Andrian Candu, sceptic faţă de integritatea PPE după ce unii membri au acceptat întrevederi cu Ilan Şor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a criticat Partidul Popular European, condus de către Joseph Daul, pentru faptul că unii reprezentanţi ai formaţiunii europene s-au întâlnit cu primarul de Orhei, Ilan Şor.

Andrian Candu a încercat în felul acesta să răspundă acuzaţiilor din ultima vreme, lansate de PPE la adresa guvernării de la Chişinău.

Şeful Legislativului a menţionat că PDM este criticat de PEP fiindcă PLDM nu mai este la guvernare. Potrivit lui, dacă liberal-democraţii făceau parte astăzi din majoritatea parlamentară, PPE nu ar mai fi criticat guvernarea.

„Colegii din Partidul Popular European, care mai pe nou am văzut că se văd foarte des cu domnul Şor, atunci am şi eu mari semne de întrebare cu integritatea. Dacă ar fi PLDM în majoritate, astăzi n-ar critica guvernarea deloc”, a subliniat Candu duminică, 8 octombrie, la emisiunea „Replica”, de la PrimeTV.

De asemenea, el a precizat că PLDM şi PL sunt bineveniţi la guvernare, „dar nu cum a fost cândva, se fura în vamă sa se fura în FISC, în achiziţii publice sau s-a făcut un dezastru în sistemul bancar”, a conchis democratul.

Amintim că Ilan Şor a fost recent într-o vizită la Parlamentul European, chiar dacă primarull de Orhei a fost condamnat de prima instanţă la 7 ani de închisoare, fiind învinuit de spălare de bani şi escrocherie în proporţii deosebit de mari într-un dosar ce vizează devalizarea Băncii de Economii cu peste 5 miliarde de lei. În cadrul vizitei Şor a avut întâlniri cu mai mulţi oficiali europeni, printre care şi reprezentanţi ai PPE

La scurt timp, preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a comentat vizita primarului de Orhei, Ilan Şor, la Parlamentul European, unde acesta a avut întrevederi inclusiv cu reprezentanţi ai PPE. Potrivit unei declaraţii a formaţiunii europene, „Partidul Popular European nu are nimic în comun cu Ilan Şor, nici politic, şi nici nu împărtăşim aceleaşi valori ale partidului de stânga şi populist al lui Şor”.

Daul a mai menţionat că beneficiarul vizitei lui Şor la Parlamentul European este Vlad Plahotniuc, care încearcă în aşa mod să discrediteze PPE.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite