Nu voi intra în amănunte despre ziua de 4 iunie 1920 nici despre eroii zilei, nici despre cum s-a ajuns acolo. Voi spune că ne găsim la fix un secol, în 4 iunie 2020, repetând aceleaşi greşeli ale trecutului.

            Din 1920, când România era Mare, s-a ajuns la Dictatul de la Viena, în 1940, când o treime din România fusese ruptă din trupul ţării şi România Mare revenise la statutul pe care îl are şi azi, acela de vis neîmplinit şi de datorie pentru generaţiile prezente şi viitoare.

            Cum s-a ajuns aşa? Bazându-ne prea tare pe Franţa, ignorând competenţa, promovând impostura politică, extremismul, pornirile dictatoriale şi, mai ales corupţia politicienilor în frunte cu regele Carol al II-lea, pe fondul stingerii generaţiilor paşoptistă şi unionistă, pe fondul marginalizării şi excluderii puţinilor politicieni capabili şi integri pe care i-a avut România interbelică.

            Imediat cum motorizatele celui de Al Treilea Reich începuseră să se plimbe pe străzile Parisului, Moscova ne lăsa fără Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, iar la sfârşitul verii lui 1940, după Diktatul de la Viena,  Miklos Horthy, călare pe cal alb, intra triumfal în Ardealul de Nord Vest iar trupele maghiare înfăptuiau crime împotriva umanităţii pentru care nimeni n-a plătit vreodată în justiţie.

            Ulterior, la 25 octombrie 1944, România elibera Ardealul de Nord-Vest şi intra apoi în era comunistă, eră în care Stalin şi puterea de la Moscova lăsaseră ca amintire Regiunea Autonomă Maghiară, mama Ţinutului Secuiesc de azi.

            La 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, arătăm că nu am învăţat nimic. De 30 de ani, UDMR îşi bate joc de Constituţia României, îi şantajează pe guvernanţii de la Bucureşti cu voturile minorităţii maghiare, în timp ce politicienii români îşi văd de combinaţii, certuri şi corupţie, la fel ca politicienii din România Mare.

            Ardealul a ajuns, la 100 de ani de la Trianon, obiectul de târguială ruşinoasă dintre PSD şi UDMR.

            Aşa cum se spunea atunci că ne va salva Parisul, în ultima vreme se spune că ne salvează Bruxelles-ul, adică Uniunea Europeană cu binecuvântarea Washington-ului, adică a forţei numărul 1 a NATO, SUA.

            Numai că SUA au multe probleme de rezolvat, politica americană se reconfigurează, fiindcă peste Ocean e an electoral iar pe la Bucureşti nimeni nu realizează acest lucru.

            Starea de alertă nu ne-a permis să organizăm simpozioane, conferinţe nici şedinţe solemne la Parlament. Mi-au rămas în minte vorbele lui Costin Georgescu, fost şef al SRI care, într-o intervenţie televizată, spusese că puteam sărbători fiecare acasă, că puteam vedea tricolorul desenat sau purtat pe cerul României de avioanele noastre militare. Am urmărit azi buletinele de ştiri şi nu am văzut vreo astfel de iniţiativă.

            Nu am văzut nici tricolorul la sigla televiziunilor, nici emisiuni la Radio sau Televiziune. Asta este viaţa, mergem înainte, dar de un lucru pot fi sigur în acest secol trecut de la 4 iunie 1920: exact ca în perioada interbelică, responsabilitatea politică lipseşte.

Politicienii români se pregătesc de alegeri, savoarea a 33 miliarde aburinde pe care UE le va da României îi face pe toţi politicienii români să aibă reflexul câinelui savantului Pavlov (să le curgă balele, ca să nu mai pierdem timpul căutând rapid pe ”Google”).

 Personal, nu voi mai apuca celebrarea a două secole de la Tratatul de la Trianon, în 4 iunie 2120. Sper ca generaţiile viitoare să fie mai responsabile atunci. Sper ca generaţiile de azi să fie capabile să le creeze celor de atunci ocazia să sărbătorească cele două secole, aşa cum s-ar cuveni şi de ce nu, să trăiască în România Mare din nou.