Menţionată drept exemplu era campania dusă public de ministrul rus de externe Lavrov împotriva Germaniei cancelarului Merkel plecând de la un viol ce ar fi fost comis asupra unei copile ruse. S-a descoperit aproape imediat că acel caz era o fabricaţiune completamente made in Moscow, copila de 13 ani venind ulterior cu o versiune diferită a absenţei sale de acasă, la un prieten de familie,  pentru mai bine de 30 de ore.

La Bucureşti s-a dezlănţuit o adevărată tevatură, purtată mai ales in mediile online neo-legionare si în cateva neoprotestante, cu ecou grav în HotNews şi Cotidianul, după ce doamna Mungiu-Pippidi a cutezat să se apropie de tristul caz al deja faimoase familii penticostale Bodnariu practicantă de valori tradiţionale (educaţia cu palma) tocmai în Norvegia. Ce constată Mungiu-Pipiddi? Că Romania nu a cunoscut cu adevărat o demonstraţie de stradă pentru drepturile copilului. Pai, este adevarat! Rapoartele periodice ale UNICEF, ale organizaţiei Salvaţi Copii, pentru a da câteva exemple, arată starea deplorabila a drepturilor copilului în România. Nicidecum in Norvegia, de îmi e permis să remarc. Vă pare că deja faimoasa Coaliţie anti-gay, anti-avort, anti-educaţie pentru sănătate sexuală şi reproductivă travestită in Coaliţia pentru Familie, s-a preocupat în vreun moment să facă din copii subiecte ale drepturile omului şi nu pretext pentru sforăitoare declamaţii ale politicienilor români? Ei, aş! Dumnealor rezolvă problema familiei prin încercări de referendum naţional pe mâna Bisericii Ortodoxe şi prin acuze stradale la adresa furtului de copii români pentru care Nordul Europei este binecunoscut doar.

Nu am umbră de îndoială că aceşti misionari ai valorilor tradiţionale din întreaga regiune, nu doar din România, sunt o mană cerească pentru Moscova şi agenda sa de uz extern. Parte dintre ei au fost deja identificaţi de mass media drept apropiaţi ai ideologilor regimului Putin, inclusiv in HotNews (vezi conexiunile cu Alexander  Dughin, cu doamna parlamentar Yelena Mizulina din partidul Rusia Unită şi cohorta sa de iniţiative legale îndreptate împotriva drepturilor femeii şi a persoanelor LGBT, cu domnul Serghei Popov, mâna parlamentara a Moscovei la conducerea Adunării Interparlamentare Ortodoxe). Alianţa de facto dintre Noua Dreaptă şi numita Coaliţie în lupta pentru adunat semnături destinate modificării Constituţiei în an electoral e cam la lumina zilei, după cum stridentă este şi alianţa dintre varii grupări americane neo-protestante şi regimul Putin. World Congress of Families (WCF), de la care se revendică a noastră coaliţie activată de vocea inconfundabilă a Lianei Stanciu, are deja o istorie a colaborării cu Patriarhia Ortodoxă Rusă şi cu Palatul Kremlin. Putin personal a invitat WCF în 2014 să îşi desfăşoare întâlnirea anuală la Moscova chiar în palatul prezidenţial, doar invazia rusă din Ucraina punându-i capăt.

Pentru protecţia şi exportul valorilor tradiţionale la nivelul Naţiunilor Unite, Parlamentului European şi Consiliului Europei, Putin este îmbrăţişat cu entuziasm de către dreapta religioasă americană şi vest-europeană a căror agende, tactici şi retorică sunt fidel copiate de Coaliţia românească pentru familie. Putin este numit şi aclamat drept adevăratul apărător al Europei creştine, un fel de Ştefan cel Mare contemporan care luptă neînfricat deopotrivă cu ISIS si Europa Occidentală în numele valorilor tradiţionale. Este adevăratul şi nedisimulatul păpuşar al retoricii şi acţiunilor anti-Vest, un miracol al lui Dumnezeu in viziunea Patriarhului Moscovei, un protector al copiilor de către starul teleevanghelist Franklin Graham, un cruciat contemporan in ochii doamnei Sarah Palin. El ne aduce lumina de la Răsărit, el se vrea călăuza creştinească. Asadar, unde greşeste în analiza sa şi, mai ales, pe cine tulbură atât de mult Alina Mungiu-Pippidi?