Împrumut european de 12 milioane de euro pentru reînnoirea parcului de ambulanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a aprobat acordarea împrumutului de 12 milioane de euro Republicii Moldova pentru reînnoirea parcului de ambulanţe al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească.

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale menţionează că urmează să fie achiziţionate 168 de ambulanţe, dintre care 35 de ambulanţe terapie intensivă şi 133 de ambulanţe de prim ajutor, transmite IPN. Acestea vor fi procurate în bază de concurs.

Pentru modernizarea parcului de autosanitare, Guvernul a alocat 51 de milioane de lei pentru procurarea a 69 de ambulanţe. Primele zece ambulanţe au ajuns deja în ţară, iar până la finele lunii curente urmează să fie livrate şi altele 59.

Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească oferă servicii medicale de urgenţă celor 3,5 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, în mod gratuit şi în regim non-stop. În anul 2017, serviciul a acordat asistenţă de urgenţă pentru peste 868 de mii de bolnavi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite