PNL: Alegerile libere sunt puse în pericol de obsesia comunistoidă a PSD-ALDE pentru cenzură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL susţine că singura soluţie pe care o mai au cei din PSD-ALDE pentru a ieşi pe stradă, fără să fie huiduiţi, este să instituie cenzura, fiind criticată propunerile pentru incriminarea penală a insultei şi calomniei, dar şi la cea referitoare la presupusele acte de „defăimare“, făcute de Eugen Nicolicea şi Codrin Ştefănescu, dar şi de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

„Zilele acestea s-a confirmat faptul că singura soluţie pe care o mai au cei din PSD-ALDE pentru a ieşi pe stradă, ca să dea ochii cu cetăţenii, este să instituie cenzura pentru a nu mai fi huidiţi. Obsesia comunistoidă de a-i reduce la tăcere pe cei revoltaţi de prestaţia guvernamentală lamentabilă a coaliţiei PSD-ALDE zace în fibra acestei structuri politice şi apare recurent ori de câte ori se confruntă cu voci critice din societatea civilă, din mass-media sau din Opoziţie”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Liberalii susţin că iniţiativa anunţată de Eugen Nicolicea şi Codrin Ştefănescu pentru incriminarea ca faptă penală a insultei şi calomniei, dar şi propunerea ministrului Tudorel Toader referitoare la presupusele acte de „defăimare”, arată „intenţii reale de restrângere a libertăţii de exprimare cu scopul de a diminua prăbuşirea PSD-ALDE în opţiunile politice ale cetăţenilor”.

„De altfel, o tentativă similară de a restrânge libertatea de exprimare a avut loc înainte de alegerile din 2016, când Liviu Dragnea a iniţiat proiectul privind Legea defăimării, respins de Parlament doar după ample dispute publice”, mai punctează PNL.

De asemenea, liberalii subliniază că PSD nu face decât să urmărească şi cenzura politică. „Orice demers de natură a transfera aceste fapte în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât vin pe fondul nemulţumirilor exprimate de cetăţeni faţă de puterea politică, nu reprezintă altceva decât un act de cenzură politică.(...) În mod esenţial, libertatea de exprimare reprezintă un element fundamental în garantarea unor alegeri libere şi corecte. Or, demersurile legislative anunţate de PSD-ALDE reprezintă un atac frontal şi brutal la democraţia românească, cu scopul de a falsifica următoarele scrutine electorale, respectiv de a evita iminenta pierdere a alegerilor în următorii doi ani de zile”, a mai transmis PNL.

Potrivit liberalilor, acestea sunt „semnale de alarmă pentru orice stat membru al Uniunii Europene” şi „arată intenţia PSD-ALDE de a instaura în România un regim autocratic, bazat pe frică şi pe acţiuni de intimidare”. Nu în ultimul rând, Liberalii anunţă că vor folosi toate pârghiile pentru a bloca demersurile de îngrădire a libertăţii de exprimare, atât prin proceduri naţionale, cât şi prin acţiuni la nivel european.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite