Oricât am căuta să ne umflăm în pene patriotic, trebuie să admitem că n-am prea avut noroc la conducători de-a lungul contorsionatei noastre istorii. E drept, au fost şi notabile excepţii (de-a dreptul „sanctificate“ de istorici), însă mult prea mulţi dintre cei care ne-au condus în ultimii vreo 2.000 de ani s-au dovedit fie ticăloşi, fie de o incompetenţă legendară.

Câteodată se-ntâmplă - de-a dreptul tragic! - ca ticăloşia şi incompetenţa să-şi dea mâna. Efectele acestei combinaţii sunt devastatoare. Nu o dată, noi, românii, am simţit pe pielea noastră ce neruşinare monstruoasă se naşte din împreunarea (cam incestuoasă) dintre ticăloşi şi proşti, iar anul de graţie 2018 a fost, poate, cel mai potrivit în a observa pe viu conceptul.

Am ajuns la un record istoric. Avem, în acest moment, cea mai mare adunătură de ticăloşi, de incompetenţi, de proşti şi de neruşinaţi aburcată vreodată în fruntea ţării. În faţa acestui tăvălug amoral, oameni de valoare, profesioniştii, au ajuns o cantitate neglijabilă, timorată, marginalizată, aproape blamată de cei care domină acum totul.

A devenit un stigmat, dacă lucrezi în administraţie, să te pricepi bine la ceva, să te ghidezi după lege şi după bun-simţ. Pentru a avea succes, trebuie să fii incompetent, făţarnic, mincinos, arogant, slugarnic, ticălos sau nesimţit, fiecare dintre aceste „virtuţi“ având o contribuţie obligatorie, dar variabilă (după rangul vizat), la eligibilitatea unui dregător public.

Deşi aceste aprecieri pot părea subiective, nejustificat alarmiste, ba chiar antinaţionale, faptele – chiar ele! – arată că principiile morale de bază după care ne-am setat existenţa de-a lungul secolelor au ajuns să fie pentru clasa politică actuală, ca să parafrazez un vechi proverb despre antagonism, cam ca tâmâia pentru diavol.

Să luăm ca exemplu modul cum au înţeles aleşii să cheltuie banii pentru Centenarul Unirii. Dacă veţi arunca un ochi pe programul manifestărilor finanţate cu zeci de milioane de euro de Guvern, prin Ministerul Culturii, vă veţi cruci. La propriu!

O să găsiţi acolo, bunăoară, cum în Maramureş s-au dat 400.000 de lei pentru ca, de Centenar, să aibă loc un festival al baloanelor cu aer cald. De fapt, suma a acoperit cheltuielile cu cazarea, masa şi onorariile piloţilor. Publicul larg, care teoretic era beneficiarul finanţării, a trebuit să plătească bilet dacă a vrut să se plimbe cu balonul.

La fel, la Galaţi, de 2 decembrie a fost organizată Gala Centenarului, un eveniment care a costat 200.000 de lei. Teoretic, a fost un eveniment public. Practic, accesul publicului a fost interzis, iar în sala unde s-a mâncat şi s-a băut ca la restaurant, la mese, cu chelneri şi muzică, au intrat politicieni aleşi pe sprânceană, dar şi turnători dovediţi la Securitate, beizadele, ba chiar şi inşi aflaţi sub interdicţia legală de a ocupa o funcţie publică.

Culmea, toţi aceştia au primit şi medalii omagiale de Centenar! Iar primarul Galaţiului, arogant şi vizibil enervat că presa îi cere să explice ce face cu banii publici, a dat o declaraţie de ţinut minte: „Pentru că aşa a trebuit!“

Tot la Galaţi şi tot din banii pentru Centenar, o asociaţie neguvernamentală patronată de Primărie – aţi citit bine: există o astfel de struţo-cămilă! – plăteşte vreo 12.000 de lei unei firme private pentru ca acesta să facă distribuirea pe Facebook a unor texte preluate de pe Wikipedia despre nişte personalităţi istorice.

La Buzău, primarul unei comune „a făcut rost“ de 96.000 de lei pentru o defilare care a stârnit furie, dar şi hohote de râs: timp de 10 minute, prin faţa sediului Primăriei s-au plimbat maşinile de gunoi şi buldoexcavatorul. Pasămite, în cinstea Marii Uniri şi a Eroilor. Nici Kafka nu s-ar fi gândit la o aşa concentraţie de absurd!

La Iaşi, s-au făcut pliante de 3 (trei) milioane de lei despre Centenar (care au ajuns,la scurt timp, la coşurile de gunoi), iar şase ore de proiecţie, pe o clădire, a unor filme documentare istorice au „vărsat“ în contul unei firme prestatoare 135.000 de lei. Alt caz: deşi suma pare mică, orice defilare (pe jos) cu torţele a militarilor (operaţiunea de 15-20 de minute) a fost decontată de la buget, la Iaşi, Focşani, Brăila samd, cu câte 25.000 de lei. Scumpe torţe, scump pas de defilare! Nu mai vorbesc de sutele de simpozioane cu câte trei participanţi pentru care s-au tocat (pe ce oare?) milioane de lei doar de dragul gloriosului festivism.

În acelaşi timp, de Centenar, au lipsit lucruri elementare, de bun simţ. Oare ce-ar fi fost dacă, de o bună parte din aceşti bani, s-ar fi acordat nişte compensaţii financiare şi morale veteranilor de război? Mai sunt foarte puţini, aprope că nici n-ar fi contat din punct de vedere financiar dacă statul i-ar fi dus, pe toţi, la Alba-Iulia de 1 Decembrie, pentru o reconstituire inedită a momentului istoric de acum un secol.

Oare ce-ar fi fost dacă s-ar fi demarat, în primăvară, o campanie pentru restaurarea monumentelor Eroilor căzuţi în Războiul care a stat la temelia Marii Uniri? Ar fi fost absurd? Ar fi fost o risipă?

Nu deţin date la nivel naţional, dar am aflat că în judeţul Galaţi, dintre cele 80 de monumente de acest fel (ridicate de autorităţile române în perioada 1919-1924), doar trei au fost restaurate în 2018. Alte câteva au fost date cu var. În rest, cinstirea Eroilor Neamului, de centenar, a însemnat alimentarea unor firme atent alese (de regulă clientelă politică tradiţională) cu contracte umflate pentru şuete şi acţiuni inutile sau nesemnificative, unele de-a dreptul revoltătoare, cum au fost numeroasele chiolhanuri/baluri cu circuit închis pentru baronii locali. Numai pentru cele din 1-2 decembrie s-au alocat, în total, la nivel naţional, peste 10 milioane de lei.

Cireaşa de pe tortul acestor acţiuni fals patriotice a fost pusă însă de primarul social-democrat al unei comune din judeţul Galaţi, care n-a fost în stare, de Centenar, să renoveze monumentul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, ridicat de înaintaşii lui prin subscripţie publică, ci a decis să îmbrace obeliscul într-o grămadă de plastic verde, care să alcătuiască un fel de brad de Crăciun.

Gestul lui este simbolic pentru clasa politică actuală. Aşa cum primarul amintit a transformat un simbol sfânt al sacrificiului în suport de brad, aşa şi mai-marii ţării au transformat Centenarul într-un pretext pentru matrapazlâcuri, făţărnicii şi neruşinări fără precedent în istoria neamului.

Însă, la urma urmelor, avem ce merităm, căci clasa politică actuală n-a picat din Lună, ci este „emanată“, cum ar zice Ion Iliescu, chiar de poporul român. Chiar el, poporul ăla care nu se bagă să-şi ajute seamănul în dificultate pentru că „e deranj prea mare“, care se „pişă pe el de vot“ şi care-şi vinde conştiinţa chiar şi pe doi mici. Vită-porc. Micii.