Noi promisiuni privind şoseaua de centură ce se construieşte de un deceniu. Când se reiau lucrările

Noi promisiuni privind şoseaua de centură ce se construieşte de un deceniu. Când se reiau lucrările

Capătul primului tronson al centurii FOTO Andreea Vilcovschi

Lucrările la şoseaua de centură a Zalăului ar putea fi reluate în primăvara anului viitor, investiţia fiind estimată la 43 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

La aproape un deceniu de la finalizarea lucrărilor la primul tronson al şoselei de centură a Zalăului, lucrările ar putea fi reluate. Prezent marţi, 12 iunie, la Zalău, Ştefan Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a anunţat că investiţia ar putea continua din primăvara anului viitor.

“Este un proiect care apare în Masterplan, există contract pentru proiectare, atât studiul tehnic, cât şi faza de proiect tehnic, plus detalii de execuţie. Practic, este un pachet complet. Trebuia finalizat în septembrie 2018, însă din cauza unor probleme speciale pe care le aduce poligonul de tragere, s-a întârziat", a precizat oficialul CNAIR. Acesta a mai spus că cel târziu la începutul săptămânii viitoare va avea loc o ultimă întâlnire între proiectant şi reprezentanţii Ministerul Apărării pentru identificarea soluţiei privind poligonul militar prin apropierea căruia trece traseul şoselei ocolitoare. "Centura îşi păstrează traseul, poligonul rămâne acolo unde este acum. Se va găsi o soluţie de protecţie", a subliniat Narcis Neaga.

El a explicat că pentru cei aproximativ 9 km din tronsonul al doilea sunt prevăzuţi aproximativ 43 milioane de euro: "Dacă lucrările merg conform graficului pe care l-am discutat şi ni l-am asumat, în octombrie vom avea proiectul tehnic, pe perioada de iarnă urmând a se desfăşura procedurile de achiziţie publică pentru constructor, iar la anul, în martie, ar trebui să înceapă lucrările".

Construcţia şoselei de centură a municipiului Zalău a demarat în 2008, doi ani mai târziu fiind finalizat primul tronson, cu o lungime de 9,6 kilometri de drum, de la intrarea în oraş dinspre Satu Mare, până la intrarea în Aghireş. De acolo începe tronsonul al doilea, care ar urma să permită traficului greu să se îndrepte pe E81, prin crearea unui tunel prin Munţii Meseş, lung de 2,4 kilometri. Investiţia s-a lovit, însă, de problema poligonului, astfel că din 2010, lucrurile stagnează.

Mai puteţi citi:

Heliportul de un milion de lei construit fără loc de aterizare. Cum a fost posibil proiectul aberant aprobat de guvern

citeste totul despre: