Ororile din Programul de Protecţie al Martorilor. Mărturie: O familie întreagă, obligată de poliţişti să ia medicamente pentru schizofrenie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detalii cutremurătoare ies la iveală din dosarul în care au fost arestaţi chestorul Adrian Bărăscu, şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), cinci comisari şefi şi un psiholog, din cadrul aceleiaşi structuri.

Mai multe persoane, martori-cheie care au încălcat „legea tăcerii“ în dosare de crimă organizată sau de înaltă corupţie, au povestit procurorilor calvarul pe care l-au îndurat din partea ofiţerilor ONPM, după ce au intrat în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici. Banii care le rămâneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei.

Ameninţaţi cu răpirea


Una din cele mai dure mărturii este a unui martor protejat, implicat într-un dosar de corupţie la înalt nivel. Doi comisari-şefi, desemnaţi ofiţeri de legătură cu martorul protejat şi familia acestuia (soţia şi fiica), l-au ameninţat că interlopii o vor răpi pe fiica acestuia dacă nu-i dau bani pentru a  fi montate dispozitive de monitorizare şi pentru diverse servicii, care de fapt erau decontate de Programul de Protecţie al Martorilor (PPM). Totul s-ar fi întamplat în faţa fetei, care ar fi suferit un şoc emoţional, fiind nevoie de servicii medicale de specialitate.

Fata a ajuns în spital, la urgenţe, fiind examinată neurologic, fiind suspectă de epilepsie, diagnostic infirmat ulterior. Poliţiştii i-au pus în vedere că nu poate să apeleze la niciun alt medic, cu excepţia celor stabiliţi de ei. Ei au limitat accesul întregii familii la medici, fără acordul şi însoţirea lor.

Fără consultul specialistului

Deşi medicul neurolog a recomandat de urgenţă un RMN, pentru diagnosticarea unei eventuale epilepsii, tumori cerebrale sau accident vascular minor, cei de la ONPM au interzis această analiză aproape o lună, când a avut loc, după numeroase insistenţe. Fata a fost dusă, în final,  în faţa unui medic care a recomandat un tratament. Martorului protejat i s-a interzis să apeleze la o a doua opinie, pentru consult psihiatric, fiind obligat să accepte medicii psihiatri pe care i-au dorit cei de la ONPM, în pofida recomandărilor medicului curant.

Şantajul comisarilor: Excluderea sau tratamentul

Martorul protejat a povestit că întreaga familie a fost obligată să ia tratamentul medical recomandat de medicul lor psihiatru (care nu a examinat-o niciodată pe fiica martorului), susţinând că vor fi excluşi din Program dacă nu iau medicamentele respective. Acest medicamente au fost recomandate la fel pentru toţii membrii familiei, fiind de natură să îi ţină adormiţi aproape tot timpul.

El a explicat că li s-a recomandat medicamentul „Haloperydol ”, deşi nici unul din familie nu a fost diagnosticat cu vreo boală psihică, iar acest medicament este un antihalucinogen notoriu recomandat în genere în schizofrenie. Şi celelalte medicamente „Nirzaten”, „Serlift”, „Solian” şi „Miansering” sunt tot medicamente recomandate în boli psihice, şi martorul chiar a întâmpinat probleme la farmacie, atunci când a solicitat aceste medicamente pe codul „321” de „depresie”, personalul farmaciilor spunând că nu există concordanţă între cod şi medicamentul cumpărat.

Fata a leşinat

Potrivit mărturiei, din cauza acestei medicaţii severe şi neadecvate, fiica martorului şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut, lovindu-se la umăr şi la cap, fiind nevoie de intervenţia salvării. Personalul de pe salvare efectiv şi-a făcut cruce după ce a văzut ce tratament a fost obligată să suporte, spunând că este tratament pentru schizofrenie. Potrivit DNA, niciun medic nu a confirmat un astfel de diagnostic în ceea ce priveşte vreun membru al familiei martorului, dimpotrivă a fost infirmată o asemenea posibilitate.

Martorul protejata aflat de la unul dintre psihologii ONPM- care încerca să-i ajute, că aceasta era mustrată de şefii şi colegii ei, deoarece s-ar fi implicat prea mult în relaţia cu martorii protejaţi, în sensul că nu trebuia să îi sprijine în rezolvarea problemelor medicale anterior menţionate. Ulterior, psihologul nu a mai rezista presiunilor şefilor şi s-a transferat, motivul acestei plecări din ONPM fiind tocmai neregulile existente în instituţie.

Arestarea

Şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, alţi cinci comisari şefi şi un psiholog din cadrul aceleiaşi structuri au fost arestaţi în acet dosar, iar adjunctul ONPM şi un şef de serviciu au fost puşi sub control judiciar, într-un dosar în care se fac cercetări pentru deturnarea unor bani alocaţi protecţiei martorilor.

 Anchetatorii au stabilit că, în perioada septembrie - decembrie 2013, Adrian Bărăscu, Felicia Popa, Octavian Nanu şi Andreea Liţă au constituit un grup infracţional organizat, la care, din 2014, au aderat şi Viorel Croitoriu, Daniel Gomeajă, Aurel Lehăduş, Dan Cristian Puşcaş şi Cristian Pintilescu, urmărind obţinerea ilegală şi deturnarea de fonduri, dar şi obţinerea de foloase necuvenite, în urma folosirii abuzive a funcţiei.



 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite