Duşmanii şi prietenii, cei adevăraţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de aproape trei săptămâni, m-am autocenzurat şi mi-am îngrădit dreptul la libera exprimare, conducându-mă de principiul: să nu fac rău, căci, de!, vine summitul de la Vilnius, trebuie să susţinem cursul european şi eforturile guvernării (o spun fără ironie).

Deoarece nu m-am învăţat în cei 18 ani de ziaristică să cânt osanale şi să scriu exaltat, decât să vă mint frumos, mi-am muşcat limba şi am preferat să tac, până când nu mă vindec de criticism.

Am decis asta nu pentru a evita catalogări - din partea unor colegi de breaslă şi analişti pe care îi credeam imparţiali - precum că aş face, „cu voie sau fără voie“, „jocul Moscovei şi al comuniştilor“ (prostii!). Am încercat să gândesc pozitiv, să fiu înţelegătoare şi să nu arunc vorbe acide, chiar dacă în continuare cred că mitingul din 3 noiembrie putea fi organizat şi fără ca unii şefi locali să-i „roage“ insistent pe subalterni să vină, că prea sunt de ochii Bruxelles-ului reformele şi lupta cu corupţia, că sunt cam întârziate campaniile de informare pro-UE iniţiate de partide... Mi-am zis, mai bine aşa decât deloc, scopul declarat şi rezultatul contează.

Dar faptul că eu am hotărât să-mi ţin în frâu peniţa n-a influenţat în niciun fel politica editorială a ziarului. Ca şi în toţi cei trei ani de când există pe piaţa din Republica Moldova, „Adevărul“ a continuat să le ofere cititorilor articole obiective, corecte, bine documentate, în care respectăm principiul celor minim două surse şi dreptul la replică al celui acuzat. Ca şi în toţi aceşti ani, am continuat să ne alegem singuri subiectele, în funcţie de ceea ce credem că este actual, important şi de interes pentru cititori. Nimeni nu ne face agenda, nimeni nu ne dictează ce să dăm şi ce să nu dăm în ziar. Vrea cineva să creadă sau nu, dar „Adevărul“ Moldova chiar are independenţă editorială deplină şi adevărată libertate de exprimare!

Spun toate astea pentru ca unii politicieni să înţeleagă că „Adevărul“ nu se lasă implicat în „atacuri orchestrate“ împotriva lor şi că în paginile ziarului nostru nu apar „provocări şi acuzaţii sterile neprobate“. Deja ne-am obişnuit cu faptul că articolele noastre trezesc supărări în diferite tabere, unele mai democrate şi mai liberale decât altele. Politicienii noştri n-au înţeles, probabil, că în ziarul „Adevărul“ pot citi şi despre faptele bune ale măriilor lor (dacă le au, desigur), dar şi despre porcăriile pe care le fac. Nu menajăm şi nu vom menaja pe nimeni - nici de dragul Vilniusului, nici de dragul publicităţii, nici de dragul prieteniei popoarelor sau a păcii mondiale.

De ce ne aplaudaţi atunci când scriem despre măgăriile pe care le comit alţii, dar vă supăraţi atunci când arătăm că nici dumneavoastră nu sunteţi sfinţi? Căutaţi duşmani ascunşi şi scenarii oculte în altă parte, nu la „Adevărul“. Noi nu suntem decât jurnalişti oneşti care încearcă să-şi facă bine meseria. 

Recunosc, săptămâna trecută, am luat greu decizia de a publica sau nu investigaţia despre excursia de lux a ex-premierului Vlad Filat la finala Ligii Campionilor din mai 2012, sponsorizată de afaceristul Renato Usatîi. Ştiam că există riscul mare să fim atraşi într-o chestie urâtă şi să fim folosiţi, fără să vrem, împotriva liderului PLDM. Dar, după ce m-am convins (vorbesc de documente) că nu e o poveste inventată de controversatul Renato Usatâi, m-am întrebat: dar de ce să nu publicăm? Doar nu am ezitat să scriem despre dubla identitate a lui Plahotniuc-Ulinici, nici despre „vitezomanul“ Mihai Ghimpu lăsat fără permis în România, nici despre atâtea şi atâtea lucruri nu tocmai frumoase şi afaceri ilegale ale altor demnitari.

Nu în ultimul rând, m-au convins semnăturile celor trei jurnalişti care au realizat investigaţia. Sunt nume cu greutate în ziaristica din Republica Moldova şi România: Ion Preaşca („Adevărul“), Iurie Sănduţa („Ziarul de Gardă“) şi Mihai Munteanu (RISE Project România). Nu cred că, bunăoară, Mihai Munteanu, unul dintre ziariştii care au lucrat la investigaţia internaţională de răsunet despre cazul Magniţki (care a dezvăluit reţeaua mondială prin care au fost spălate sute de milioane de dolari, inclusiv prin Banca de Economii din Moldova) ar semna un articol „la comandă“ bazat pe aiureli.

Dacă n-aţi avut curajul să spuneţi răspicat: „Da“ sau „Nu“, mai bine aţi fi tăcut în continuare, dle Filat, şi n-aţi fi comentat deloc acest caz, până trece Vilniusul, decât să lăsaţi să se înţeleagă, la postul public, difuzat în toată ţara, că noi, „Adevărul“, am face jocul murdar al unor „ticăloşi“ şi am publica nişte scorneli. Sunt sigură că, fiind fost premier şi liderul celui mai mare partid de la guvernare, sunteţi bine informat şi ştiţi că „Adevărul“ nu face asta.

De aceea şi am rupt pactul de tăcere cu mine însămi, pentru că mi-aţi atins o coardă sensibilă – „Adevărul“.

P.S.: Vă rog să nu luaţi acest text ca pe o declaraţie de război şi să nu vedeţi iarăşi „atacuri orchestrate“. Nu sunt. Sunt doar nişte clarificări. Şi nişte regrete. Triste. Vă respect în continuare pentru ceea ce aţi făcut pentru debarcarea comuniştilor de la guvernare şi apropierea ţării de Uniunea Europeană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite