Iurie Bolboceanu: După ce am plecat din PDM am fost persecutat eu şi familia mea
0Iurie Bolboceanu, fost deputat democrat, care a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de Patrie, spune că a fost urmărit împreună cu familia sa din ziua în care a părăsit formaţiunea. Ex-deputatul spune că vedea persoanele care îl urmăreau şi că îi era clar cine face acest lucru.
În plus, după plecare, Iurie Bolboceanu spune că primea mesaje să nu încerce să facă declaraţii sau să se implice în politică. Despre aceasta a povestit în cadrul unei emisiuni la TV8, transmite IPN.
Iurie Bolboceanu spune că din acest motiv nu a făcut până acum declaraţii în presă despre dosarul său, despre plecarea din PDM şi despre ceea ce se întâmpla în interiorul partidului. „Veneau, aranjau maşina în faţa casei şi ne ascultau”, a declarat fostul politician.
Ex-deputatul susţine că a avut parte de mai multe neplăceri din cauza faptului că, în timpul activităţii sale în Parlament, a promovat unele proiecte de legi care nu conveneau conducerii Partidului Democrat. Iurie Bolboceanu a amintit despre proiectul cu privire la demonopolizarea companiei „Metalferos” despre care a spus că ar fi fost principalul finanţator al PDM, despre un proiect care se referea la stabilirea unor impozite din banii care ieşeau din Republica Moldova şi ajungeau în zone off-shore, dar şi alte proiecte de legi.
În perioada care a urmat, Iurie Bolboceanu spune că fiul său a fost bătut crunt şi susţine că în spatele acestei acţiuni au stat oameni din PDM. În plus, pe numele fiului său a fost deschis un dosar penal pentru proxenetism pe care, la fel, îl numeşte drept unul fabricat la comandă. „Fiul a avut dosar şi a fost eliberat din funcţii. Fiica eliberată din funcţie de la 1 ianuarie 2019, eu condamnat la 14 ani de puşcărie... singura sursă de existenţă este soţia mea care cu mare greu a reuşit să-şi păstreze funcţia până în ziua de astăzi. A avut mari presiuni, şi acum le are”, spune fostul democrat.
Ex-deputatul a menţionat că a primit mai multe semnale de la foştii lui colegi de partid să nu se împotrivească conducerii PDM sau să plece din formaţiune. Astfel de semnale au venit şi din partea unor deputaţi comunişti de atunci, susţine Bolboceanu.
Iurie Bolboceanu spune că de mai multe ori a avut tentative să plece din Partidul Democrat, însă, de fiecare dată, interveneau colegii care îl convingeau că este mai bine să rămână. Fostul politician spune că decizia finală a venit inclusiv după ce a văzut că se începuse monopolizarea instituţiilor de stat, Procuraturii Generale, când se lucra asupra legii cu privire la Procuratură şi orice om cât de cât informat înţelegea că legea se făcea pentru ca să fie numit un procuror „care trebuie” şi care să nu poată fi demis prin nicio formulă.
În martie 2014, deputatul Iurie Bolboceanu a părăsit Partidul Democrat. Ex-deputatul spunea atunci că a părăsit fracţiunea şi PDM pentru că nu mai era de acord cu politica şi deciziile partidului. Deputatul a declarat presei că a venit în acest partid „pentru a aduce democraţia în Republica Moldova”, însă era dezamăgit pentru că formaţiunea nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate.
În luna martie 2018, Iurie Bolboceanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Iurie Bolboceanu a fost acuzat de faptul că, fiind racolat de către ofiţerii Direcţiei Principale de Informaţii a Statului Major General al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, a cules şi a transmis informaţii de interes naţional, pasibile de a fi utilizate în dauna intereselor Republicii Moldova. Recent, Curtea de Apel a trimis la rejudecare dosarul lui Iurie Bolboceanu.