Prima concluzie, dezbătută inclusiv în prezenţa unui membru al Parlamentului European, este legată de caracterul surprinzător, de unde şi emoţional, al fenomenului. Europa a fost la propriu nepregătită pentru valurile sistematice, am spune chiar organizate, de migranţi. Efectul surprizei a fost în ansamblu negativ, prima reacţie fiind aceea de autoapărare. Sigur, umanitatea s-a manifestat şi ea spontan, gesturile de înţelegere şi de empatie neîntârziind. Dincolo de excese, retorice mai ales, Europa şi-a salvat la limită renumele de continent al valorilor.

A doua concluzie, confirmată de cea mai înaltă voce politică responsabilă pentru integrare în Austria, se referă la caracterul deosebit de amestecat al celor care au intrat în Europa fără să bată la uşă. Nu avem doar sirieni, victime directe ale unui război civil şi religios de durată, dar printre ei se amestecă irakieni, afgani, etiopieni şi mulţi, se pare, din Balcanii ex-iugoslavi. Aşadar, problema se pune în termeni etnici diverşi, de unde şi dificultatea încadrării uniforme a valurilor de refugiaţi politici şi/sau imigranţi economici.

A treia concluzie are în vedere profilul cultural, identitar, al celor care, pentru moment sau pentru deceniile care urmează, împart cerul cu europenii. Tocmai pe fundalul originii multiple, în lipsa unor documente şi în contextul haosului care domină încă procesul lor de înregistrare, nu putem spune, de fapt, cu cine stăm de vorbă. Teama că printre cei cărora Europa încercă să le facă bine se amestecă şi unii care doresc să îi facă rău nu este lipsită de temei. Cu condiţia să nu se transforme în acuzaţie pauşală, în suspiciune colectivă, uşor de manipulat populist.

În fine, discuţia dintre teologii creştini şi cei musulmani de la Viena, purtată într-o germană impecabilă, a scos în evidenţă imensa responsabilitate care revine elitelor. În cazul comunităţii musulmane, este determinant să aflăm care sunt liderii spirituali. Cu ce fel de Islam ne confruntăm? Care sunt reperele exegezei coranice în contextul unor ţări impregnate biblic? Urmează radicalizarea sau adaptarea? Avem premizele unei convieţuiri sau se adevereşte scenariul unei ocupaţii? Altfel spus, este foarte important să cunoaştem convingerile care guvernează un fenomen al cărui sfârşit este încă deschis.