ALERTĂ METEO: Ploi şi furtuni până marţi seara, în toată ţara, dar mai ales în sudul teritoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi şi furtuni, valabilă de duminică de la ora 16.00 până marţi la ora 23.00. Zona de sud a ţării va fi cea mai afectată.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat va ploua în toată ţara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 35...40 l/mp. În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină.

La munte, mai ales la altitudini de peste 1700 m, precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În cursul zilei de marţi (10 martie) în regiunile estice, sud-estice şi sud-vestice vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45…55 km/h şi izolat 60 km/h.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite