Ce spune Alina Gorghiu despre posibila sa candidatură la şefia PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Eduard Enea

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat într-un interviu acordat pentru DCNews că e foarte probabil să candideze pentru şefia unică a formaţiunii liberale.

Întrebată când se va finaliza fuziunea PNL-PDL, Alina Gorghiu a răspuns că „protocolul spune foarte clar că în 2017“, Însă, copreşedintele liberal a dat şi un răspuns clar privind posibila sa intrarea în cursa pentru şefia unică a partidului 

„Să ştiţi că nu am să exclud varianta asta. Posibil să candidez (n.r. la preşedinţia PNL). De ce nu? Anul viitor este foarte posibil să candidez", a răspuns Alina Gorghiu. Mai mult, aceasta a declarat că nu doar ea ar putea fi preşedinte al unui partid mare, ci şi actualul edil al Capitalei, Gabrielaq Firea. 

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că în partid se discută despre o conducere centrală unică, după modelul din filiale. Dar că o decizie va fi luată după ce se va face o cercetare sociologică. 

„Zilele acestea dăm drumul la o analiză sociologică în care testăm inclusiv modul în care electoratul percepe derularea fuziunii, inclusiv la nivel central. În funcţie de rezultatul analizelor, vom decide ce e mai bine pentru PNL şi pentru electoratul de dreapta din România”, a precizat Gorghiu.

Potrivit condiţiilor iniţiale ale fuziunii dintre PNL şi PDL, conducerea noului PNL urma să fie asigurată de doi copreşedinţi până în 2017, când ar urma să fie organizat un con gres care să aleagă un preşedinte unic. 

Citeşte şi: 

PNL a ascuns sub preş rezultatul de la Bucureşti 

Singurii care au plătit pentru rezultatele dezastruoase ale PNL în Bucureşti au fost liderii organizaţiilor de sectoare. În rest, copreşedinţii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au fugit de răspundere şi s-au opus organizării unui Congres rapid în care să fie aleasă o conducere unică a partidului.

Surse: Locomotiva Cioloş, soluţia PNL pentru reformarea partidului. Vasile Blaga ar trece secretar general

Surse din PNL au declarat pentru „Adevărul“ că partidul pregăteşte câteva mutări importante în perspectiva alegerilor parlamentare. În vară urmează să fie convocat un Congres, iar Dacian Cioloş va fi ales preşedinte. Vasile Blaga va primi funcţia de secretar general, iar Alina Gorghiu va ocupa, la rândul său, o altă funcţie în conducerea partidului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite