România stă pe un butoi cu pulbere. O scânteie şi sărim cu toţii în aer

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu este gratuită afirmaţia din titlu. S-a întâmplat de-a lungul istoriei în multe oraşe şi ţări ale lumii. S-a întâmplat şi la noi în urmă cu 27 de ani. Sunt uluit de câtă inconştienţă dau dovadă guvernanţii. La peste un milion de manifestanţi, câţi se anunţă azi şi mâine în Bucureşti şi oraşele mari, orice este posibil.

UPDATE. Dragnea anuntă retragerea OUG.

Nu-i suficient. Ce s-a întâmplat în România nu poate fi trecut cu vederea aşa uşor. Ameninţarea la adresa statului de drept ramâne, atâta timp cât actuala putere se menţine  la guvernare.

Demisia guvernului, a dlui Dragnea, reprezinta singura soluţie pentru detensionarea situaţiei. Altfel, situaţia din România rămâne incontrolabilă.

Este suficient ca unul sau mai mulţi provocatori infiltraţi printre demonstranţi să atace forţele de ordine, acestea să răspundă disproporţionat afectând şi protestatari paşnici, şi nimeni nu mai poate controla nimic.

Prin efect de contagiune haosul se poate extinde în toată ţara, provocând efecte incontrolabile, de natura celor provocare de un cutremur.

Poate nu va fi aşa, demonstraţiile de până acum au fost, cu mici excepţii, paşnice.

Dar nimic nu garantează că aşa vor fi şi în continuare. O guvernare responsabilă acţionează cu precauţie, punând răul înainte.

Şi, de fapt, ce ar trebui să facă? Să abroge o nenorocită de ordonanţă, care a intrat în conştiinţa publică ca instrument de furt legalizat. Poate nu este în totalitate aşa. Dar nimic nu mai poate scoate din capul românilor acest lucru.

Merită să riscăm doar pentru o nenorocită de ordonanţă?

Miza este şi continuarea guvernării de către PSD. Ori retrage ordonanţa şi va guverna în continuare, ori nu va mai guverna deloc.

Stimaţi guvernanţi. Sunteţi chiar autişti cu toţii şi nu înţelegeţi lucruri simple, verificabile în istoria recentă de sute de ani a omenirii? Nu vă amintiţi de mişcările de stradă de acum 27 de ani, din România? Aţi uitat că s-au soldat cu morţi şi răniţi? Chiar nu realizaţi efectele economice de durată, punerea apartenenţei  României la UE sub semnul întrebării ?

Ce e mai important: să furaţi în continuare cu legea în mână, sau să nu aruncaţi în aer România?

Şi nu mai este mult timp pentru a decide. Este o chestiune de ore.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite