul Sănătăţii trebuia să zică: «E pandemie, scoateţi planul de pandemie». În schimb, toate acţiunile Ministerului Sănătăţii au fost făcute pe genunchi, în hol.
Cum aţi vedea organizarea testării la nivel naţional?
Trebuie testate micile colectivităţi – cum e familia, de exemplu. Ai familii în care trebuie să testezi numai un singur membru. Dacă sunt doi părinţi şi doi copii, îl testăm doar pe cel cu risc ridicat de infectare, adică cel care se plimbă cel mai mult. În majoritatea cazurilor e vorba de cel care merge la serviciu. Deci n-o testez pe mamă, care e gospodină şi care stă toată ziua în casă, ci pe tatăl care se duce la serviciu. În momentul în care l-ai testat pe tată şi a ieşit negativ, toată familia este negativă. Nu trebuie să testăm 18 milioane de români, îi testăm pe cei cu mobilitate mare.
 
Pot fi folosite şi testele rapide, având în vedere acurateţea lor discutabilă?
Da, chiar şi cu testele acestea rapide. Sunt de acord că n-au o precizie de 100%, dar dacă au o precizie de 80-90% e perfect acceptabil. Dacă mă testez şi iese negativ testul, dar am nişte simptome, mă mai testez o dată.
 
Se impun măsuri drastice
S-a vorbit mult şi despre persoanele care ar trebui internate, în special acum, când numărul de cazuri de infectări creşte de la o zi la alta. Cum s-ar putea face o mai bună prioritizare?
Dacă nu se va promova un plan care să aibă la bază medicina de dezastru, al cărei slogan este: „Să salvăm cât mai multe vieţi, chiar dacă luăm nişte măsuri drastice“, nu o să fie bine. Un exemplu de astfel de măsură este să spui că persoanele cu COVID-19, care au saturaţia de oxigen peste 94, nu trebuie internate. Dacă vrem să trăiască cât mai mulţi, nu-i internăm pe cei cu saturaţia peste acest prag. Sau poţi să faci un algoritm, sunt convins că în două ceasuri poate fi făcut. Numai să fie făcut de către specialişti care nu înclină coloana vertebrală la factorul politic.
 
Există un prag de la care putem spune că se trece de la medicina de urgenţă la cea de dezastru?
Pragul îl stabilesc specialiştii în funcţie de situaţie. Ce vă spun acum e din punct de vedere teoretic, că eu n-am avut activitate în pandemia asta.
 
N-aţi fost consultat de către autorităţi?
Nu. Eu sunt singurul specialist în medicina de dezastru din România. Nu e cu nimic meritul meu, dar spune altceva: că preocuparea pentru medicina de dezastru este absolut inexistentă în România şi de aceea funcţionează planul roşu. În mod normal, ar fi trebuit să funcţioneze acum planul de dezastru al Ministerului Sănătăţii.
 
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
 
Un plan de dezastru vechi, dar nesemnat
Dumneavoastră aţi făcut unul pe vremea când lucraţi la Ministerul Sănătăţii, la începutul anilor 2000. Mai avem un astfel de plan în prezent?
L-am făcut undeva prin 2000-2001, dar doamna ministru de-atunci (n.r. – Daniela Bartoş, din fostul PDSR) nici măcar n-a avut interesul să-l semneze. Şi uite, că astăzi se vede. În mod normal, la ora actuală, Ministerul Sănătăţii trebuia să zică: „E pandemie, scoateţi planul de pandemie“. În schimb, toate acţiunile Ministerului Sănătăţii au fost făcute pe genunchi, în hol. Cam aşa s-a acţionat şi de aceea
suntem în această situaţie.
 
Cu anumite ajustări, planul creat de dumneavoastră ar fi putut fi de folos astăzi?
Sigur, dacă ar fi fost cineva care să-l actualizeze măcar. Să ştiţi că planul care a funcţionat la gripa spaniolă funcţionează şi astăzi. Şi atunci erau măştile, şi acum sunt măştile. Aţi văzut că Ministerul Sănătăţii a spus mai întâi că masca nu e bună, iar după două săptămâni a spus să purtăm mască. Apoi, după două luni, a spus: „E obligatoriu să purtaţi mască şi în parc, când vă plimbaţi“ – ceea ce e o inepţie.
 
Dar asta pentru că şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost contradictorii.
Da, OMS s-a făcut de ruşine şi a scăzut enorm în ochii tuturor. Pur şi simplu, s-a făcut de ruşine – asta dacă nu cumva au fost alte interese. În tot cazul, s-a văzut că şi alţii sunt nepregătiţi.
 
În perioada în care aţi lucrat la minister, aţi înfiinţat şi o rezervă pentru situaţii speciale.
Da. Din nefericire, între timp, au fost desfiinţate rezervele Armatei şi ale Ministerului Sănătăţii. Dacă aţi vedea depozitele din strada Miciurin, care sunt extraordinare, dar care acum sunt goale. Hălăduiesc porumbeii prin ele. Asistând la acest dezastru, pe care n-am reuşit să-l opresc, am izbutit totuşi, cu ajutorul câtorva oameni de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, să fac o rezervă pentru situaţii speciale. Rezerva stătea la Unifarm, dar cred că au jecmănit-o şi pe aia – nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu ea. Aveam acolo măşti şi combinezoane – e adevărat că erau textile, aşa erau acum 20 de ani. Dacă ar fi avut cineva în vedere rezerva, le-ar fi dat în uz ca să nu se învechească. Principiul unei rezerve este s-o preschimbi, pentru că lucrurile se învechesc, vin altele mai moderne.
 
Ştiţi ceva despre rezerva de care dispunem în prezent?
După informaţiile mele – care sunt convins că sunt incomplete –, toată rezerva se limitează la doi saci de medicamente, ceea ce este, pur şi simplu, o caricatură.
 

„Anii ’90 ne-au găsit fără medicină de urgenţă“

Foto: Doctorul Mănăstireanu, în uniforma de militar; Sursa: Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“
 
Unul dintre subiectele care îi îngrijorează mai ales pe bucureşteni este cutremurul. Cât de pregătiţi suntem în cazul în care s-ar produce un nou cutremur comparabil cu cel din ’77?
Vă rog frumos! Nici n-are sens să discutăm. Seismologii vorbesc de aşa-numitul „seism din anul 2000“ care poate fi mai mare decât cel din ’77. Se crede că am avea în jur de 55.000 de victime. Vă daţi seama ce ar însemna asta când, la ora actuală, sistemul nostru se colmatează cu1.000 de victime grave? În prezent, sistemul ATI este aproape colmatat.
 
O strategie care nu sună bine
Deci, în caz de cutremur, am reuşi să salvăm de fapt foarte puţini oameni.
Exact, căci, să spunem lucrurilor pe nume: medicina de dezastru nu e o zână care vine cu bagheta şi salvează oamenii de la moarte. Ea spune: „Salvăm pe cine poate fi salvat“. Asta este strategia, nu foarte plăcută auzului.
 
Ce fel de cazuri trebuie abandonate în medicina de dezastru?
La un moment dat, trebuie să te joci de-a micul Dumnezeu şi să zici: „Tu trăieşti, tu nu trăieşti“. E uşor exagerat ce zic, dar e o realitate. Adesea le spun studenţilor mei de oamenii care au murit la Casa Poporului. Eu lucram atunci la Spitalul Militar, care nu era spital de linia întâi. Nouă ne veneau urgenţele militare şi cele mai complicate. Într-o zi, mi-a fost adus un băiat ca o floare, pe la 21-22 de ani, căruia îi căzuse peste cască o placă mare de beton care îi făcuse praf cutia craniană. În rest, inima, respiraţia erau neafectate. Acela e un caz pe care trebuie să îl părăseşti, pentru că n-ai nicio şansă să-l recuperezi.
 
În manualele studenţilor de la medicină există capitole dedicate medicinei de dezastru?
Pe timpul lui Ceauşescu, la noi a fost desfiinţată, la un moment dat, şi pregătirea pentru medicina de urgenţă. Anii ’90 ne-au găsit fără medicină de urgenţă. Întâmplarea a făcut că atunci eram în Ministerul Sănătăţii. Am pus umărul la treabă alături de o mare personalitate a medicinei româneşti care, din păcate, s-a stins: chirurgul Sandu Bucur, directorul Spitalului de Urgenţă. Am înfiinţat curricula de studii, când am introdus şi câteva capitole de bază de medicină de dezastru. Ele există şi astăzi, dar nu le face nimeni, pentru că nu există oameni preocupaţi de această problemă. Nu am înţeles niciodată de ce. 
 

Incendiul de la Piatra Neamţ şi lipsa unui plan de dezastru intern

Aducerea în Bucuresti a doctorului de la Spitalul din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, duminica 15 noiembrie 2020; FOTO: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Pentru pandemie au fost nepregătite toate ţările, dar noi părem complet nepregătiţi şi la alte capitole. De pildă, incendiul de la Piatra Neamţ.
Atunci când faci planul de dezastru al unui spital – pentru pandemie, pentru cutremur – trebuie să incluzi şi un plan pentru incendiu. E obligatoriu să faci planul de dezas-tru intern. Un spital trebuie să aibă inclusiv un plan pentru situaţia în care are în apropiere o staţie de carburant şi ea explodează. Iar aceste planuri nu trebuie să fie nişte hârtii într-un sertar, ele trebuie controlate. Dacă mă duc la Piatra Neamţ şi caut planul de dezastru intern al spitalului, sunt convins că nu-l găsesc. Dacă printr-o minune există planul, sunt convins 100% că nu găsesc punerea în exercţiu şi antrenament ale planului. Pentru că Ministerul n-a dat acest ordin, pentru că nici Ministerul nu are plan. Avem o vorbă în medicina de dezastru: „Nu ai cum să-ţi dai seama de greşelile unui plan pe care nu-l joci, pe care nu-l execuţi“.
 
S-a vorbit mult şi despre simulările de incendiu din spitale. Cum ar trebui să se facă o simulare într-o secţie ATI, de pildă?
Sigur că ar trebui să se facă simulări de incendiu. Nu trebuie să-i muţi pe pacienţi. Trebuie doar să schiţezi mutarea lor, să-ţi dai seama de fiecare mişcare. Eu lucrez acum, cu studenţii cărora le predau la masterat, la un exerciţiu cu o secţie de reanimare cu şase paturi. Avem paturile 1 şi 2 de-a stânga şi de-a dreapta uşii şi paturile 3, 4, 5, 6. Cum mutăm paturile în caz de incendiu? Dacă iau patul 6 e clar că sunt pierdut, pentru că o să mă lovesc de celelalte. E clar că procesul de evacuare trebuie să înceapă cu patul 1 sau 2. Sunt nişte mici amănunte care sunt însă înspăimântător de mari în situaţiile-limită. 
 
O evacuare la nivel vizual
Deci în simulare nimeni nu e mutat, cadrele medicale doar se uită în salon şi discută cum ar trebui făcută evacuarea.
Exact, numai vizual. Şi încă un lucru foarte important: toată lumea să ştie unde sunt stingătoarele. Pentru că astăzi îi spun întregului personal unde sunt stingătoarele şi, în două săptămâni, personalul mi s-a schimbat. De aceea, trebuie făcute antrenamentele. În 15 minute poţi să-i explici unui om despre unde sunt şi cum se folosesc stingătoarele. Antrenamentele nu trebuie să oprească activitatea medico-sanitară, ele se fac în 10-15 minute. Sigur, există şi antrenamente de evacuare la nivelul întregului spital, care sunt mai complexe şi-ţi ocupă mai mult timp. Din păcate, la noi funcţionează însă legea, care, de altfel, e foarte umană: „Mie nu mi se poate întâmpla“. Deşi noi am inventat drobul de sare care îţi cade în cap – pesimismul –, nu ştim să reacţionăm.
 
Ministerul Sănătăţii ar trebui să gestioneze aceste planuri?
Da, el ar trebui să dea ordin să se facă un plan croit după câteva linii directoare care să fie controlate. Ministerul n-ar trebui decât să dea mail-uri, se poate comunica acolo: „Trimiteţi, vă rog, planul de exerciţii“. După care, prin tragere la sorţi, pe data de 15, te duci la Piatra Neamţ, de pildă, unde, în mod normal, de la 10.00 la 12.00 ar trebui să fie exerciţiu de incendiu.
 

„Am lucrat cu Arafat. Problema este că viziunile noastre diferă“

Singurul specialist român în medicina de dezastru: „Am lucrat cu
Arafat. Problema este că viziunile noastre diferă“

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Secretarul de stat Raed Arafat şi premierul Ludovic Orban;FOTO Mediafax/ Alexandru Dobre

Cum se face că v-aţi specializat pe medicina de dezastru?
A fost un hobby. De meserie, eu sunt anestezist. Mi-am luat apoi a doua specializare, în medicina de urgenţă. Sunt crescut la Spitalul Militar, dar în timpul facultăţii am făcut multe gărzi la Spitalul de Urgenţă, iar cultura de medicină militară, de medicină de urgenţă şi de anestezie m-a îndreptat spre medicina de dezastru. Am înţeles ce înseamnă, citind literatură de specialitate şi participând la tot soiul de evenimente, precum teatrele de operaţiuni din Somalia sau cutremurul din Turcia, din ’99. La spitalul din Somalia am fost medic-şef la Reanimare, eram în subordinea comandantului.
 
Dar prima dumneavoastră intervenţie în domeniul medicinei de dezastru când s-a întâmplat? La cutremurul din 1977?
Da. Eu lucram atunci la o instituţie în Drumul Taberei, dar făceam gărzi şi la Ambulanţa Bucureşti. Aveam o oarecare experienţă, de trei-patru ani pe saloane, ceea ce e foarte important. Îmi amintesc că m-am dus mai întâi la serviciu, unde am văzut că nu sunt probleme, după care m-am dus la Ambulanţă şi m-am pus la dispoziţia doamnelor doctor de acolo. M-au trimis cu un echipaj la Alexandru Sahia. A fost prima mea experienţă în medicina de dezastru. Trei zile am fost pe ambulanţă, pe strada Alexandru Sahia, unde a căzut blocul.
 
Foto: medcenter.ro
 
Întâietatea victimelor
Medicina militară şi cea de dezastru par să fie acelaşi lucru. Care e diferenţa?
Da, în medicina militară, acţiunea este tot în genul medicinei de dezastru, numai că acolo primele victime sunt cele mai uşoare, iar la cele în stare gravă mai stai şi mai socoteşti – dacă le tratezi sau nu le tratezi. În medicina de dezastru, însă, primele victime sunt cele mai severe şi încerci să le salvezi cu resursele medico-sanitare pe care le ai la îndemână. Dacă nu ai ventilator, nu are cine să ţi-l aducă, îl ventilezi cu balonul cât poţi. Dacă nu vom face o testare în masă, spre asta ne îndreptăm şi noi.
Este foarte greu să ai viziunea că dezastrul stă la colţ şi că poate veni în orice moment, când tu te uiţi afară şi e cer senin. Probabil că o astfel de gândire stă şi ca justificare pentru faptul că în momentul de faţă România şi-a desfiinţat toate rezervele pentru medicina de dezastru.
Un master recunoscut internaţional, dar desfiinţat
La un moment dat, ţineaţi un masterat în medicina de dezastru la Universitatea „Titu Maiorescu“. De ce a fost desfiinţat?
Da, l-am ţinut, iar la ora actuală, masteranzii mei sunt în posturi de conducere. De fapt, doar unii dintre ei, că alţii au fost deja schimbaţi pentru că erau nişte oameni cu coloană vertebrală dreaptă şi nu se închinau politicului. Ei spuneau că trebuie făcut planul de intervenţie inclusiv pentru dezastrele interne, despre care am vorbit noi. Masteratul nu mai există din cauza unor probleme interne, a unor deficite de finanţare care nu mi-au mai permis să invit niciun profesor alături de mine. Conducerea de atunci a universităţii n-a înţeles importanţa şi mi-a făcut mari greutăţi.
 
Era recunoscut internaţional, nu?
Da, am avut nişte personalităţi ca invitaţi, directori de spitale, de SAJ (n.r. – servicii de ambulanţă judeţene), numai oameni deosebiţi. Dar au intervenit problemele noastre interne. Este păcat, totuşi, că nu se face. Este foarte greu să ai viziunea că dezastrul stă la colţ şi că poate veni în orice moment, când tu te uiţi afară şi e cer senin. Probabil că o astfel de gândire stă şi ca justificare pentru faptul că în momentul de faţă România şi-a desfiinţat toate rezervele pentru medicina de dezastru.
 
Aţi menţionat că şi în prezent predaţi. Unde aveţi cursuri?
La Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, dacă vă vine să credeţi. Nu eu l-am organizat, ci doamna profesor Armaş Iuliana, o femeie extraordinară, cu o viziune largă, care m-a chemat să-i fiu alături. Am organizat acest masterat despre care nimeni nu ştia. El funcţionează pe cinci ani, dar nu are niciun fel de rezonanţă, pentru că nu i s-a făcut niciun fel de reclamă – deşi e singurul din ţară.
 
Începuturile, alături de Arafat
Ziceţi că nu v-a cerut nimeni sfatul. Dar trebuie să cunoaşteţi diverşi specialişti din minister, cum este Raed Arafat.
Nici măcar părerea nu mi-au cerut-o (râde). Da, am lucrat împreună cu Arafat. Problema e că viziunile noastre diferă. Eu, sub conducerea domnului profesor Mircea Chiorean de la Târgu Mureş – care l-a crescut şi susţinut pe doctorul Arafat –, am înfiinţat prima societate românească de medicină de urgenţă şi dezastru. Eu m-am ocupat de medicina de dezastru, iar Raed, de cea de urgenţă. El este omul planului roşu. N-a fost o simpatie extraordinară, asta e situaţia.
 
Autorităţile au fost adesea depăşite de situaţie în această perioadă, uneori senzaţia e că nici nu pare că e consultat vreun specialist. De ce credeţi că se întâmplă asta?
Eu l-am citit pe domnul profesor Rafila şi să ştiţi că e un om care nu vorbeşte de pomană. El a spus, la un moment dat, că colegiul specialiştilor din Ministerul Sănătăţii nu a mai fost consultat de două luni. Nu ştiu cine e în acel colegiu, dar dacă profesorul Rafila a spus acest lucru, eu sunt îngrozit. N-am spus eu, care vin din exterior, a apus-o Rafila, reprezentantul nostru la OMS. Şi problema e că nu există voinţă. Ce mă îngrozeşte pe mine e că toată lumea vorbeşte de bani, de imposibilitatea noastră – că suntem săraci. Nu e vorba despre asta. Primul lucru care trebuie să existe este voinţă din partea conducătorilor noştri care, din păcate, habar n-au. Sunt efectiv nepregătiţi în acest domeniu.
 
Profesor universitar, fost director al Spitalului Elias
 
 
Numele: Dan-Ioan Mănăstireanu
Data şi locul naşterii: 30 martie 1950, Slatina, judeţul Olt
Studiile şi cariera:
  • A absolvit UMF „Carol Davila“ în 1979, devenind medic specialist ATI în 1982, iar medic specialist medicină de urgenţă, în 2002.
  • Din 1997, a fost conferenţiar universitar, iar din 2004, profesor universitar.
  • A fost directorul Spitalului Elias şi director-adjunct al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central. Aici a înfiinţat, în 1999, Unitatea de Primiri Urgenţe, iar la Oradea, disciplina „medicina de dezastru“.
  • E membru al Societăţii Naţionale de ATI şi membru fondator al Societăţii Naţionale de Anestezie Loco-regională şi membru de onoare al National Disaster Medical System din SUA.
Locuieşte în: Bucureşti

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările