PPDA propune suspendarea penalităţilor fiscale în circumstanţe provocate de COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Deputaţii din Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, Igor Munteanu şi Alexandru Slusari, propun suspendarea penalităţilor fiscale pentru companiile care resimt o povară suplimentară ca efecte negative ale răspândirii epidemiei cu COVID-19.

Propunerea se conţine într-o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a unor acte legislative în contextul acţiunilor de contracarare a pericolelor legate de circumstanţele epidemiei de coronavirus de tip nou şi consecinţele sale în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit autorilor, acest proiect de lege este destinat să sprijine sectorul privat. Este vorba despre amendamente la legislaţia cu privire la activitatea băncilor, şi anume completarea cu prevederi care permit ajutoare de stat băncilor în condiţiile unor pandemii, epidemii, cataclisme naturale, alte situaţii excepţionale de mare impact.

În opinia deputaţilor, acest fapt ar permite BNM să stabilească prin actele sale normative cerinţe noi de prudenţialitate, provizioane şi capital normativ pentru asemenea situaţii excepţionale, astfel încât să poată facilita prin intermediul acţiunilor sale acordarea unor vacanţe la credite bancare şi alte facilităţi agenţilor economici afectaţi de circumstanţe neprevăzute în procesul de restituire a creditelor bancare.

Totodată, se propune introducerea în Codul Fiscal a câtorva prevederi noi, care vor uşura situaţia sectorului privat în cazul unor restanţe la plata impozitelor şi altor obligaţii fiscale, ca urmare a circumstanţelor provocate de situaţi excepţionale, cum este şi epidemia COVID-19.

https://www.ipn.md/ro/pppda-propune-suspendarea-penalitatilor-fiscale-in-circumstante-provocate-de-7965_1072209.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite