Victor Rebengiuc narează „Gurre-Lieder“

Pentru prima dată publicul din România va putea auzi Gurre-Lieder, de Arnold Schönberg, sub bagheta cunoscutului dirijor englez Leo Hussain, care va conduce Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu“.

Cantata Gurre-Lieder/Cântece despre Gurre, rămasă fără număr de opus, ocupă un loc cu totul special între lucrările lui Schönberg. Este prima sa lucrare vocal-simfonică, are o anvergură impresionantă prin durata de 130 de minute şi prin amploarea neobişnuită a ansamblului de interpreţi pentru care a fost gândită. Procesul de elaborare s-a desfăşurat în anii 1900-1901, perioadă a tinereţii postromantice, iar orchestraţia a fost desăvârşită peste un deceniu, în anul 1911. 

PLAN DE RĂZBUNARE

Textul are la bază o legendă medievală de dragoste şi moarte, transpusă într-un ciclu de poeme de către danezul Jens Peter Jakobsen, poeme traduse în limba germană de Robert Franz Arnold. Povestea cântă iubirea dintre regele Waldemar şi frumoasa Tove. În cinstea ei, regele a ridicat castelul Gurre, cuib al întâlnirilor pentru cei doi îndrăgostiţi. Dar soţia geloasă, regina Helwig, îi urmăreşte cu ură şi ţese un plan de răzbunare. 

La porunca ei, amantul reginei o omoară pe Tove, într-un moment de absenţă a suveranului. Când se întoarce la curte, regele Waldemar e şi el asasinat. Legenda spune că spiritele celor doi iubiţi, despărţiţi prin moarte năprasnică, se vor căuta zadarnic în eternitate. Goana lor neîncetată îi îngrozeşte pe locuitorii acelui ţinut. Subiectul l-a fascinat pe compozitor, care a imaginat, pentru transpunerea lui muzicală, un organism sonor uriaş format din cinci solişti şi un recitator, trei coruri bărbăteşti la patru voci, un cor mixt la opt voci şi un aparat orchestral complex.

Cantata este structurată în trei secţiuni mari. Prima parte cuprinde un preludiu amplu şi cântecele de iubire ale lui Waldemar şi ale lui Tove. Un interludiu al orchestrei pregăteşte cântecul porumbelului pădurii, atribuit unei voci de contraltă, care povesteşte moartea lui Tove. Partea a doua se deschide tot cu un preludiu orchestral şi cuprinde cântul îndurerat al regelui Waldemar. Partea a treia descrie „vânătoarea sălbatică“, vârtejul fără oprire în care se urmăresc spiritele celor morţi. Primul dintre ele, fantoma lui Waldemar, caută zadarnic spiritul iubitei pierdute. Urmează o melodramă pentru recitator, cor şi orchestră, „vânătoarea sălbatică a vântului de vară“. 

UN STRIGĂT ANCESTRAL

Aici, compozitorul utilizează pentru prima dată procedeul Sprechgesang, o modalitate nouă de exprimare vocală, pe care avea să o impună printr-o creaţie a sa din anul 1912, Pierrot lunaire, op. 21. Este vorba despre un fel de vorbire intonată care ar sugera cum va fi fost prima comunicare prin cuvânt, la începuturile omenirii. Este evocat strigătul ancestral, Urschrei, al omului originar, Urmensch, pe care instinctul de conservare, Urtrieb, îl împinge să emită vocala primordială „A“! Această exprimare a unei vorbiri de dincolo de viaţă sau de la începuturile vieţii, Ursprech, i-a fost inspirată lui Schönberg direct de textul literar devenit program al cantatei, cu subiectul situat în lumea fantasticului. Opţiunea surprinzătoare de a crea o astfel de soluţie se află în legătură strânsă cu estetica expresionistă, care-şi manifesta prezenţa cu putere la începutul secolului al XX-lea şi la care artistul a aderat cu pasiune chiar de la primele manifestări ale acestui curent. La baza orientării expresioniste se afla ideea omului originar, iar în viziunea muzicianului, această fiinţă primordială trebuia să fi avut un glas special, imaginat de el prin noul procedeu, Sprechgesang.

Gurre-Lieder se încheie cu o apoteoză susţinută de toate formaţiile corale şi de uriaşa orchestră simfonică. Este necesar să remarcăm că lucrarea aduce într-o nouă fază aparatul orchestrei wagneriene, atât prin introducerea unor efecte timbrale inedite, cât şi prin folosirea în repetate situaţii a instrumentelor soliste în contrast cu ansamblul integral, ca o prefigurare a stilului orchestral schönbergian ce avea să se impună în perioada consacrării depline.

EXPRESIVITATE ŞI EMOŢIONALITATE

Muzica marii cantate e fascinantă, de o extremă expresivitate şi de o extremă emoţionalitate, după cum o caracteriza autorul însuşi. Şi i se potriveşte mai bine ca oricărei alte creaţii ale sale propria reflecţie asupra esenţei muzicii: „Compozitorul dezvăluie esenţa lăuntrică a lumii şi exprimă cea mai adâncă înţelepciune într-un limbaj pe care raţiunea sa nu-l înţelege, tot aşa cum somnambulul în stare de magnetism ne oferă revelaţii despre lucruri în legătură cu care, în stare lucidă, nu are nicio idee.“ 

„Atingem esenţa unei lumi a dezolării cu peisaje fantomatice, printre ruine şi urlete ale furtunii catastrofale care abate blestemul universal asupra oamenilor şi lucrurilor. Aceasta fiind natura discursului sonor, impactul asupra ascultătorilor va fi, cu siguranţă, foarte puternic. De aceea, publicul 

Festivalului Internaţional „George Enescu“, aflat la a douăzecea ediţie, aşteaptă cu interes şi curiozitate prezentarea în premieră în România a Cantatei Gurre-Lieder, prima capodoperă schönbergiană, care anunţa cu fast şi forţă de convingere deschiderea unui capitol important din istoria muzicii moderne.