CE: Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Parlamentul European organizează joi o dezbatere pe tema justiţiei în România

CE: Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Parlamentul European organizează joi o dezbatere pe tema justiţiei în România

Preşedintele CE Jean Claude Juncker şi prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, susţin într-o declaraţie comună că lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată, ei precizând că urmăresc ”cu foarte mare îngrijorare” evoluţiile recente din România. De asemenea, Parlamentul European va organiza mâine o dezbatere despre situaţia Justiţiei şi a statului de drept în România.

UPDATE „Parlamentul European organizează joi, 2 februarie 2017, începând cu ora 10:00 (ora României) o dezbatere pe tema justiţiei şi statului de drept în România. Dezbaterea are loc în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European de la Bruxelles din 1-2 februarie 2017”, anunţă Parlamentul European.

Grupul popularilor europeni a solicitat organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European în legătură cu ceea ce se întâmplă în România, apreciind că atitudinea Guvernului este inadmisibilă.

”Ceea ce se întâmplă în România este împotriva statului de drept. Se diluează lupta împotriva corupţiei. Este inadmisibil să existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE”, se arată într-o declaraţie a delegaţiei române din grupul PPE.


„Lupta împotriva corupţiei trebuie să avanseze, nu să fie subminată. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România, se arară în declaraţia comună a celor doi oficiali ai executivului european.

 
Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei este esenţială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV).
 
Raportul Comisiei privind Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) publicat săptămâna trecută, a salutat bilanţul pozitiv realizat de către procurorii şi judecătorii din România în abordarea corupţiei la nivel înalt. Totodată a precizat că orice alte măsuri care subminează acest progres, sau au ca efect slăbirea sau restrângerea domeniul de aplicare al corupţiei ca infracţiune va avea impact asupra evaluărilor viitoare.
 
În acest context Comisia Europeană atrage atenţia asupra posibilelor regrese şi va examina în detaliu ordonanţele de urgenţă privind Codul penal şi Legea cu privire la graţieri." 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: