Delegaţia europeană care a monitorizat alegerile din Republica Moldova salută caracterul democratic al scrutinului. Cum vor evolua relaţiile cu UE

Delegaţia europeană care a monitorizat alegerile din Republica Moldova salută caracterul democratic al scrutinului. Cum vor evolua relaţiile cu UE

Principalul partid pro-european din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintei Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate organizate duminică. FOTO: EPA-EFE

Delegaţia europeană care s-a ocupat cu monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova a transmis că scrutinul a fost unul democratic, care a respectat standardele europene. Oficialii europeni au reiterat susţinerea pentru parcursul pro-european pe care îl are Republica Moldova, condusă de Maia Sandu, şi au transmis o serie de observaţii pentru a îmbunătăţi viitoarele alegeri din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, care au avut loc duminică, 11 iulie 2021, au fost observate de către o delegaţie a Parlamentului European care a urmărit respectarea angajamentelor internaţionale şi a legislaţiei interne în cadrul procesului electoral. 
 
Eurodeputatul David McAllister (PPE), şeful delegaţiei care a observat alegerile, a transmis marţi, într-o conferinţă de presă, că toţi cei implicaţi în scrutinul de duminică au arătat maturitate politică, responsabilitate şi au oferit prioritate intereselor naţionale.
 
„Rezultatul alegerilor trebuie să fie un început pentru ca noul Guvern să implementeze reforme ambiţioase, în special pentru lupta împotriva corupţiei. Uniunea Europeană va fi pregătită să sprijine Republica Moldova în procesul de implementare a reformelor”, a subliniat McAllister în cadrul conferinţei de presă intitulată „Alegerile din Republica Moldova”.
 
La rândul său, eurodeputatul Siegfried Mureşan, care a făcut parte din delegaţia care a observat alegerile din Republica Moldova, a afirmat că scrutinul a fost unul corect, democratic, care a respectat standardele europene şi a subliniat că alegerile au fost monitorizate din toate colţurile ţării. 
 
„Noul Parlament, ales democratic, oferă posibilitatea Parlamentului European să lucreze îndeaproape cu Republica Moldova, iar prioritatea este de a ajuta cetăţenii acestei ţări în următorii ani, aşa cum am făcut-o până acum”, a afirmat Mureşan.
 

Observaţiile delegaţiei europene cu privire la procesul de votare

În urma alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova, delegaţia europeană care s-a ocupat cu monitorizarea acestora a transmis o serie de observaţii pentru a îmbunătăţi viitoarele alegeri din ţară.

„În primul rând, accesul egal al tuturor candidaţilor şi al partidelor politice la mass-media trebuie asigurat în viitor. În al doilea rând, este nevoie de transparenţă privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice şi aşteptăm ca viitorul Parlament să ia o decizie în acest sens. Şi în al treilea rând, votul în diaspora. Republica Moldova este o ţară unde o parte importantă a populaţiei trăieşte în afara ţării şi este nevoie de o îmbunătăţire a legislaţiei pentru ca cetăţenii să poată vota fără cozi, indiferent de locul unde se află în ziua alegerilor”, a explicat Siegfried Mureşan. 

Paşi către aderarea la UE

Întrebat cum vor evolua relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova în urma alegerilor de duminică, eurodeputatul Siegfried Mureşan a declarat că UE a dorit întotdeauna să ajute cetăţenii acestei ţări şi a asigurat că se vor realiza multe reforme în perioada următoare. 

„Din păcate, în ultimii ani, Guvernele care s-au aflat la Chişinău au fost un obstacol în dorinţa UE de a ajuta Moldova, prin neîndeplinirea angajamentelor asumate. Avem cea mai mare încredere că acum avem un Guvern cu care vom putea lucra. Cu cât agenda de reformare este mai ambiţioasă la Chişinău, cu atât şi noi putem ajuta Republica Moldova în viitor. Avem pentru prima dată o majoritate clară, transparentă, pro-europeană”, a afirmat Mureşan. 

De asemenea, chestionat dacă Republica Moldova a făcut paşi importanţi către aderarea la Uniunea Europeană, Mureşan a spus că „cel mai important lucru în momentul de faţă este reformarea sistemelor publice, îmbunătăţirea educaţiei, astfel încât tinerii să nu mai fie nevoiţi să parăsească ţara, îmbunătăţirea sistemului medical şi reformele justiţiei”, a explicat Siegfried Mureşan, care a mai subliniat că  atunci când Republica Moldova va îndeplini cât mai multe standarde, se va apropia de aderarea la UE.

David McAllister a sublinat că UE va susţine Republica Moldova în procesul de implementare a tuturor reformelor necesare. Nu în ultimul rând, reprezentanţii delegaţiei au transmis că nu s-au înregistrat încălcări grave în procesul electoral.

„În regiunea transnistreană câteva  persoane au fost aduse cu autoturismele la secţia de votare, nu cu autocare mari, nu în număr mare. (...) Nu a fost un fenomen de masă. După ieşirea de la urne unor cetăţeni li s-a cerut buletinul de identitate, în mod evident pentru a verifica dacă au votat. E clar că acolo a fost o formă de control. Repet, nu a însemnat o încălcare flagrantă a legslatiei, dar clar a fost inenţia de a îndruma şi de a transporta persoane către secţiile de votare”, a mai spus Mureşan. 

Vezi şi: Iohannis, după alegerile din Republica Moldova: „Felicitări Maia Sandu pentru curaj, perseverenţă şi viziune”

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările