Informare meteorologică de ploi, ninsori şi vânt puternic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au emis o informare meteorologică de ploi, ninsori şi vânt puternic, valabilă pe 15 ianuarie, între orele 08.00 - 22.00. Vremea rea va cuprinde întreaga ţară, se arată în avertizare.

„Pe parcursul zilei de vineri, 15 ianuarie, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15...20 l/mp. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare”, subliniază Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi pe crestele înalte, 70...80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50...60 km/h.

„Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica”, mai atrag atenţia meteorologii.

Recomandările poliţiştilor pentru şoferi

Poliţia Rutieră recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă şi să îşi echipeze autovehiculele corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare - dezaburire funcţional, etc. ).

„În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în aşa fel încât să poată fi evitat orice pericol care ar putea să apară. De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor”, spun poliţiştii.

De asemenea, vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. De aceea, şoferii sunt sfătuiţi să acorde prudenţă sporită şi să conducă cu ambele mâini pe volan.

„Este, de asemenea, absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să nu oprească pe partea carosabilă a drumurilor naţionale, pentru a permite utilajelor de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant să intervină eficient”, mai arată Poliţia Rutieră.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite