Înconjurată de flăcări, a încercat să se salveze singură prin escaladarea clădirii, iar apoi s-a aruncat de la etajul 6. Pompierii s-au luptat cu flăcările pentru a salva ceea ce oricum nu mai poate fi salvat, viaţa unei persoane.

Numărul victimelor flăcărilor creşte, iar marţi o persoană a ales să înfrunte pericolul căderii în gol pentru a fugi din calea pericolului flăcărilor. Procesul de salvare a unei victime aflate într-o situaţie de urgenţă ar putea fi sintetizat în câţiva paşi, pentru fiecare existând sau nu un precedent de răspundere:

  • Apelul la numărul unic 112. În cazul în care apelantul nu este preluat de dispecer, sau este ignorat, jignit sau luat în derâdere,  răspunderea poate căpăta forma infracţiunii de neglijenţă în serviciu. În acest caz, apelul a fost preluat, iar echipajele au fost trimise.

  • Sosirea echipajului cât mai rapid posibil la locul incidentului. Răspunderea, în cazul întârzierii echipajului la locul incidentului, ar fi greu de demonstrat şi identificat, fiind posibile mai multe cauze. De data aceasta echipajele nu au ajuns cu o întârziere foarte mare echipajele.

  • Salvarea persoanei. Echipajele care au sosit nu aveau echipamentele necesare intervenţiei: scară, plasă sau pernă gonflabilă. Cine ar putea purta răspunderea?

Originea incendiului nu va rămâne necunoscută, dar originea răspunderii riscă să nu ajungă la suprafaţă, existând cel puţin două scenarii.

Răspunde cel ce a asistat pasiv la dramă, spre exemplu prin lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate sau abuzul în serviciu în modalitatea neîndeplinirii unui act. Legea pedepseşte pasivitatea în situaţiile în care persoana avea obligaţia legală de a acţiona. Fără o asemenea obligaţie, pasivitatea ar fi un act condamnabil din punct de vedere moral, social, dar nu penal. Practic, porneşte de la premisa că nu doar prin acţiuni putem face rău, ci şi prin neîndeplinirea obligaţiei de a acţiona. În doctrina juridică, această obligaţie poartă denumirea de obligaţie de garanţie. Cine poate ocupa poziţia de garant? În doctrina juridică, se recunoaşte că are poziţia de garant medicul care trebuie să trateze pacientul aflat în grija sa, instructorul de înot în privinţa copiilor care urmează cursurile sub îndrumarea sa şi pompierul solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane ori bunuri dintr-un incendiu. Astfel, poziţia de garant implică faptul că între persoana ţinută să acţioneze şi titularul valorii sociale ocrotite există o relaţie de dependenţă, care îl obligă pe cel dintâi să acţioneze atunci când cel din urmă se află în imposibilitatea de a proteja el însuşi valoarea socială a cărui titular este. În limbaj juridic, valoarea socială, în acest caz, identifică dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică. victima care se află în imposibilitatea de a îşi proteja viaţa.

În cazul nostru, pompierul este un garant în privinţa evitării pierderii vieţii victimei, adică cel care evită un rezultat vătămător pentru valoarea socială protejată. Majoritatea codurilor penale europene prevăd pedepsirea pasivităţii la ce păţeşte persoana de lângă tine. Codul penal german stabileşte la art. 13 că persoana care se abţine să prevină producerea rezultatului unei fapte prevăzute de legea penală poate fi pedepsită dacă avea obligaţia legală de a evita acel rezultat, asemeni codului penal spaniol prin art. 11, codului penal elveţian prin art. 11 alin. 2 şi codul penal italian prin art. 40 alin. 1. Pompierul are obligaţia legală de a interveni în caz de incendiu. Tragerea lui la răspundere este condiţionată de existenţa unei obligaţii legale de a acţiona, chiar şi prin punerea sa în pericol, pentru protejarea şi salvarea victimei, dar este condiţionată şi de şansele reale de a salva victima, adică de dispunerea echipamentului necesar.

Răspund cei ce timp de zeci de ani nu au oferit echipamentul necesar profesionistului ce şi-a luat angajamentul că îşi va pune viaţa în pericol pentru a salva o altă persoană. Pompierul depune un jurământ care îl leagă sufleteşte de răspunderea de a salva vieţi: “Eu.... jur credinţă patriei mele, România. Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii. Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” Ghidul prezent pe site-ul ISU sublinează faptul că acţiunea de stingere a unui incendiu se va face ulterior operaţiunii de salvare a persoanelor surprinse de incendii şi aflate în pericol, iar această regulă se aplică în special construcţiilor pentru locuinţe. Pompierul ştie că are nevoie de echipament de protecţie corespunzător pentru a salva pe cineva deoarece, în funcţie de materialele care ard, se degajă cantităţi de căldură între 3300 kcal/kg (lemn de esenţă moale), 4870 kcal/kg (PVC) sau chiar 11150 kcal/kg (benzină). Protecţia acestuia nu este suficientă, ci trebuie complementată de echipamente necesare pentru salvarea victimelor în diverse situaţii, precum autoscări, plase de siguranţă şi perne gonflabile, care trebuie să existe în fiecare unitate tocmai datorită imprevizibilităţii acestor urgenţe. O serie întreagă de instituţii ce trebuiau să acţioneze la nivel local au avut vreme de zeci de ani răspunderea de a echipa, facilita şi dezvolta instrumentele necesare pentru ca aceşti profesionişti să poată înfrunta pericolul, de la primar şi consiliul local  la consiliul judeţean şi personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor. Cu toate acestea, privim cu durere un eşec în protejarea unei vieţi din cauza lipsei totale de echipament de salvare necesar pentru ca victima să poată evacua locuinţă prin cădere liberă, şi din cauza numărului insuficient de autoscări pentru un judeţ atât de extins demografic şi ca suprafaţă.

Un pompier pus în imposibilitatea absolută de a acţiona, forţat de circumstanţe, să fie doar martor al tragediei victimei, cu siguranţă este o altă victimă acestei situaţii. În acest caz, răspunderea se găseşte în altă parte, în zona decidentului care nu a considerat prioritară achiziţionarea echipamentelor necesare, transformând persoane în victime ale flăcărilor, iar pe pompieri în victime ale neputinţei. În comunicatul oficial, ISU declară că scara rulantă a sosit cu o întârziere de 20 minute, iar perna gonflabilă şi plasa de siguranţă nu mai există în dotare. Putem acuza, după toate aceste informaţii, pompierul de pasivitate?

Subfinanţarea cronică din ultimii 30 de ani a echipamentelor serviciilor de intervenţie în cazuri urgenţă au creat toate premisele tragediilor pe care le constatăm. Treptat, prin astfel de tragedii, dispar din viaţa noastră persoane de valoare pentru fiecare dintre noi, mistuite de nepăsarea, uneori penală, alteori aproape penală, a autorităţilor din ultimii 30 de ani. Situaţia lipsei echipamentelor nu pare să fie singulară, din moment ce avem puţine informaţii legate de dotarea tehnică a tuturor inspectoratelor şi instituţiilor de la nivel local cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.