Legea junglei: parlamentarii dau liber la haosul urbanistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cathedral Plaza este un turn construit în Capitală care ar trebui demolat. FOTO Mediafax
Cathedral Plaza este un turn construit în Capitală care ar trebui demolat. FOTO Mediafax

Comisia de Administraţie Publică a Camerei Deputaţilor a votat marţi un amendament la Legea urbanismului care va readuce haosul în oraşele din România. Conform acestuia, orice derogare de la Planurile Urbanistice Generale este posibilă: consiliile locale pot vota oricâte etaje în orice zone ale oraşului. O excepţie o constituie zonele protejate, unde derogarea este de maximum 20%.

Propunerea a fost iniţiată de deputaţii PSD Antoanela Marinescu şi Eduard Martin şi a fost votată de toţi membrii PSD ai comisiei. Deputaţii PDL,  PNL şi UDMR au părăsit rând pe rând sala de şedinte înainte de dezbaterea acestui punct important.

Pentru a fi aprobată, propunerea trebuie să întrunească votul Comisiei şi apoi votul plenului.

Prin Ordonanta 27/2008 de modificare a Legii urbanismului, guvernul Tăriceanu a fost primul care a redus considerabil derogarea prin PUZ. Adoptarea propunerii votate marţi ar readuce situaţia de haos dinainte de 2008.

“Deşi la precedentele dezbateri ale comisiei membrii Ordinului Arhitecţilor au fost invitaţi să propună amendamente, marţi aceste amendamente nu au fost luate în considerare. Dincolo de disconfortul pe care îl va produce confortului cotidian prin densificare exagerată şi creşterea traficului, propunerea de modificare va alunga investitorii serioşi din România. Niciun investitor serios nu va construi respectând legea când ştie că pe terenul vecin un alt investitor va putea construi cu câteva etaje mai înalt şi cu un preţ / apartament cu 20-30% mai mic. Competiţia nu va mai fi a calităţii în construcţii, ci a cui obţine mai multe etaje cu complicitatea primăriilor”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Principalele modificări aduse Legii Urbanismului de Comisia de Administraţie Publică de pe lângă Camera Deputaţilor:

- Investitorii privaţi vor putea iniţia Planuri Urbanistice Zonale prin care să ceară derogări de la Planul Urbanistic General, însă aceste derogări nu vor putea depăşi cu mai mult de 20 la sută CUT-ul existent. Investitorii pot cere majorarea  CUT-ului cu mai mult de 20 la sută, dar Coeficientul de Utilizare al Terenului să nu depăşească 4, în cazul în care doresc să construiască: parcuri tehnologice, industriale, comerciale şi zonele de servicii. Până acum, acesta era atributul autorităţilor locale, excepţie făcând investitorii care doreau să construiască cartiere rezidenţiale, centre comerciale şi parcuri tehnologice. CUT-ul nu putea depăşi nici atunci cifra 4. Mai mulţi arhitecţi au considerat aceasta prevedere nedreaptă deoarece de exemplu, dacă doreai să construieşti o clădire de birouri nu puteai cere mărirea coeficienţilor urbanistici, iar dacă doreai să construieşti un mall, acest lucru era posibil.

- În cazul zonelor protejate, investitorii privaţi nu vor putea modifica prin PUZ CUT-ul cu mai mult de 20 la sută. Dacă se doreşte o modificare mai mare, Planul Urbaistic Zonal care va stabili cu cât se modifică regimul de construire poate fi iniţiat doar de autoritatea publică. Până acum, investitorii privaţi nu puteau modifica deloc indicatorii urbanistici din zonele construite protejate.

- Planurile urbanistice zonale pentru zone construite protejate în integralitatea lor nu pot fi modificate prin alte planuri urbanistice decât cele elaborate de către autorităţile publice locale.

- Pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care solicita modificarea indicatorilor urbanistici de către un investitor privat, autoritatea locală prin primar şi arhitectul-şef trebuie să semneze un aviz de oportunitate prin care să stabilească cu cât vor fi modificaţi indicatorii urbanistici şi funcţiunea clădirilor.

- Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: zonelor centrale ale localităţilor; zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexurilor de odihnă şi agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor; infrastructura de transport; zonele supuse restructurării sau regenerării urbane; altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi, potrivit legii.

- Guvernul nu va mai face şi aproba Planurile Urbanistice Zonale de reglementare a zonei de coasta a Mării Negre şi a staţiunilor turistice de interes naţional. Aceste documentaţii vor fi făcute şi aprobate de autoritatea locală cu avizul Ministerului Dezvoltării.

- Autorităţile locale au obligaţia să-şi actualizeze Planurile Urbanistice Generale la 10 ani. Termenul de valabilitate a Planului Urbanistic General se prelungeşte o singură dată, pe baza de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului Bucureşti, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, dar fără a depăşi 5 ani de la data depăşirii termenului de valabilitate.

Această variantă va fi supusă luni votului final al Comisiei de Administraţie Publică de pe lângă Camera Deputaţilor, după care va fi supusă votului în plenul Camerei. În final,  va fi trimisă spre promulgare.
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite