Mii de joburi au fost puse la bătaie la târgul locurilor de muncă pentru tineret de la Artico

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii au luat cu asalt standurile companiilor de la târgul de joburi din Chişinău. Foto: Adevărul
Tinerii au luat cu asalt standurile companiilor de la târgul de joburi din Chişinău. Foto: Adevărul

Centrul Republican pentru Copii şi Tineret Artico a găzduit astăzi, în premieră, Forul meseriilor şi profesiilor pentru tineret.

În jur de 50 de companii, 30 de instituţii de învăţământ, ONG – uri şi autorităţi publice  au informat şi consultat vizitatorii despre ofertele lor. Majoritatea companiilor prezente activează în comerţ, IT şi telecomunicaţii.

În premieră pentru acest târg este oferta electronică adiţionale cu circa 7500 de locuri de muncă vacante. Astfel cei prezenţi au avut posibilitatea să caute un job disponibil conform preferinţelor, să-şi plaseze CV–ul online şi să fie selectaţi de potenţialii angajatori în timp real, fără să stea la coadă.

Tinerii care au luat cu asalt standurile companiilor spun că nu caută lefuri mari. Ei se bazează pe experienţa pe care o pot dobândi la locul de muncă. Sergiu Gaidău a absolvit facultatea de contabilitate şi audit în urmă cu patru ani, dar pentru că nu a reuşit să se integreze în câmpul muncii, a plecat la lucru peste hotare. Acum s-a reîntors, dar nu este încântat de ofertele companiilor. ,,Dacă nu o să mă angajez nici de data aceasta, cred că am să plec definitiv înapoi, în Irlanda“, a spus Sergiu.

Deşi este un târg de joburi pentru tineret am dat şi peste un pensionar dornic să găsească un loc de muncă pentru o cunoştinţă în vârstă de 50 de ani. ,,Mulţi angajatori refuză să angajeze când le spun vârsta, deşi are o experienţă enormă în spate“, a afirmat Tudor Ursu.

De cealaltă parte agenţii economici promit salarii mari, condiţii bune de muncă şi posibilităţi de dezvoltare a carierei. Reprezentatul unei companii de brokeraj online, Cristian Gabra, ne-a mărturisit că a venit pentru a doua oară la târg şi că a reuşit să strângă un număr impresionat de CV-uri. „În momentul de faţă oferim 25 de posturi de manageri de conturi, iar salariile pot fi cuprinse între 8.000 şi 10.000 de lei lunar, chiar şi pentru entry-level“, a susţinut el.

La sfârşitul lunii decembrie, rata şomajului în Republica Moldova era de 5,6%, ceea ce reprezintă 67.700 de şomeri. Dintre aceştia, 16.100 aveau sub 25 de ani, iar 21.600 aveau vârste de până la 35 de ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite