Aleşi sau interlopi? Pe mâna cui ne-am lăsat ţara: jumătate din baronii care conduc Consiliile Judeţene sunt vedetele celor mai grele dosare de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un baron local a fost săltat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi pus sub control judiciar. Miercuri a fost rândul lui Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor. Bojin a fost ridicat încă de la primele ore de trupele speciale şi dus la sediul din Bucureşti al DNA.

Anchetatorii îl acuză pe Titu Bojin de patru infracţiuni de instigare la abuz în serviciu,  două infracţiuni, ambele săvârşite în formă continuată, de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru acte materiale, respectiv trei acte materiale), două infracţiuni săvârşite în formă continuată, de folosire a influenţei sau autorităţii în calitate de persoană care deţine funcţie de conducere într-un partid, pentru obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul prevăzută (trei acte materiale, respectiv patru acte materiale)

La audieri a ajuns şi consilierul judeţean Marcel Mihoc care a fost reţinut de anchetatori. 

El este acuzat de 17 infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, o infracţiune săvârşite în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 acte materiale) şi 13 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Conform procurorilor, multe dintre faptele pentru care sunt cercetaţi Bojin şi Mihoc sunt strâns legate de o firmă care comercializează scule şi unelte, dar cu toate astea a obţinut mai multe contracte dubioase cu instituţii aflate sub influenţa preşedintelui CJ Timiş. 

De altfel, şi George Didilă, administratorul Ecomet West SRL - societatea care a beneficiat de aceste contracte - a fost ieri audiat de procurori. La sfârşitul zilei, oamenii legii au dispus şi reţinerea acestuia pentru 24 de ore. 

Acesta este acuzat de 34 de infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, două infracţiuni săvârşite în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 acte materiale, respectiv 4 acte materiale), o infracţiune de dare de mită şi o infracţiuni de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Presiunile lui Bojin pentru firma „de casă“

Dimineaţa de ieri a fost plină pentru zecile de poliţişti şi procurori care anchetează acest dosar. Mai exact, aceştia au efectuat 48 de percheziţii în Timiş, dar şi în Bucureşti şi alte 11 judeţe. De altfel, la sediul DNA Timiş au ajuns pentru audieri în total 17 primari din judeţ.

Concret, procurorii susţin că omul de afaceri George Didilă, cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi al lui Marcel Mihoc, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Timiş, a încheiat prin firma Ecomet West SRL, contracte de achiziţii publice cu atribuire directă cu mai multe primării din judeţul Timiş.

Dovezile de la dosar arată că „Titu Bojin, folosindu-se de autoritatea pe care o deţine, a identificat pe raza judeţului Timiş, primării conduse de aleşi locali, din aceeaşi formaţiune politică (PSD), ulterior, George Didilă încheind contracte de achiziţii publice, cu atribuire directă, între aceste primării şi firma Ecomet West SRL”.

Muzeul Satului Bănăţean, prins în laţul lui Bojin

Un astfel de caz este cel în care Claudiu Ilaş, manager al Muzeului Satului Bănăţean, i-a atribuit firmei Ecomet West SRL un contract de furnizare produse. Afacerea s-a încheiat, spun procurorii prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, Claudiu Ilaş fiind determinat de Titu Bojin să încalce legea şi să favorizeze firma Ecomet West SRL. Contractul era în valoare de aproximativ 20.000 de lei. Ulterior, Ecomet West SRL nu ar fi evidenţiat în contabilitate şi nu ar fi raportat la ANAF operaţiunea comercială de vânzare a produselor către Muzeul Satului Bănăţean.

Aprobări cerute după achiziţii

Titu Bojin l-ar fi determinat şi pe directorul Administraţiei Bazinală a Apelor Banat, Luci Ervin, să atribuie firmei Ecomet West SRL (controlată de George Didilă) trei contracte în valoare de aproape 70.000 de lei. Ca să justifice achiziţia, Luci Ervin a solicitat de la ANAR (autoritatea centrală) modificarea listelor privind necesarul de produse al instituţiei locale, prin includerea unor produse care deja erau livrate şi depozitate la acel moment la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, de către firma lui George Didilă.

Bani în plus de la buget

Chiar şi primăria Recaş ar fi încheiat un contract cu Ecomet West SRL, controlată de George Didilă. Valoarea contractului a fost de aproape 20.000 de lei. De această dată, presiunile asupra viceprimarului Alin Neamţu au fost exercitate de către consilierul judeţean Marcel Mihoc. Firma Ecomet West SRL a fost favorizată tot prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică.

În schimbul încheierii acestui contract, consilierul judeţean Mihoc Marcel ar fi promis alocarea unor fonduri bugetare suplimentare unităţii administrativ teritoriale, cu ocazia rectificărilor bugetare ulterioare de la nivelul Consiliului Judeţean Timiş. Procurorii spun că sumele de bani obţinute din aceste contracte erau virate în conturile societăţii Ecomet West SRL, iar când Didilă primea banii îi anunţa pe Bojin şi pe Mihoc.

Gavriş, omul cheie de la CFR Călători

Firma Ecomet West SRL a avut numeroase contracte şi cu Depourile CFR Călători din mai multe judeţe ale ţării (Bucureşti, Arad, Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi, Cluj, Iaşi, Suceava şi Ploieşti Sud). Procurorii susţin că omul de legătură la Bucureşti era Teodor Alexandru Gavriş, director Tracţiune în cadrul CFR Călători SA. Conform documentelor DNA, Gavriş era cel care făcea presiuni la directorii din teritoriu pentru a încheia contracte cu firma apropiată de Titu Bojin.

În acest dosat au mai fost reţinuţi Teodor Alexandru Gavriş, director în cadrul  Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A, pentru 11 infracţiuni de infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi de 11 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Şi Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători S.A, a fost reţinut pentru cinci infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, o infracţiune săvârşită în formă continuată de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două acte materiale) şi o infracţiune de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul lui Daniel Ninel Cosmineanu, şef al Biroului Aprovizionare, în cadrul  S.N.T.F.C. CFR Călători S.A.  -  S.T.F.C. Depoul Cluj. Acesta este acuzat de o infracţiune de luare de mită, o infracţiune de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,  o infracţiune săvârşită în formă continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (două acte materiale) şi o infracţiune săvârşită în formă continuată de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Aceştia urmează să fie prezentaţi astăzi în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

18 din 41

Nu mai puţin de 18 dintre cei 41 de preşedinţi de Consilii Judeţene au probleme cu legea, fiind în diverse stadii de cercetare sau de judecată. Ultimul înhăţat de DNA este Titu Bojin (PSD), şeful CJ Timiş, care joi dimineaţă, după o noapte de audieri, a primit măsura controlului judiciar, fiind implicat într-un dosar de corupţie.

HUNEDOARA - Mircea Moloţ, arestat la domiciliu

Mircea Moloţ (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, este anchetat de procurorii DNA, fiind acuzat că a avantajat ilegal firmele apropiaţilor săi, în derularea unor contracte în proiectele în care beneficiar a fost CJ Hunedoara. În 8 decembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a decis cercetarea lui Mircea Moloţ în arest la domiciliu. Prejudiciul atribuit şefului CJ Hunedoara este de aproape zece milioane de lei. 

BRAŞOV - Aristotel Căncescu, arestat pentru corupţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu (PNL), este arestat pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu. El este acuzat că ar fi favorizat la licitiţii două firme – Ramb Sistem, reprezentată de Gabriel Bîgiu, şi Gotic, patronată de deputalul PC Ion Diniţă, cercetat şi el în dosar. Prejudiciul în acest dosar este de 7,6 milioane de euro. 

OLT - Paul Stănescu, implicat în „Dosarul Referendumului“

Paul Stănescu (57 de ani), preşedinte al Consiliului Judeţean Olt din 2008, este implicat în „Dosarul Referendumului“. Dosarul nu e încă în instanţă, audierile continuând şi în prezent. Liderul pesedist oltean a făcut potecă la DNA Craiova si într- un alt dosar din cauza modului în care CJ Olt, condus de el, a finanţat şi finanţează echipa locală de fotbal din Slatina - FC Olt Slatina. Şi aici, audierile sunt în toi. 

MEHEDINŢI - Adrian Duicu, în arest la domiciliu

După ce a stat o jumătate de an în arest preventiv, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a simţit aerul libertăţii abia la jumătatea  lunii octombrie, când a fost eliberat din Penitenciarul de la Rahova. Adrian Duicu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iulie, fiind acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi dare de mită. 
 

image

Colegi de partid la PSD, Marian Oprişan (Vrancea) şi Adrian Duicu (Mehedinţi), s-au certat rău cu legea

BUZĂU - Cristinel Bîgiu, prins cu mita

Preşedintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, a fost arestat, duminică, după ce a fost prins în flagrant luând mită. Potrivit DNA, acesta solicita directorului Direcţiei de Dezvoltare din CJ Buzău, Dragoş Cojocea, să identifice firme dispuse să semneze, în mod fictiv, anumite proiecte, în valoare de 400.000 de lei, care să fie ulterior plătite din bani publici. În realitate, suma alocată achiziţiei directe a serviciilor urma să fie împărţită între artizanii ingineriei financiare. Traseul ultimei mite a fost monitorizat de procurorii DNA, care i-au organizat un flagrant. Fost liberal, Bîgiu s-a înscris în septembrie în PSD, profitând de Ordonanţa lui Dragnea. 
 

PRAHOVA - Mircea Cosma, judecat pentru corupţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma (PSD), este judecat de magistraţii Curţii Supreme, alături de fiul său, deputatul Vlad Cosma (PSD), pentru infracţiuni de corupţie, trafic de influenţă şi luare de mită. Procesul este în curs de judecată la ÎCCJ. Ancheta în dosar a dezvăluit o întreagă caracatiţă de licitaţii prin care bani din bugetul Prahovei au mers către familia lui Mircea Cosma şi către afacerişti cu legături în lumea interlopă din judeţ. 
 

CONSTANŢA - Nicuşor Constantinescu, cercetat în două dosare

Nicuşor Constantinescu (PSD) este din nou preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa după ce ordinul prefectului de suspendare a sa din funcţie a expirat săptămâna trecută. El este cercetat sub control judiciar în două dosare. Primul vizează nefinanţarea Centrului Militar Zonal. Într-o altă cauză, baronul de Constanţa este anchetat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi. 
 

IALOMIŢA - Silvian Ciupercă, în anchetă

Silvian Ciupercă (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, este vizat de o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie legată de retrocedarea ilegală a peste 500 de hectare de teren agricol, aflate în proprietatea CJI. Concret este vorba despre documente ce vizează atribuirea de contracte preferenţiale, faptele de corupţie fiind comise în cursul anului 2014. Ciupercă nu este pus sub acuzare, reprezentanţii Biroului de Presă al DNA precizând faptul că în această cauză sunt cercetate mai întâi fapte, urmând să extindă verificările asupra persoanelor. 


Silvian Ciupercă, baronul PSD al Ialomiţei

CĂLĂRAŞI - Răducu Filipescu, suspectat de abuz în serviciu

ciuperca

Răducu George Filipescu (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, a fost în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), la sfârşitul anului 2011. El a fost acuzat că a alocat peste un milion de lei din bani publici pentru mai multe asociaţii conduse chiar de el sau în care era membru. ANI a sesizat Parchetul, dar ancheta nu a fost finalizată până în prezent. 

BRĂILA - Bunea Stancu, pus la zid şi de DNA, şi de ANI

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu (PSD), a fost revocat din funcţie, la sfârşitul lunii noiembrie, de către prefectul Vasilica Vâlcu, după ce a pierdut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un proces intentat de Agenţia Naţională de Integritate. ANI a dovedit că Stancu a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar. 
 

DOLJ - Ion Prioteasa, aranjamente pe banii UE 

Ion Prioteasa (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, este acuzat de procurorii DNA de fapte de corupţie pe banii Uniunii Europene. Anchetatorii au stabilit că şeful CJ Dolj şi şapte funcţionari din cadrul instituţiei au aprobat şi avizat plăţi nejustificate solicitate de firmele cărora le-au acordat lucrări cu încărcarea cadrului legal, susţinând interesele societăţilor respective în detrimetrul obiectivelor publice. Dosarul se află în acest moment la DNA în lucru.

ion prioteasa


Ion Prioteasa, mâna de fier a PSD în judeţul Dolj
 

VRANCEA - Marian Oprişan se judecă de opt ani

Marian Oprişan, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Vrancea, este principalul învinuit într-un dosar de corupţie care se judecă de opt ani şi jumătate. Oprişan a fost trimis în judecată în iulie 2006, pentru abuz în serviciu, utilizarea în alte scopuri a banilor de la stat, fals şi uz de fals, cu un prejudiciu adus la  buget de 1,5 milioane de euro. Practic, Oprişan şi ceilalţi învinuiţi sunt acuzaţi că ar fi primit, în 2004, bani de la fostul Guvern Năstase pentru pietruirea a 41 de drumuri comunale. Contractele au ajuns pe mâna unor firme controlate de apropiaţii lui Oprişan, banii au fost plătiţi în avans,  iar şoselele fie n-au văzut urmă de balast, fie au fost prost cârpite.
 

SUCEAVA - Cătălin Nechifor, implicat în dosarul Hrebenciuc 

Numele preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Ioan Nechifor (PSD), apare în dosarul retrocedărilor ilegale în care procurorii DNA îl anchetează pe deputatul Viorel Hrebenciuc. Procurorii susţin că cei doi ar fi negociat achiziţionarea, din bani publici, a unui conac al prinţului Paltin Sturdza.
 

BACĂU - Dragoş Benea, săltat de mascaţi şi dus la audieri 

Pe 17 iulie 2014, procurorii anticorupţie au descins la Consiliul Judeţean Bacău, precum şi la vila lui Dragoş Benea (PSD), preşedintele instituţiei. Şeful CJ a fost dus cu duba la audieri, suspectat de infracţiuni de corupţie comise în intervalul 2005-2012. Ancheta vizează alocări de fonduri publice suspect de mari dispuse, prin hotărâri ale Consiliului Judeţean, către primării din aria administrată. Până în acest moment, lui Benea nu i-au fost aduse învinuri.
 

BOTOŞANI - Florin Ţurcanu, condamnat cu suspendare

Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Botoşani a fost acuzat de fals intelectual şi trimis în judecată în 2011. În iunie-iulie 2009, în calitate de preşedinte al PNL Botoşani, a emis documente fictive, prin care erau daţi afară mai mulţi membri de partid. Aceştia candidau la alegeri, iar falsul avea menirea de a-i elimina de pe liste, în favoarea unor candidati agreaţi de şeful liberal. În martie 2014, a primit şase luni de închisoare cu suspendare şi 2 ani şi şase luni termen de încercare. Sentinţa se află în recurs.
 

SIBIU - Ioan Cindrea, un an de puşcărie pentru conflict de interese

În anul 2011, ANI l-a acuzat pe Ioan Cindrea (PSD), pe atunci deputat, de conflict de interese, pentru că a avut-o angajată pe soţia sa la cabinetul său parlamentar. În luna iunie 2014, Parchetul General a anunţat trimiterea în judecată a lui Cindrea pentru conflict de interese, dosarul fiind înregistrat pe rolul ICCJ. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat marţi, 10 decembrie, în dosarul în care Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, era cercetat pentru conflict de interese.

CLUJ - Horea Uioreanu, trimis în judecată

Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, se află, din 12 noiembrie, în arest la domiciliul său din Cluj-Napoca. A fost arestat preventiv pe 29 mai sub acuzaţiile de luare de mită, fals în înscrisuri şi spălare de bani. În data de 23 iunie a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Curtea de Apel Cluj a hotărât să înlocuiască, miercuri, 12 noiembrie, arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu. 

image

Horea Uioreanu, fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj, a trecut din arestul Poliţiei în arest la domiciliu

HARGHITA - Borboly Csaba, trimis în judecată

Şeful CJ, Borboly Csaba (UDMR), a fost trimis în judecată, în septembrie 2013, pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, fals intelectual şi denunţare calomnioasă, deoarece ar fi dispus, în mod nelegal şi nejustificat, decontarea mai multor sume în favoarea unor firme. Prejudiciul adus instituţiei conduse de liderul UDMR a fost estimat la peste 1 milion de euro.


La acest material au contribuit corespondentii ”Adevărul”: Florina Pop, Simona Suciu, Dana Mihai, Ramona Găină, Dinu Zară, Mircea Merticariu, Cosmin Zamfirache, Ştefan Borcea, Daniel Dancea, Andreea Mitrache, Florentin Coman, Ionela Stănilă, Mădălin Sofronie, Mariana Iancu, Iulian Bunilă 
 

Vă mai recomandăm:

Cât costă şpaga la primăria Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa: 6.000 de euro pentru un contract de achiziţii

Primarul comunei Bărbuleşti a fost adus joi după orele prânzului sub escorta mascaţilor la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. Edilul a fost prins în flagrant în timp ce primea şpagă suma de 6.000 de euro.


Deputatul ialomiţean Mario Ernest Caloianu, vizat de DIICOT într-o anchetă privind infracţiuni economice

Deputatul UNPR din colegul I Feteşti – Ţăndărei, din judeţul Ialomiţa, Mario Ernest Caloianu este urmărit penal într-o anchetă privind infracţiuni economice, demarată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. De asemenea, procurorii îl acuză pe parlamentar de faptul că şi-a completat ilegal declaraţia de avere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite