Cum explică liderul PNL Gheorghe Falcă nevoia de a-l vota pe Klaus Iohannis. „Avem nevoie de acest binom reformist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă susţine că românii au înţeles că doar parteneriatul dintre un preşedinte şi un guvern liberal poate aduce prosperitate, securitate şi libertate. „Avem nevoie de acest binom reformist“, susţine Falcă.

„Puterea cetăţenilor dintr-un stat e cel mai bine văzută şi simţită în momentul în care aceştia sunt chemaţi să-şi exprime opţiunea la urne. Alegerea candidatului preferat sau a celui considerat cel mai potrivit nu înseamnă doar aplicarea ştampilei Votat pe o coală de hârtie, ci înseamnă încredinţarea tuturor speranţelor într-un program, într-un om sau într-un partid care e mandatat să lucreze în folosul tău şi al poporului, dar mai ales să nu ia decizii care să bulverseze bunul mers al democraţiei”, crede europarlamentarul Gheorghe Falcă.

Fostul primar al Aradului crede că în turul al II-lea opţiunea de vot trebuie să fie clar în favorea candidatului cu „viziuni euro-atlantice, a candidatului care a demonstrat în ultimii 5 ani că poate ţine România pe direcţia Vest, a candidatului care s-a bătut pentru statul de drept, a candidatului care s-a bătut pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor, a candidatului care s-a bătut pentru un mediu de afaceri competitiv şi pentru o economie liberală, dar mai ales a candidatului care a ţinut piept în ultimii 5 ani tăvălugului pesedist”.

„Multă lume m-a întrebat la Bruxelles cum se face că liberalii au obţinut un scor atât de bun la alegerile europarlamentare şi cum se face că un preşedinte în funcţie îşi va recâştiga mandatul fără emoţii. E foarte simplu: românii au înţeles că doar parteneriatul dintre un preşedinte şi un guvern liberal poate aduce prosperitate, securitate şi libertate”, spune Gheorghe Falcă.

„Avem nevoie de acest binom reformist şi pentru a reda cetăţenilor români libertatea şi demnitatea în faţa insituţiilor statului. Împreună putem face ca românii să nu mai fie dependenţi de sistemul de Sănătate de stat, să nu mai fie dependenţi de sistemul de Educaţie de stat, şi să aibă opţiuni clare demne de o economie liberală. Pentru a ne atinge acest scop vom reforma Statul astfel încât aceste să intervină cât mai puţin în vieţile cetăţenilor, iar atunci când o face să acţioneze cu respect şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, mai spune europarlamentarul PPE.

Liderul liberal crede că românii s-au săturat de scandaluri şi de nesiguranţa care a existat în politica şi societatea românească în ultimii ani.

„Românii vor să fie siguri că într-o perioadă în care se vorbeşte tot mai mult de probleme economice la nivel global, există o echipă de profesionişti la guvernare care să asigure stabilitate şi predictibilitate. Pentru a avea stabilitate soluţia e simplă: realegerea lui Klaus Iohannis şi susţinerea guvernării liberale. Dar noi, liberalii, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, chiar dacă se întrezăreşte victoria candidatului nostru. E important ca victoria preşedintelui să fie cu 6 în faţă, pentru a transmite clar mesajul că PSD nu mai este dorit şi că românii au înţeles dezastrul din ultimii ani”, mai spune Falcă.

În final, liderul liberal îi îndeamnă pe români să meargă la vot, pentru a transmite semnal că îşi doresc cu adevărat o schimbare în bine.

„Viitorul României sună bine, dar însănătoşirea va avea loc doar dacă fiecare român va încerca să schimbe ceva în jurul său. Iar primul pas pe care trebuie să îl facă este să vină la vot duminică. E nevoie de implicare, de colaborare, iar  împreună vom face o ţară mai bună”, încheie liderul liberal.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite