Alegeri R. Moldova. Toate secţiile de votare au fost deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele puţin peste două mii de secţii de votare din ţară, constituite pentru alegerile prezidenţiale, au fost deschise începând cu ora 07.00, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat că în cele 42 de secţii de votare deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, procesul de vot a început fără incidente. Există însă informaţii că ar exista unele tensiuni. În străinătate, au fost organizate 139 de secţii de votare, care îşi încep activitatea conforme orei locale. Este în desfăşurare procesul de votare în cadrul secţiilor constituite în Japonia, unde deja a votat primul alegător, precum şi în China, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Statul Qatar, Israel, Federaţia Rusă, România, Turcia, Bulgaria, Grecia, Cipru, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania.

Conducerea CEC a îndemnat alegătorii de peste hotare să se informeze cu regularitate, pe paginile oficiale ale ambasadelor, cu referire la activitatea secţiilor şi eventuale restricţii în legătură cu situaţia pandemică.

Prezenţa la urne poate fi monitorizată în regim online pe pagina CEC, iar după închiderea secţiilor de vot şi perfectarea proceselor verbale, la fel pe pagina Comisiei, vor putea fi urmărite rezultatele preliminare.

Secţiile de votare sunt deschise până la ora 21.00, iar în caz de necesitate, programul acestora poate fi prelungit cu două ore. Astăzi la urne sunt aşteptaţi şi 43 de mii de tineri care vor vota pentru prima oară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite