La dreapta scenei politice lucrurile se încurcă tot mai mult

Care ar trebui să fie obiectivele partidelor politice în România?  - Modernizarea ţării şi apropierea de state dezvoltate economic;  - Întărirea statului de drept, cu tot ce presupun criteriile politice ale Tratatului de la Copenhaga;

- Integrarea în UE şi cooperarea cu NATO, garanţii ale direcţiei corecte în care va merge şi se va dezvolta România;

- Atragerea la vot a celor 60% dintre alegători absenţi de la vot, scârbiţi şi dezinteresaţi de clasa politică şi procesele electorale;

- Trecerea la democraţie şi guvernare participative, pentru a valoriza contribuţia specialiştilor şi cetăţenilor care au ceva de spus în politici publice sectoriale, în construcţia scenariilor de evoluţie a ţării.

- Eliminarea numirilor pe criterii politice in institutiile statului, mai jos de secretar de stat.

Ruperea USL şi trecerea PNL în opoziţie a tulburat şi mai mult apele dreptei politice.

PDL+PNL

Dacă la stânga există un singur actor, cel tradiţional, PSD, chiar dacă flancat de partidulete de conjunctură, la dreapta sunt mulţi actori, vocali, cu orgolii, toţi cu pretenţii de a reprezenta electoratul de dreapta.

Ruptura USL s-a produs atunci când Antonescu a înţeles că nu are nicio şansă să-i fie sprijinită candidatura la preşedinţie de către PSD. Plus plasarea sa şi a PNL într-o stare de semivasalitate de către „fratele” mai mare, PSD.

Acum Antonescu s-a sucit cu 180 grade: „premierul Victor Ponta devine "caraghios" în lupta sa cu regimul Băsescu”, adică exact invers de ce susţinea acum câteva luni în urmă, când spunea că „regimul Băsescu înseamnă şi ANI, DNA, CSM, care trebuie reformate.

Intenţia lui Crin Antonescu de a deveni candidatul unic al dreptei la prezidenţiale este mai mult decât clară şi evidentă.

La fel de evidentă este reevaluarea sa şi a PNL de către Vasile Blaga, care a uitat, probabil, cine sunt autorii loviturii de stat din iulie 2012, cum a votat PNL în marţea neagră din decembrie, cum l-a ţinut PNL în braţe pe Vosganian şi Chiuariu, cum a cauţionat PNL toate politicile economice şi sociale ale lui Ponta din ultimii doi ani, cum a condus Antonescu comisia pentru revizuirea Constituţiei şi multe alte isprăvi.

Un pol de dreapta PDL+PNL se conturează după europarlamentare, cu susţinerea lui Antonescu la prezidenţiale, în dauna lui Predoiu, care nu are istoricul politic al lui Antonescu.

Combinând maşinăriile electorale ale celor două partide, PNL şi PDL, avem o combinaţie puternică, politic şi electoral, în stare să strângă nucleele dure ale celor două partide care se dau de dreapta când şi după cum le dictează interesele. Chiar şi atunci când sunt cu PSD la guvernare.

PMP

Un alt pol al politicii de dreapta se doreşte a fi PMP, Partidul Mişcarea Populară, abia legalizat şi încă netrecut printr-un scrutin electoral.

PMP se revendică şi recunoaşte că provine din iniţiativă politică a preşedintelui Băsescu, iar acesta doreşte să-şi lase moştenirea politică acestui partid, dacă va confirma în alegerile viitoare.

Aşteptările au fost şi sunt încă mari faţă de PMP, care a promis că va fi un altfel de partid, nu o clonă a celor existente, că nu se naşte şi nu va funcţiona în păcatul originar (din bani negri proveniţi din bugetele statului şi funcţii publice), un moment zero al politicii româneşti.

Cu un accent major pe integritate, care a lipsit şi lipseşte celorlalte partide, cu respect pentru lege şi funcţionarea independentă a justiţiei, în slujba cetăţenilor, nu invers.

Cu oameni impecabili, curaţi ca lacrima, ce vor să se înhame în slujba cetăţenilor, dar au şi competenţă şi profesionalismul s-o facă.

Prima încercare electorală în care PMP va fi evaluat după împlinirea, sau nu, a aşteptărilor, va fi scrutinul de la europarlamentare, din 25 mai.

Deocamdată nu se ştie dacă:

- PMP va reuşi să scoată din letargie o parte a celor 60% absenţi tradiţional de la vot;

- Cat este de mare electoratul pro Băsescu şi dacă acesta coincide, şi în ce măsură, cu electoratul PMP;

- Ce personalităţi şi politici publice sectoriale va scoate în faţă PMP, etc.

De aici se aşteaptă noutăţile în idei şi oameni. De la celelalte partide se cam ştie la ce să ne aşteptăm.

   Unificarea dreptei

Rămâne un deziderat, prea îndepărtat, încă. Atacurile reciproce, între PMP şi PDL, aduc deservicii acestui obiectiv, important totuşi.

PSD nu are, singur, posibilitatea să dea preşedintele ţării. După toate sondajele, previziunile şi istoricul alegerilor prezidenţiale, PSD nu are cum să treacă de 40%.

În acest context s-ar putea repeta scenariul din 2000, când trei candidaţi de dreapta, Stolojan, Isărescu şi Petre Roman s-au canibalizat între ei, a intrat în turul doi Vadim şi ne-am dus toţi să-l votăm pe Iliescu, să nu ne trezim cu Vadim preşedinte.

Aceasta ar fi cam singura şansă pentru ca PSD să dea preşedintele, fie el Mircea Geoana, Sorin Oprescu sau cine ştie ce „creaţie” de ultim moment.

Aşa cum se derulează lucrurile acum este posibil un astfel de scenariu.

Atacurile la Monica Macovei şi răcirea relaţiilor acesteia cu Traian Băsescu, motivul probabil fiind acela că nu a venit la PMP, declaraţia lui Vasile Blaga ca adversarul politic al PDL este PMP, nu altcineva, fac tot mai puţin probabilă apropierea dintre cele două partide.

Bătaia pe acelaşi segment de electorat, tradiţional de dreapta, între PDL, PNL, PMP şi alte partide mai mici, fără a aduce noi segmente de electorat la urne, va duce la o fărâmiţare şi mai mare a voturilor, fără o clarificare după 25 mai.

Există şi riscul ca electorii excedaţi de neintelegerile dintre partidele de dreapta să duca la cresterea  procentului absenţilor de la vot, şi mai mulţi electori spunându-şi că nu merită să facă eforutul de a se prezenta la urne, când politicienii şi partidele nu dau semne că ar înţelege interesul naţional, preocupările şi interesele cetăţenilor.

În concluzie, absenţa unor punţi de legătură între partidele de dreapta, asocierea PDL cu PNL însemnând şi asumarea de către PDL a tot ce a făcut PNL în ultimii 3 ani, în ce măsură PMP va reuşi să convingă că este un alt fel de partid, nu alt PDL, acestea sunt datele care fac tot mai puţin probabilă unificarea dreptei într-o acţiune credibilă în vederea prezidenţialelor, miza uriaşă a acestui an electoral.