Mugur Mihăescu: „N-am ajuns să mă garanteze Vanghelie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut de toată lumea sub pseudonimul „Garcea", a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Verde, iar joi a susţinut prima conferinţă de presă în calitate de om politic.

Mihăescu şi-a început discursul precizând că a încercat să râdă de Garcea, dar acesta conduce ţara de 20 de ani şi se regăseşte în toate domeniile. „Garcea e de 20 de ani în politică şi conduce ţara. Pe el îl vedeţi pe stradă, în orice funcţie, că este la vamă, că este în sistemele de control sau mai ştiu eu unde. Scena politică din România nu a fost cu nimic mai prejos decât «Vacanţa Mare»", a spus Mugur Mihăescu.

Actorul a adăugat că nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi, deoarece are destui bani, şi că nu doreşte să aibă experienţă politică. „Sunt aici pentru că nu suport politica, urăsc ceea ce mi se întâmplă de 20 de ani de zile. Dacă a avea experienţă politică înseamnă a-mi băga rudele în funcţii de conducere şi a avea rezultatele din jur, vreau să mor fără experienţă politică. Experienţa lor politică este o ruşine, n-am ajuns să mă garanteze Vanghelie", a declarat acesta.

Noul preşedinte al Partidului Verde a spus că nu va candida la preşedinţie sau la primăria Capitalei şi că partidul condus de el nu se va alia cu alte partide. „Nu vreau să candidez la nimic, dar pot să-l ajut pe Oprescu, pentru că îmi place că omul ăsta contruieşte", a încheiat Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu spunea în urmă cu o lună, într-un interviu acordat adevarul.ro, că doreşte să intre în politică pentru că e sătul de ceea ce vede în jur, dar că preferă să se arunce de la etaj decât să se alăture unui partid care a fost la guvernare în ultimii 20 de ani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite