„Despăgubirile“ lui Filat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 13 februarie liderul PLDM Vlad Filat încerca marea cu degetul: făcea nişte declaraţii belicoase şi foarte grave la adresa unui oligarh care a substituit, în viziunea sa, interesele naţionale cu ale sale proprii. Aşa cum au spus numeroşi observatori ai vieţii politice de la noi, s-a dovedit că s-a cam grăbit cu acuzele.

Update 23.04.2013 Am citit Decizia Curţii Constituţionale, făcută public luni seara, 22 aprilie. Din ea reiese clar că un prim-ministru demis prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie nu mai poate îndeplini nici funcţia de prim-ministru interimar, nici nu mai poate fi numit-ales prim ministru pentru un nou mandat. Ceea ce mă miră este că această decizie se face pe baza unor suspiciuni, nu probe dintr-un dosar penal. Şi pentru că membrii CC înţeleg că argumentul lor este foarte fragil, ca să nu spun scandalos, iau pus în cârcă lui V. Filat faptul că „a tolerat în componenţa guvernului miniştri suspectaţi de corupţie, în privinţa cărora a fost iniţiată urmărirea penală, manifestă o sfidare a principiilor statului de drept şi denotă o lipsă evidentă de integritate, devenind în acest mod incompatibil cu funcţia deţinută”. Din punctul meu de vedere, este o decizie foarte politizată şi ranchiunoasă, prin urmare, pune la îndoială chiar integritatea membrilor CC.

Unicul lucru „prudent“ din toată treaba asta a fost că nu a numit direct persoana pe care a atacat-o, deşi toţi ştiau despre cine este vorba.

În ultima săptămână am aflat cu toţii că eroul nostru a fost cam guraliv şi acum plăteşte poliţele la un preţ ridicat. Premierul în exerciţiu a înţeles că nu merge să o facă pe părintele naţiunii, că sunt alţii care pot să-i domolească repede ambiţiile şi aroganţa. I s-a spus că în ograda lui nu e nici pe departe foarte curăţel în ceea ce priveşte afacerile ilegale şi nu are ce arăta cu degetul la alţii. A recunoscut-o franc chiar un deputat cu ambiţii de poet din partidul său. Acesta s-a scăpat cu vorba la un talk-show la televiziunea publică, în partea finală a emisiunii, după ce avusese o prestaţie destul de onorabilă, de altfel. A spus însă pe final, nici mai mult nici mai puţin, exact asta: că partidul lui nu fură mai mult decât PD (asta nu că PL e curat ca lacrima, pur şi simplu discuţia era între PLDM şi PD). Drept urmare, Filat a avut de învăţat o lecţie amară, aş spune, de politician începător, ceea ce nicidecum nu este. Asta şi a surprins multă lume: parcă părea un om politic experimentat, dar, când colo, face gafe de calfă. Dar, vorba ceea, important e să nu repetăm greşelile vechi, pentru că sunt atâtea noi de făcut.

Acum premierul în exerciţiu plăteşte „despăgubirile“ la care a făcut referire, mai în glumă, dar mai mult în serios, chiar Vlad Plahotniuc într-un interviu publicat luni, 22 aprilie, de Unimedia. La rândul său, Filat, în interviul pentru Moldpres, dat publicităţii tot ieri dimineaţa, a regretat atacul său asupra lui Plahotniuc, spunând că a greşit când  a personalizat problemele şi formulat acuzaţii neprobate. Şi-a făcut astfel mea culpa,  ceea ce îi ştirbeşte simţitor din autoritatea sa politică.

Printre despăgubiri avem deja alegerea procurorului general, Corneliu Gurin, care vine din Asociaţia ADEPT a lui Igor Boţan, dar şi din partiduţul lui Mihai Godea, un politician care nicidecum nu poate fi numit „prieten“ al lui Filat. Va putea oare Gurin să facă echilibristică între Filat, cu care a învăţat la Iaşi, şi Plahotniuc, care declară că nu-l prea cunoaşte? Sau se va resemna pur şi simplu în om al partidului ce l-a promovat, PD, căruia i-a revenit funcţia după algoritmul împărţirii convenit în cadrul AIE 2? Gurin este ambiţios şi i-a plăcut să facă figură de independent, în orice echipă s-ar fi regăsit, poate mai puţin în cea a fostului preşedinte al Parlamentului Eugenia Ostapciuc. Timpul va arăta ce şi cum.

A doua cedare a lui Filat se referă la votarea de către PLDM a deciziei privind inamovibilitatea lui Viorel Chetraru, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, mascaţii din instituţia căruia au descins acum două luni în clădirea Guvernului şi au găsit nişte bani suspecţi într-un birou al Cancelariei. În ceea ce priveşte legea despre introducerea votului mixt (51 pe liste de partid şi 50 pe circumscripţii uninominale), cedarea e tot din partea PLDM, deşi şi acesta a fluturat ideea în campania din 2009, dar odată ajuns la putere, a cam uitat de ea, fie spus eufemistic. Asta şi pentru că favorizează partidele mici şi mijlocii şi cu bani mulţi, lucru deja evidenţiat în ultimele zile de cel puţin doi analişti politici, unul de dreapta şi altul de stânga. Prin urmare, de la această schimbare va beneficia mai degrabă PD, decât PLDM, mai ales prin excluderea diasporei de la vot. Lovitura e aplicată însă şi PCRM, care şi-a exprimat deschis nemulţumirea, părăsind sala de şedinţe pe 19 aprilie când s-a votat legea cu pricina în a doua lectură. Probabil, partidul lui Filat a avut şi o plăcere compensatoare optând pentru votul mixt, întrucât loveşte tare şi în PL, care nu prea are personalităţi marcante pentru uninominale. PL, la rândul său, s-a mulţumit cu interzicerea paşapoartelor sovietice, ceea ce dezavantajează mai mult PCRM decât aduce beneficii pentru PL-Ghimpu.

Ce „despăgubiri“ îi va mai cere Plahotniuc lui Filat? Rămâne să vedem în timpul cel mai apropiat, întrucât lista nu pare a fi epuizată.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite