Bucureşti: Proiect pentru consilierea romilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe baza unui proiect PHARE, un număr de 400 de persoane de etnie romă au beneficiat de informare, iar 200 au fost consiliaţi în servicii specializate de asistenţă socială, piaţa muncii, obţinerea actelor de identitate şi de stare civilă, prevenirea şi combaterea discriminării.

Potrivit Alexandrei Ruşti, managerul proiectului „Centru de informare şi consiliere pentru persoanele de etnie romă“, prin intermediul acestui program, 30 de persoane de etnie romă au fost ajutate să obţină acte de identitate şi de stare civilă.

Ea a mai precizat că, în cadrul aceluiaşi proiect, a fost elaborat un ghid de servicii sociale în limba română, care a fost tradus în limba romani.

Proiectul „Centru de informare şi consiliere pentru persoanele de etnie romă“ a fost implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Centrul Romilor „Amare Rromentza“ şi s-a desfăşurat în perioada 3 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2009.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite