Florin Horvath, cavalerul care scrie despre cavaleri

Ştiri pe aceeaşi temă


Cea mai recentă carte semnată de Florin Horvath poate fi găsită în toate marile capitale ale Europei. „Un templier la Sarmisegetusa” i-a adus scriitorului din Zalău aprecierea fraţilor săi din Ordinul Cavalerilor Templieri .


S-a mutat în Zalău în 1975 şi a lucrat, pe rând, la societăţile „Armătura” şi „Anvelope”. Până în 1972, fusese pilot militar, dar  fiind o fire rebelă, comuniştii l-au suportat cu greu în elita militară. A fost obligat să renunţe şi a făcut cursuri de specializare în „Automatizări sectoare calde”. Noua meserie l-a adus la Zalău şi spune că i-a plăcut oraşul de sub Meseş, ce avea un aer patriarhal pe atunci.


 „O lacrimă pentru Măria Sa”, carte  apărută în 1987, a însemnat debutul literar al lui Florin Horvath, debut care s-a bucurat de premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Cel mai bun roman istoric“. În fiecare zi la uzină, scriitorul căra după el o geantă cu cărţi. Citea când putea, în pauze şi noaptea, mai ales. Mai greu i-a fost, însă, înainte de 1990, să-şi găsească sursepentru documentarea subiectelor sale. Nu de puţine ori trebuia să le dea unele atenţii bibliotecarelor, ba un săpun „Amo”, ba altceva, pentru a avea la dispoziţie cărţi mai dosite.


Pentru publicul larg, lectura romanelor istorice scrise de Florin Horvath a reprezentat, încă din 1987, garanţia unei veritabile călătorii în timp.

Participant la Revoluţie



Amic cu Noica, Steindhart ori Andrei Pleşu, Horvath a reuşit prin întâlnirile şi corespondenţa cu aceştia să treacă peste vicisitudinele impuse intelectualilor în timpul comunismului.


Revoluţia din Decembrie 1989 l-a găsit în balconul Comitetului Judeţean de Partid (actualul sediu al Prefecturii Sălaj). Dar, după un an şi opt luni a plecat, nemulţumit de faptul că FSN-ul încerca să devină un nou „partid stat”.


Istorie şi ezoterism


Horvath mai are „la activ” două romane istorice „Voievodul  Albastru” (premiul „Duiliu Zamfirescu al Uniunii Scriitorilor, în 2001) şi „Un templier la Sarmisegetusa” (2009). În calitatea sa de membru al Ordinului Cavalerilor Templieri (unde are al doilea rang ca importanţă în România) şi al Franc Masoneriei, Florin Horvath a publicat şi studii de specialitate despre şi pentru aceste organizaţii: „Coroana celor şapte mari maeştri” (2001), „Îndreptar franc masonic” (2004), „125 de ani de lumini şi umbre în francmasoneria românească” (2005), iar în două săptămâni va ieşi de sub tipar o altă lucrare cu subiect ezoteric, „Legenda lui Zalmoxis”.

Declaraţie :
„Faptul că eu trăiesc şi astăzi după regulile cavalereşti îmi conferă o mai mare uşurinţă în a descrie lumi şi personaje demult apuse”


Ce-i place?


Să aducă noutăţi, să le vorbească prietenilor şi cunoscuţilor despre lucruri noi. „Din puţinul pe care îl ştiu, am încercat prin intermediul cărţilor pe care le-am scris să le prezint cititorilor aspecte inedite şi să le explic unele lucruri neştiute”. Dar toate astea după ce chiar el reuşeşte să fie suficient de sigur de spusele sale.


Ce nu-i place?

Nu-i plac oamenii care se se cred „buricul pământului”, omniscienţi şi omnipotenţi. Nu suportă compania celor care se vor atoatecunoscători fără o cuvenită acoperire. „Am parte mereu de oameni care vor să fie «vioara întâi» în orice discuţie, dar după ce «îi scuturi» vezi de fapt că nu ştiu mare lucru“, afirmă el.




Întrebare şi răspuns


Se poate trăi din scris?

Nicidecum. Nu se poate trăi din scrisul şi vânzarea cărţilor în condiţiile în care lumea fuge de cultură. Internetul a luat demult locul cărţilor. Dar aş fi fariseu dacă n-aş recunoaşte că am un grup substanţial de cititori care se bucură şi cumpără fiecare carte pe care o scriu. Dar banii obţinuţi din vânzare nu pot reprezenta o sursă serioasă de venit.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: