FOTO Cum arată lighioanele cu care trăim zilnic în pat, pe covor, în şifonier

FOTO Cum arată lighioanele cu care trăim zilnic în pat, pe covor, în şifonier

Acarienii sunt animale din familia arahnidelor, sursa foto: dailymail.co.uk

Un cercetător britanic pasionat de fotografie a folosit un microscop pentru a suprinde milioanele de lighioane minuscule şi larvele lor care ne umblă prin şifonier, cu care dormim în pat, care stau pe pernă, care intră în mâncarea noastră şi stau pe periuţa de dinţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Am vrut să arăt oamenilor insectele cu care trăiesc în fiecare zi", a spus Stephen Gschmeissner (62 de ani), potrivit Daily Mail.

"Oamenii pur şi simplu nu realizează ce se află în covoarele, patul, în şifonierul lor".

"Acarienii sunt «păianjeni» microscopici, rude cu scabia (râia), dar care trăiesc în praful din casă, în puf, în pene, dar şi în lâna animalelor. Ei pot pătrunde în piele, sub scuame sau chiar la rădăcina firelor de păr", spune medicul primar dermatolog Anca Zbranca de la Clinica Roderma din Iaşi.


Acarienii sunt animale minuscule, din familia arahnidelor, care se gasesc peste tot prin casele noastre, in fiecare coltisor, dulap, saltea sau fotoliu. Exista mai mult de 50.000 de specii de acarieni.

Mediul lor favorit este umed si cald, iar locurile unde se simt ca "acasa" sunt paturile, mocheta, perdelele si draperiile. Printre altele, se hranesc si cu celule moarte de piele umana si fire de par cazute.


„Acarienii mor la temperaturi extreme. Astfel, se pot folosi aspiratoare cu aburi pentru a aspira toate suprafeţele (covoarele, podelele, pereţii, perdelele şi tapiţeriile). Pernele, carpetele pufoase şi jucăriile de pluş se pot introduce din când în când la congelator sau în lada frigorifică. Este bine ca persoanele cu predispoziţie alergică să folosească lenjerie, perne şi pilote antiacarieni", mai spune Anca Zbranca.

Cum putem evita inmultirea paraziţilor din casă?

• Aerisire obligatorie a camerelor cel putin o jumatate de ora in fiecare zi.

• Nu incalzi camerele la mai mult de 20°C, iar umiditatea nu trebuie sa depaseasca 50%.

• Draperiile trebuie spalate macar o data pe saptamana la 60°C, iar paturile cel putin o data pe luna.

• Aspiratorul trebuie pus in actiune cam de doua ori pe saptamana, si trebuie insistat pe sub mobila. Ideal ar fi ca sacul aspiratorului sa aiba si un purificator, care sa te ajute in lupta impotriva bacteriilor si acarienilor si sa parfumeze totodata incaperea.


Sfaturi de ordin decorativ:

• Daca se poate, prefera jaluzele in locul draperiilor.

• Parchetul stratificat sau laminat sau pardoselile de marmura sau gresie sunt mai bune decat mocheta sau covoarele.

• Pentru pereti, exista vopsele speciale anti-acarieni.

• Camera copilului nu trebuie supraincarcata cu plusuri, iar jucariile din plus ar trebui spalate in fiecare luna.

• Saltelele din materiale sintetice sunt o alegere mai buna decat cele din fulgi sau din lana. Cu siguranta, daca ai umblat prin magazine, stii ca exista o gama foarte variata de saltele anti-bacteriene sau anti-acarieni.

• Nu lasa animalutele de companie sa intre in dormitor si nici nu pastra ghivece cu flori acolo unde dormi.

Surse foto: Daily Mail şi The Telegraph

Cum ne îmbolnăveşte praful din casă 

Ce paraziţi sălăşluiesc prin aşternuturi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: