Pentru început las cifrele să vorbească. Cele 79,9 miliarde alocate României se împart în două direcţii. Pilonul I: 46,4 miliarde de euro sunt prevăzute în Bugetul multianual 2021-2027. De precizat că sunt fonduri nerambursabile. Aceşti bani sunt destinaţi în primul rând pentru Politica de Coeziune, o direcţie ce viează în mod special dezvoltarea şi continuarea acţiunilor care să conducă la reducerea decalajelor economice, sociale şi teritoriale între diversele regiuni şi state membre ale Uniunii Europene. Mai mult, această politică are un unic şi de neînlocuit rol în coagularea de strategii de dezvoltare integrată, fiind o legătură între  infrastructură, cercetare şi inovare, ocuparea forţei de muncă, educaţie, mediul de afaceri, protecţia mediului, schimbări climatice şi eficienţa energetică. A doua direcţie a acestor fonduri este Politica Agricolă Comună, dezvoltată pe baza principiilor pieţei unice prin circulaţia fără restricţii a produselor agricole în interiorul UE. Această politică favorizarea consumul produselor originare din Uniunea Europeană şi solidaritatea financiară. Nu trebuie omis faptul că Politica Agricolă Comună are ca obiectiv sprijinirea fermierilor şi îmbunătăţirea productivităţi agricole. Mai departe, fondurile nerambursabile vor fi alocate pentru aplicarea planului Green Deal (760 de milioane de euro), marele pariu al UE dinaintea pandemiei. Pe Pilonul II se vor distribui alte 33,5 miliarde de euro prevăzute în Pachetul de relansare economică (puţin peste 50% sunt fonduri nerambursabile şi puţin sub 50% sunt împrumuturi). Astfel, din 33,5 miliarde de euro, 16,8 miliarde de euro sunt granturi şi 16,7 miliarde de euro sunt împrumuturi (însă la o dobândă extrem de mică).

În total, din 79,9 miliarde euro, aproximativ 63,2 miliarde de euro sunt fonduri nerambursabile, deci bani pe care România nu trebuie să-i restituie. În plus, aproximativ 16,7 miliarde de euro sunt bani rambursabili, sub formă de împrumut, dar în condiţii foarte avantajoase. Să nu uităm că Uniunea Europeană are cea mai ridicată cotă de credibilitate în ceea ce privesc împrumuturile, iar în acest caz atât România cât şi celelalte state membre vor înapoia aceste fonduri în perioada 2028-2058. Ca să aveţi un termen de comparaţie, în cei 13 ani de apartenenţă la UE, România a primit fonduri europene în valoare de 55 de miliarde de euro. Or, în următorii 7 ani, poate absorbi nu mai puţin de 79,9 miliarde de euro. De remarcat abilitatea de negociator a preşedintelui Klaus Iohannis, care a obţinut o sumă imensă şi nesperată pentru România, încă o dovadă că imaginea sa pe plan extern şi credibilitatea aduc beneficii nete pentru ţara noastră.

Nu vreau să politizez acest text, însă un scurt exerciţiu mental nu strică: ce ar fi obţinut Viorica Dăncilă sau alt lider PSD pentru România? E suficient să ne uităm pe cifre, unde vedem că guvernarea PSD din ultimii ani a aşezat România pe ultimele locuri la absorbţia fondurilor europene. Ca un vrednic continuator al epocii Dăncilă, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i-a cerut premierului Ludovic Orban să mărească pensiile şi alocaţiile din miliardele UE, deşi orice lider cu minime cunoştinţe de politică europeană ştie că fondurile comunitare nu pot fi folosite pentru servicii sociale. O să vă întrebaţi: pe ce va cheltui România miliardele venite de la Bruxelles?

Guvernul României (la fel ca toate celelalte guverne europene) au obligaţia de a stabili în scurt timp o listă de priorităţi, iar în cazul României în aceste strategii, sigur vom regăsi domenii de importanţă strategică: transporturile, sănătatea, educaţia, digitalizarea, infrastructura agricolă.

În primul rând, România are obligaţia de a finaliza pe termen mediu închiderea marilor coridoare de transport. Vorbim de autostrada Sibiu - Piteşti, Centura Capitalei şi autostrada Lugoj – Deva, astfel încât întreg Coridorul IV de transport pan-european să fie închis.

De asemenea, România are o şansă istorică de a moderniza căile ferate, de a construi spitale regionale, de a aduce, în sfârşit, sistemul de învăţământ la standarde europene şi, nu în ultimul rând, de a digitaliza administraţia publică. Peste 7 ani, România va fi schimbată din temelii, cu condiţia să punem în mişcare toată energia pozitivă disponibilă, astfel încât să mergem la Bruxelles cu proiecte viabile, riguroase, inovatoare, pentru că cele 79,9 de miliarde nu vor fi trimise într-un cont la Bucureşti spre a fi cheltuite după bunul-plac al politicienilor. România pur şi simplu nu-şi permite să rateze şi această ultimă şansă la dezvoltare, în condiţiile în care, peste 7 ani, fondurile europene vor fi destinate cu precădere pentru cercetare şi inovaţie, nicidecum pentru infrastructură rutieră sau medicală. E ultimul tren al modernizării, pe care am încredere că România nu-l va rata, după ce în anii ‘90 am ratat reformele de europenizare în comparaţie cu celelalte state membre din fostul bloc comunist. Tandemul Klaus Iohannis-PNL e deja o garanţie în acest sens şi sunt convins că românii vor gira acesta parteneriat politic şi după alegerile parlamentare din decembrie. Am învăţat cu toţii lecţia anilor trecuţi: coabitarea politică între preşedinte şi guvern înseamnă stagnare, încremenire în proiect. În schimb, când preşedintele şi premierul trag pentru acelaşi obiective, schimbarea la faţă a României cu certitudine va prinde contur în următorii ani.

Până în 2027, România va fi o ţară total modernizată: regiunile istorice vor fi conectate prin autostrăzi, agricultura nu va mai fi doar un mijloc de subzistenţă, iar tinerii români vor forma cel mai puternic hub european de IT. Desigur, nu va lipsi respectul pentru cultură, tradiţie şi valori naţionale.

În spatele miliardelor de euro găsim, totuşi, o puternică lecţie predată de liderii europeni. La începutul crizei sanitare, unii politiceni populişti cântau prohodul proiectului comunitar. Însă negocierile pe buget au reprezentat, în esenţă, o victorie a binelul comun în detrimentul răului separat şi egoist. Alocările de fonduri europene au demostrat încă o data că nu există ţări de mâna a doua în UE, că Estul nu e privit ca o rudă sărăcă a statelor dezvoltate. În concluzie, planul de redresare economică a Uniunii Europene reprezintă un exemplu istoric de a întoarce o criză răvăşitoare în folosul oamenilor. Peste câţiva ani, UE va fi mai prosperă, mai puternică şi mai unită, iar la baza renaşterii europene va sta un moment de luciditate politică venit în vremuri de cumpănă.

Să ne mândrim că suntem europeni!