Acţiune de salvare a două tinere rătăcite. Pompierii au coborât în rapel pentru a le recupera

Acţiune de salvare a două tinere rătăcite. Pompierii au coborât în rapel pentru a le recupera

FOTO: ISU Tulcea

Mama uneia dintre tinere a sunat la 112 anunţând dispariţia fetelor. Intervenţia salvatorilor a durat mai bine de o oră din momentul în care acestea au fost localizate.

În jurul orei 16.35, salvatorii din cadrul ISU Tulcea au fost anunţaţi că două fete s-au pierdut în zona pădurii Bididia, în apropiere de municipiul Tulcea. Apelul la 112 a fost făcut de mama uneia dintre cele două tinere.

„După câteva momente a venit şi al doilea apel, era una dintre cele două. Nu ştiau unde se află. Un echipaj de pompieri a răspuns apelului. Dispecerul a păstrat legătura telefonică, în timp ce echipajul de pe autospecială înconjura dealul Bididia cu sirenele pornite pentru a încerca să repereze fetele”, spun reprezentanţii ISU Tulcea.

Cele două tinere, ambele de 15 ani, au fost văzute pe marginea carierei, care în acel loc are aproximativ 100 de metri adâncime. „Cea care sunase la 112 abia se mai putea ţine”, spun salvatorii.

Unul dintre pompieri, plutonierul major Arhire Iulian, a coborât în rapel, cu încă o cască şi un brâu, şi cu ajutorul colegilor a reuşit să o scoată pe prima fată, cea care era în cel mai mare pericol. A urmai şi cea de-a doua operaţiune de salvare.

„Poziţia era dificilă şi nu putea să ajungă uşor la ea, mai ales pentru a o asigura. Vântul sufla cu putere, ceea ce a făcut şi mai greoaie intervenţia. După extragerea celei de a doua fete, a urmat şi companionul lor, un căţel”, mai spun reprezentanţii ISU Tulcea.

Fetele, speriate şi amorţite din cauza vântului puternic, au fost preluate de o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă care le-a transportat la Spitalul Judeţean Tulcea pentru îngrijiri medicale.

Pe aceeaşi temă:

Paradisul din Delta Dunării interzis turiştilor. Care sunt zonele strict protejate din rezervaţie

VIDEO Un incendiu de vegetaţie riscă să se extindă la mai multe case. Pompierii fac eforturi să localizeze flăcările

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: