MAE salută decizia SUA a de acorda României un ajutor în valoare de 800.000 de dolari pentru lupta împotriva coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută anunţul Statelor Unite ale Americii privind acordarea unui sprijin în valoare de 800.000 de dolari României pentru lupta împotriva pandemiei cu noul coronavirus.

În 16 aprilie, SUA a anunţat că acordă României un ajutor de 800.000 de dolari pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

”Aceasta decizie demonstrează o dată în plus, mai ales într-o situaţie de criză globală, soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral. Ajutorul financiar se adaugă unei cooperări consolidate şi continue între România şi SUA pentru contracararea efectelor crizei generate de pandemia cu noul coronavirus”, a transmis, sâmbătă, MAE.

Potrivit sursei citate, cu sprijinul SUA, România a obţinut un echipament de detecţie de tipul RT-PCR, oferit de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), şi a utilizat avioane de transport sub egida Strategic Airlift Capability din cadrul NATO, pentru a aduce în ţară de urgenţă materiale medicale esenţiale.

”În condiţiile în care comunitatea internaţională se confruntă cu o criză fără precedent, colaborarea existentă consolidează Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi demonstrează unitatea în faţa provocărilor comune”, a mai transmis MAE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite