Nicuşor Dan: Salariul unui director din Primăria Capitalei este de aproximativ 2.700 de euro net

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicusor Dan FOTO Facebook

Primarul general al Capitalei afirmă că salariul unui director din Primărie este de aproximativ 2700 de euro lunar. Despre directorii din companiile muncipale, edilul a afirmat că aceştia câştigă şi mai mult decât cei din primărie.

„În Primăria generală, salariul unui director este de aproximativ 2700 de euro net. Vreau să vă spun că am vrut să aduc un director pe zona de investiţii , care nu a venit la banii ăştia. El, în privat, câştigă 7000-8000”, a declarat primarul general în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv.

Întrebat dacă printre cei cu funcţii de conducere se află oameni care au obţinut posturile datorită faptului că au avut susţinere politică, Dan a anunţat că va face o analiză cu privire la acest aspect, însă a subliniat că nu a făcut din acest lucru o prioritate, întrucât a avut ca prioritate menţinerea instituţiei pentru a nu intra în incapacitate de plată din cauza datoriilor curente ale Primăriei Generale.

Referitor la salariile directorilor din companiile municipale, edilul a declarat că unii dintre ei „câştigă şi mai mult” decât directorii din Primăria Generală.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite