Partidele de la putere sunt în scădere faţă de sondajul precedent, din aprilie 2013. Însumate, procentele lor tot nu reuşesc să depăşească „zestrea“ PCRM-ului, care nu a mai crescut nici el, dar a reuşit să-şi păstreze o cotă de 28 % şi asta câştigând doar pe greşelile adversarului. Nu e cea mai faină strategie?

Guvernanţii muncesc, se ceartă, tratează cu europenii şi cu FMI-ul, îşi bat capul cu pensiile şi salariile, discută cu investitorii străini (pe unii îi mai şi sperie cu birocraţia şi comisioanele cerute pe sub masă), negociază din greu cu ruşii ca să avem gaze la iarnă, mai trag greşit cu puşca în pădure şi muşamalizează crima, îşi trântesc propriul guvern, dar până la urmă învestesc o altă garnitură, mai apretată, repară drumurile şi sapă apeducte la ţară pe bani europeni, privatizează spitale, aeroporturi şi bănci, culeg laudele Bruxelles-ului de feţi-frumoşi ai „poveştii de succes“, suportă perfidia transnistrenilor şi cârtelile găgăuzilor, rezistă stoic în faţa ochelarilor impenetrabili ai lui Lavrov, care începe să semene cu un şarpe cu clopoţei atunci când doamna Gherman îi spune, senin, că Moldova a ales Europa, încearcă să înţeleagă poliloghia bolnavă a lui Onişcenko, fostul sanitar-şef de la Moscova, indignat că moldovenii strivesc strugurii ca să scoată vinul, îi absolvă de răspundere pe torţionarii care i-au bătut pe tinerii din 7 aprilie, inaugurează conducte de gaz cu românii pentru ca „independenţa“ Moldovei să nu sune a batjocură (deşi, deocamdată, ne-am ales doar cu potiomkiniada ţevilor colorate de la ceremonia din 27 august 2013), fac bune şi rele, cu intenţie sau fără voie, pe scurt: transpun agenda complicată a unei guvernări în coaliţie.

Comuniştii, în schimb, nefăcând nimic, rămân pe primul loc în preferinţele celor chestionaţi. Deh, ei sunt Opoziţia! Nu că ar sta cu mâinile încrucişate, de fapt mint, înjură, ameninţă, sabotează, clocesc conspiraţii şi „marşuri spre Chişinău“ (inspirându-se, probabil, din „marşul asupra Romei“ al lui Mussolini din octombrie 1922), zădărnicesc lucrările Parlamentului, instigă preoţimea obscurantistă, încurajează embargourile ruşilor împotriva producătorilor autohtoni, profanează victimele foametei şi ale deportărilor organizate de sovietici etc., şi ca premiu pentru toate aceste isprăvi, neîndoielnic patriotice, se plasează pe treapta de sus în sondaje!

Electoratul Coaliţiei e reflexiv, exigent, critic, vrea fapte nu vorbe, se revoltă când vede că statul de drept e pus pe butuci, transformat în mortar pentru căsoaiele de milioane de euro ale judecătorilor – aceştia sunt cea mai defavorizată categorie socială din Moldova, în consecinţă li se vor mări salariile (un fel de bonus cinic pentru integritate!), pe când medicii şi pedagogii, nu-i aşa, or mai aştepta până ne-om integra în Europa…

Dacă se erodează, guvernarea se erodează în ochii adepţilor reformei, nu ai stângii pro-ruse, care e antieuropeană şi ostilă valorilor naţionale. De aceea comuniştii îşi asigură, constant, sufragiile minorităţilor etnice şi ale moldovenilor nostalgici după URSS, în timp ce susţinătorii partidelor din Coaliţie au o pondere variabilă: sunt sceptici, compară promisiunile electorale cu realităţile vieţii de zi cu zi, corupţia din Moldova cu funcţionarea Legii în ţările dezvoltate. Dezamăgiţi în aşteptările lor, ei în cel mai rău caz nu vor ieşi la vot (deşi absenteismul nu e o soluţie), dar nici n-o să-i voteze pe comunişti.

Între cele două nuclee dure – pro-moscoviţii şi filo-europenii – se află electoratul flotant, prost informat şi sumar instruit, care zice că vrea în Europa, dar să nu se despartă de Rusia. Ei, nehotărâţii, naivii, leneşii cu mintea, uşor manipulabilii, sunt prada pentru care se va da bătălia de peste un an. Din nefericire, la noi cine apucă să formuleze mai scandalos, cine apare mai des „pe sticlă“, cine se arată mai bătăios, mai vulgar şi mai populist, acela se menţine şi creşte. Discursul limpede, raţional, bazat pe dovezi şi informaţii corecte este în grea suferinţă, are puţini mânuitori.

Cum vor proceda partidele din Coaliţie? Vor încerca să-şi imite adversarii, vânând votul indecişilor prin afirmaţii populiste, sau vor alege calea mai grea, dar mai onestă, apelând la logica argumentelor, nu la palpitul glandelor salivare? Vor milita solidar pentru continuitate democratică sau vor încerca să-şi smulgă unii altora plapuma simpatiilor electorale?

Concluzia de bază a ultimului sondaj este că partidele de la guvernare, la care poate fi adăugat şi „disidentul“ PL, sunt văzute ca un tot întreg, de aceea niciunul nu a evitat pierderile. Pornind de la această percepţie, recomandabil ar fi ca partidele din coaliţie să nu-şi aplice lovituri sub centură, întrucât procentele pe care speră să le smulgă, prin denigrarea partenerului de guvernare, se vor duce în puşculiţa comuniştilor. Partidele de la putere sunt condamnate să încheie un pact de neagresiune şi colaborare. Ispita incendierii punţilor care le leagă este sinucigaşă, le va dărâma credibilitatea: aţi guvernat împreună, aşa că împreună veţi fi taxaţi sau apreciaţi de cetăţeni.

După alegerile din 2014, Moldova nu-şi va putea continua parcursul european decât, la fel, condusă de o coaliţie democratică. Însă toate aceste calcule şi tactici de campanie pot fi delegate unor echipe de experţi. Momentan, cea mai eficientă soluţie electorală este buna guvernare. În anul ce-a mai rămas.