Reţeta delicioasă de ciorbă de salată. Un gastronom ardelean celebru dezvăluie ingredientul secret al preparatului de vis

Reţeta delicioasă de ciorbă de salată. Un gastronom ardelean celebru dezvăluie ingredientul secret al preparatului de vis

Omleta se adaugă, la sfârşit, în ciorbă

Un veritabil regal al legumelor, dar şi un ingredient cel puţin surprinzător fac din ciorba de salată pregătită de gastronomul Mircea Groza un succes garantat.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Îţ trebe doi morcoz, o ceapă, doauă poprici, una roşie ş-alta verde, or galbână, die care ai, on dărab die ţeler ş-o căpăţână die ai, bun ar hi verde. Die ai! Taie mânânţăl popricile şi ceapa, răzăleşti, aşe mai mare, morcozâ şi ţeleru, pune-le tăite, tăite înt-on laboş mai grosuţ la fund, ori înt-o oală, c-on pticuţ de oloi.


Slobozăşti ş-o ţârucă die apă, aşe să nu să ardă pârgălaşu ista!


Când vezi că s-o cam muiet tăite-cele poţ punie zăru. Die ai jintuială ş-aceie-i bună, ptiar mai bună!
Laşi să hiarbă cătingan-cătingănuţ zama până ce mânânţăleşti şelata c-on cuţât or numa-şe cu mâna. Io tătdiauna pui ş-o mână die macriş în zama aiasta. Da nainte, să coţ şelata pă la cotor să nu hie amară că strâci tătă zama!


Noa amu, punie şelata şi macrişu la hiert, tăt cătingan, zdrobdeşte aiu şi punie-l la ultimu clocot.
Poţ zâce că zama-i gata!


Cine are on ptic de groştior ori lapte prins o poate tomni cu asta. Doauă-tri gălbânuşuri frecate cu lapte prins ori groştior, tomnite cu zamă caldă şi slobozâte în oală, da numa după ce ai tras oala la marjinea ploaptănului, ori ai potolit focu la arăgaz.


Dacă ieşti şi mai găzdac faci ş-o ratută!


Aiasta o faci aşe: toptieşti înt-on laboş mai mnic doauă-tri hire die ceapă verde tăiete mnicuţ-mnicuţ, poţ punie şi ai verde. Numa on ptic le cârcăleşti în oloi şi mintenaş ai slobozât tri oauă cu tătu, poţ pune şi albuşurile rămasă de la groştior.


După ce să frig on ptic oauăle pui ş-o mână de morariu mânânţăl, amesteci tăt binie, binie, pui sare şi thiper. Die sare şi thiper nu uita nici când faci zama!


Lasă ratuta aşe sfărmată on pticuţ să să hodinească. Puni-o aşe brujuţ-brujuţ în oală. Amu ptiar îi gata!”, îşi descrie gastronomul, pasionat de bucătăria tradiţională, reţeta.


Pentru cei pentru care graiul sălăjean nu este unul tocmai accesibil, ”traducem”, mai jos, reţeta:


Aşadar, aveţi nevoie de doi morcovi, o ceapă, doi ardei (unul roşu şi unul alb, o bucată de ţelină şi o căpăţână de ustoroi, preferabil verde. Se taie mărunt ceapa şi ardeii, se răzuiesc morcovii şi partea rădăcinoasă a ţelinei şi se călesc cu puţin ulei într-o cratiţă.

Pentru a nu se arde legumele, gastronomul recomandă să se adauge şi puţină apă, iar când acestea se înmoaie, se adaugă zer. Se lasă să fiarbă totul încet, timp în care se spală frunzele de salată şi se taie sau rup în bucăţi mai mici. Se adaugă salata în fiertură, iar Groza recomandă să se pună, dacă există posibilitatea, şi câteva frunze de măscriş. La final, chiar înainte de a se lua de pe foc, se pune usturoiul zdrobit.

Pentru cei ce preferă o consistenţă mai cremoasă, se poate pune şi smântână sau iaurt amestecate cu două - trei gălbenuşuri. Înainte de a adăuga această compoziţie în ciorbă, pentru a nu se brânzi sau pentru a nu se face cocoloaşe este bine să puneţi peste ea puţină zeamă fierbinte. De asemenea, oala se ia de pe foc până se pune smântâna.


Ingredientul secret: omleta


Ciorba se poate servi şi în acest stadiu, însă Mircea Groza recomandă încă un ingredient: omleta. Aceasta se prepară călind câteva fire de ceapă verde (eventual şi ustoroi verde - dacă este disponibil), după care se adaugă trei ouă (se pot pune şi albuşurile rămase de la amestecul cu care a fost dreasă ciorba). După ce se coagulează puţin ouăle, se pune sare, piper şi mărar. Se amestecă şi se mărunţelte şi, după ce se răceşte puţin, se adaugă în oala cu ciorbă.

 

 

citeste totul despre: