Vânătoare de datornici la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni de diferite vârste stau în rând la poșta centrală ca să achite facturile
Oameni de diferite vârste stau în rând la poșta centrală ca să achite facturile

Furnizorul de căldură din Capitală este îngrijorat din cauza datoriilor pe care le are populaţia pentru prestarea serviciului de termoficare pentru anul trecut. Până acum, cei 100 de recuperatori special angajaţi au reuşit să adune doar 79,5% din datoriile din 2011.

Volumul achitărilor este cu aproape 4% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului 2011, când oamenii plăteau fără a fi constrânşi de cineva.

„Pe toţi cei care refuză să plătească îi dăm în judecată. Acum avem 9.000 de dosare deschise pentru neplata a 83 de milioane de lei", a declarat Mihai Cernei, director la SA Termocom. Executorii judecătoreşti au pus deja sechestru pe aproape 1.000 de apartamente şi pe 80 de automobile.

Alţi 1.000 de rău platnici s-au pomenit cu cardurile bancare blocate. „Pentru început le propunem să stabilim un grafic de achitare a datoriilor. Dacă proprietarul nu se prezintă timp de zece zile pentru tratative, depunem o cerere de chemare în judecată pentru încasarea forţată a datoriilor", a precizat Vasile Leu, prim-vicedirector la Termocom.

PLĂTESC MAI PUŢIN CA ACUM ZECE ANI

În prezent, 66.000 de consumatori au datorii mai mari de 1.000 de lei, suma totală fiind de 354 de milioane de lei. Ion Mărgineanu, director la Infocom, întreprindere ce asigură încasarea plăţilor pentru serviciile comunale, spune că, în comparaţie cu anul 2003, orăşenii achită mai puţin. Lunar, doar 77% din consumatori îşi plătesc facturile integral, 7% - parţial, iar ceilalţi nu dau niciun ban.

Conducerea întreprinderii avertizează că de nivelul de plată al consumatorilor va depinde prestarea serviciilor la iarnă.

Începând cu 9 august, Termocom va relua livrarea apei calde locuitorilor Capitalei. Până atunci, urmează să fie încheiate integral lucrările de profilaxie şi reparaţii curente ale reţelelor termice.

Mihai Cernei, directorul SA Termocom, se arată îngrijorat de faptul că mulţi orăşeni ar putea refuza acest serviciu până la iarnă. „Numărul redus de consumatori va genera pierderi întreprinderii", explică responsabilul. Livrarea apei calde este întreruptă în fiecare an pentru lucrări de profilaxie. Anul acesta a fost sistată începând cu 9 iulie.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite