Prezidenţiabilii în joc de glezne

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema românilor este că nu au nicio ofertă politică adevărată, pentru o reală Românie democrată. Problema românilor este că nu prea au din ce alege, că nu există alternative, proiecte concrete pentru viitorul României şi nu doar propagandă dusă cu toate mijloacele murdare şi sub toate formele pentru câştigarea cursei.

Problema românilor este că sunt suspicioşi, nu au încredere în caracterul şi vorbele candidaţilor, că sunt de o parte sau alta, acuzându-i că au un interes sau altul, că nu au de unde alege Alt preşedinte mai bun dintre ceilalţi candidaţi.

De câteva zile, trăim la peste 35 grade Celsius, după ce cu o săptămână în urmă urgiile apelor au distrus vieţi şi au luat cu totul oameni, animale, case, agoniseli de-o viaţă, aproape ştergând de pe suprafaţa pământului localităţi întregi din Oltenia. Zonă unde guvernanţii zilei declamau electoral la televizor, bătându-se cu pumnul în piept, că fac totul că-i salvează pe năpăstuiţi. Toată lumea a văzut ce s-a făcut, ce s-a salvat şi ce a rămas în urma potopului şi a vorbelor guvernanţilor.

Politicienii au uitat, imediat marile necazuri şi probleme ale românilor, continuând de a doua zi, propaganda pentru victoria finală, pentru că a început să se încingă focul luptei fără scrupule, pentru Cotroceni. Pe fondul marilor aşteptări ale unora, în procesul momentului care tărăgănează de şase ani: de condamnare sau de scăpare a ultimului mare mogul clasic de presă Dan Voiculescu. Pe fondul marilor nerăbdări şi iritări ale opozanţilor lui Traian Băsescu de a-l vedea cât mai repede, dus de la Cotroceni.

Scriam într-un articol recent, referitor la lipsa de alternativă a românilor în ceea ce priveşte oferta unor candidaţi cu profil şi caracter morale, viabili pentru funcţia de preşedinte al României. La fel, lipsa de proiecte concrete, adevărate pentru viitorul ţării, care să se opună demagogiei, propagandei mincinoase, ieftine şi nesimţite, fluturate, sub toate formele publice, românilor deznădăjduiţi.

„Clasa politică şi societatea românească în ansamblul ei nu prea au oferte viabile, care să ne propună şi să prezinte milioanelor de tineri absolvenţi, în special, care vor vota Preşedintele pentru prima dată, candidaţi viabili, de valoare, cu ţinută morală, modele de urmat pentru cei mai proaspeţi oameni cu drept de vot în România. În această situaţie, în care scara valorilor este răsturnată, în care interesul public şi naţional este tras tot mai mult pe spuza interesului personal şi de grup, pe cine să aleagă tinerii absolvenţi dintre candidaţii propuşi la Preşedinţie? Ce model uman, ce valoare, ce caracter şi minte luminată să voteze milioanele de tineri români, care vor vota pentru prima dată, dacă oferta valorilor şi caracterelor umane la prezidenţiale este cavsiinexistentă? Oare va revela la timp, România omul providenţial,cu inteligenţa, caracterul, valoarea adevărate, nefalsificate, pentru a scoate ţara din marasmul şi criza politică şi economică în care se zbate să supravieţuiască acum?”

Armele şi Candidaţii în războiul Cotrocenilor

Dat fiind realitatea din teren, să trecem în revistă prezidenţiabili anunţaţi oficial şi neoficial, până în prezent, în aşteptarea lui Mesia, mai ales că aceştia se află într-un joc de glezne, turând motoarele, în deja începuta bătălie electorală, intrând în foc cu tot felul de bombe propagandistice, fumigene, fâsâite, ciorbe reîncălzite.

Religia, naţionalismul, autonomia, justiţia, economia, amnistia, siguranţa naţională şi faţă de popor, şantajul, linşajul, prostia etc. sunt arme care au început deja să facă victime, să creeze efectele specifice folosirii lor.

Cel mai încrezător prezidenţiabil, abia descălecat de la inundaţii, unde a făcut toul pentru a-şi câştiga simpatia sinistraţilor, chiar dacă şi-a uitat barca acasă, Victor Pontaaaa! Anunţat oficial şi autoconsiderat de mai mult timp viitorul preşedinte al României, ortodox până în măduva oaselor, a fost aclamat la scenă deschisă de marea armată roşie, pregătită la sânge, logistic şi cu mândrie de români, de a-şi doborâ duşmanul actual din Dealul Cotroceniului.

Premierul Victor Ponta în timpul discursului de lansare a candidaturii la prezidenţiale FOTO Mediafax

Şi pentru că singurul adversar la prezidenţiale care considera că l-ar putea deranja a fost Klaus Iohannis, Victor Ponta a ţinut morţiş să-şi declame aparenenţa ortodoxă, uitând că în ţara aceasta sunt şi milioane de votanţi cu altă religie decât a lui, care s-ar putea să-i penalizeze la vot, mândria ortodoxă. Efectul imediat al fumigenei religioase a fost un val de critici de la adversari, dar şi o delimitare publică de implicare în campania electorală a BOR, însoţită evident, de cereri de bani pentru biserici.

image

Acţiunea necreştină a lui Ponta a fost completată de acesta cu prezenţa în maghiarime, mângâind blând pe cap dorinţa de autonomie şi încurajând acţiunile partizanilor etnici ai acestui proiect.

În competiţia de a fi aleşi reprezentanţi ai noii Alianţe formată din PDL şi PNL, Klaus Iohannis se arată încrezător că-l poate bate pe Ponta, în timp ce Cătălin Predoiu face eforturi pentru a nu pierde trenul. Alături de cei doi, un alt candidat al Dreptei neunite, fărâmiţate şi dezbinate, autodistrugătoare, care nu face parte însă, din noua Alianţă, Mihai Răzvan Ungureanu, se zbate să iasă în faţă pentru a se căţăra şi el în Dealul Cotrocenilor. Dar o face mai mult prin publicistică, remarcându-se în ochii votanţilor în special prin schimbul de scrisori cu Elena Udrea. A fost adoptat de popor cu oarecare simpatie, drept MRU.

Elena Udrea Mihai-Răzvan Ungureanu FOTO Mediafax

Să nu-l uităm de partea Dreptei pe favoritul anunţat al PMP şi al lui Traian Băsescu, Cristian Diaconescu, ex PSD, ex ministru, dar care până acum, în bătălia actuală, a fost destul de decent şi de tăcut, de parcă nici n-ar candida la prezidenţiale. Dacă va şi continua în acest fel modul de promovare publică a lui Diaconescu, în ciuda susţinerii actualului preşedinte al României, sigur va duce la un eşec lamentabil, anunţat dinainte.

image

Pe lângă aceştia, consideraţi până recent principalii candidaţi la prezidenţiale, sunt mulţi care mai aspiră la acest statut, cum ar fi actualul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, care a declarat că ar lua în considerare o astfel de opţiune, dacă ar fi nominalizat. La surprize poate fi trecută şi anunţata candidatură lui Gheorghe Funar, fostul primar al oraşului Cluj-Napoca, care face în continuare politică fără susţinerea unui partid puternic în spate.

Recent, Funar şi-a lansat o tipăritură, pentru că nu se poate numi carte, despre „Piramidele din România şi Egipt, Coincidenţe sau adevăruri ascunse?”,  în care scrie:

„Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a înştiinţat pe conducătorii alogeni ai României, din mandatul 2000-2014, că doreşte să restituie Poporului Român cele două tezaure aflate la Moscova, respectiv cel de la sfârşitul Primului Război Mondial şi cel format din plăcile de aur de la Sinaia. Conducătorii alogeni ai României, din perioada 2004-2014, au refuzat să acţioneze pentru repatrierea celor două tezaure de la Moscova. De ce? Tot cu scopul de a nu se afla ADEVĂRUL ISTORIC!”

Cea mai mare surpriză, însă, a venit din partea candidatura la prezidenţiale ca independent, punând accent în primul mesaj pe întărire Justiţiei, menţionând că „în curând, infractorii din Europa îşi vor pierde şi averile nejustificate”. Această opţiune a apreciatului demnitar europarlamentar la nivel european, ca şi candidat independent în afara PDL, din care face parte, duce la o şi mai mare divizare a Dreptei.

image

Reacţiile clasei politice şi ale unora dintre principalii contracandidaţi, precum şi ale opiniei publice, au început să vină rapid şi continuu, demonstrând două curente: unul de primire pozitivă, aşteptată, şi al doilea de ostilitate şi nervozitate, lucruri care ne arată că Monica Macovei ar putea fi unul dintre actorii importanţi ai cursei pentru Preşedinţia României. Reacţii dure la adresa lui Macovei au venit în special din partea preşedintelui Traian Băsescu, care apreciază candidatura ei ca o continuare a procesului de fărâmiţare a Dreptei. Şi Cătălin Predoiu a reacţionat, declarând că alegerea Monicăi Macovei „reprezintă o altă cale decât cea a PDL.”

Ca om politic implicat, actualul preşedinte în funcţie al României, Traian Băsescu, a anunţat că va face publice informaţii neştiute despre fiecare dintre candidaţii la prezidenţiale. Că „îi va dezbrăca pe candidaţii la preşedinţie!” Domnia sa nu a precizat însă, dacă îl va „dezbrăca” de secrete şi pe favoritul său Cristian Diaconescu. Dintre candidaţi, Iohannis a declarat că este de acord cu intenţia lui Băsescu de a spune tot ce ştie despre candidaţi, considerând că opinia publică are dreptul de a şti astfel de lucruri.

Cam aceştia ar fi până acum, principali actori pentru prezidenţiale. Pe ei îi avem, cu ei defilăm. Dacă între timp nu vor apărea şi alţii, ceea ce nu este exclus. Problema lor este una de credibilitate şi de convingere a românilor că sunt cei mai buni şi merită să fie aleşi.

Problema românilor este că nu prea au din ce alege, că nu există alternative, proiecte concrete pentru viitorul României şi nu doar propagandă dusă cu toate mijloacele murdare şi sub toate formele pentru câştigarea cursei. Problema românilor este că sunt suspicioşi, nu au încredere în caracterul şi vorbele candidaţilor, că sunt de o parte sau alta, că au un interes sau altul, că nu au de unde alege Alt preşedinte mai bun decât ceilalţi candidaţi.

Problema românilor este că nu au nicio ofertă politică adevărată pentru o adevărată Românie democrată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite