Basarabeanul care pregatea un atac împotriva şefului Punctului de Frontieră Berezeni, eliberat din arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Iordachi (foto stânga) a fost interceptat în timp ce pregatea o corecţie fizica ofiţerului vasluian
Vasile Iordachi (foto stânga) a fost interceptat în timp ce pregatea o corecţie fizica ofiţerului vasluian

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au dispus eliberarea din arest şi cercetarea în stare de libertate a basarabeanului Vasile Iordachi, liderul uneia dintre cele mai puternice grupări de contrabandă cu ţigări din Republica Moldova. Iordachi este cel care pregătea o corecţie fizică ofiţerului vasluian Ionel Lascu, după ce a aflat că acesta i-a denunţat la DNA.

Judecătorii ieşeni au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive  a lui Vasile Iordachi cu cea a controlului judiciar, desemnând ca organ de supraveghere Poliţia Municipiului Bârlad, basarabeanul locuind cu chirie în acest oraş. El nu are voie să părăsească teritoriul României şi nici să comunice în vreun fel cu ceilalţi inculpaţi sau martorii din dosar. Vasile Iordachi a fost arestat în luna mai a anului trecut, alături de alte şase persoane care făceau parte din grupul infracţional. Printre acestea şi trei ofiţeri de poliţie: Vasile Badiu, de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Huşi, respectiv Ivan Musteaţă (şeful Punctului de Frontieră Leova) şi Iurie Volceanov, subaltern al acestuia. Cei doi ofiţeri basarabeni sunt singurii inculpaţi care au mai rămas după gratii, toţi ceilalţi fiind eliberaţi rând pe rând de mgistraţii Curţii de Apel Iaşi. 

Pe 20 iunie 2014, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a şapte persoane în acest caz,  sub acuzaţia de constituire/aderare la un grup infracţional organizat, contrabandă, respectiv dare de mită. Toţi cei şapte arestaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Ancheta procurorilor DNA în acest caz a fost îngreunată şi de faptul că gruparea basarabeană a aderat un ofiţer din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, care îi atenţiona pe contrabandişti despre ancţiunile organelor de anchetă.

Valentin Badiu, fost purtător de cuvând al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, l-a avertizat pe liderul grupării, Vasile Iordachi, că Ionel Lascu i-a denunţat la DNA, iar procurorii au declanşat o anchetă. Vasile Iordachi pregătea o corecţie fizică ofiţerului român, însă planurile i-au fost dejucate.

Audiat de judecătorii Tribunalului Vaslui, Ionel Lascu a menţionat că anul trecut, în octombrie 2013, în timpul unei misiune de patrulare comună, pe teritoriul Republicii Moldova,  a fost abordat de omologul său de la Sectorul Poliţiei de Frontieră (SPF) Leova, Ivan Musteaţă, care i-a propus să desfăşoare activităţi de contrabandă, urmând să primească 50 de euro pentru fiecare bax de ţigări trecut peste Prut.La fiecare transport se preconiza a se trece peste râul Prut cu funiile şi bărcile pneumatice în jur de 100.000 pachete de ţigări.

Ionel Lascu, şeful PTF Berezeni

image

” La un moment dat, în timpul anchetei procurorul de caz mi-a comunicat că a fost interceptată o convorbire între Badiu şi Iordachi, căruia i s-a comunicat că i-am turnat. Procurorul mi-a comunicat să imi iau măsuri de siguranţă, motiv pentru care de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui mi s-a asigurat protecţia cu poliţişti de la Departamentul de intervenţie. Inclusiv de Revelion am avut pază la poartă”, a menţionat Lascu.

Deşi după arestarea traficanţilor de ţigări, din luna mai, nu mai beneficiază de protecţie specială, Lascu recunoaşte că s-a expus unor riscuri şi ”oricând poate da o maşină peste tine”. Spune, însă, că are conştiinţa curată că nu a partizanat cu contrabandiştii.

Citeşte şi: 

Ofiţer vasluian în primejdie pentru denunţarea mafiei ţigărilor de peste Prut

Şeful Punctului de Frontieră Leova, arestat la Vaslui. Procurorii îl acuză că a coordonat o reţea de contrabandişti

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite