Deschidere spectaculoasă a Campionatului European de tineret la taekwondo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 300 de sportivi participă la Campionatul European pentru tineret. FOTO Dumitru Goncear
Peste 300 de sportivi participă la Campionatul European pentru tineret. FOTO Dumitru Goncear

În incinta Sălii Polivalente din Chişinău astăzi a avut loc deschiderea Campionatului European de tineret la taekwondo, pentru sportivi cu vârsta între 16 şi 21 de ani.

Inaugurarea competiţiei a început cu un show asigurat de dansatorii de la Art Studio Repede şi interpreţii Natalia Gordienco şi Ion Paladi.

La eveniment au luat cuvânt, printre alţii, preşedintele Uniunii Europene de Taekwondo, Athanasios Pragalos şi premierul Republicii Moldova Vlad Filat.

„Sunt sigur că acest campionat se va desfăşura fără probleme. Este un eveniment important pentru Moldova şi e organizat la cel mai înalt nivel”, a afirmat Pragalos.

„Vreau să mulţumesc tuturor sportivilor, antrenorilor şi părinţilor acestora că sunt prezenţi aici. Sper să învingă cei mai puternici”, a declarat Vlad Filat.

Număr-record de participanţi

Antrenorul selecţionatei Rusiei, Vladislav Mitrofanov, este optimist. „Sper ca echipa Rusiei să ocupe locul întâi la acest turneu. Turcia şi Franţa sunt adversari de temut, dar băieţii noştri sunt gata de luptă şi de victorie”, a afirmat, pentru „Adevărul“ Mitrofanov. „Echipa Moldovei are luptători talentaţi şi cred că e capabilă să câştige câteva medalii”, a adăugat antrenorul ruşilor.

Competiţia, aflată la cea de-a patra ediţie, va înregistra un număr record de ţări (42) şi sportivi (320) participanţi.

Republica Moldova găzduieşte pentru prima dată Campionatul European de tineret la taekwondo. Turneul va dura patru zile şi se va încheia pe 21 aprilie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite