VIDEO Imaginile cu poştăriţa tâlhărită suprinse de o cameră din Tărtăşeşti

VIDEO Imaginile cu poştăriţa tâlhărită suprinse de o cameră din Tărtăşeşti

Pe imaginile suprinse de cameră se vede cum cei doi pândesc momentul şi o atacă pe femeie exact în momentul în care aceasta se pregătea de drum

O cameră de supraveghere amplasată pe o casă, din comuna dâmboviţeană Tărtăşeşti, a surprins momentul în care cei doi aghesori au atacat-o pe poştăriţa de 57 de ani, chiar în momentul în care aceasta a ieşit pe poartă. Unul dintre ei, un tânăr de 20 de ani, fotbalist extrem de talentat, a fost reţinut seara trecută de poliţişti, iar cel de-al doilea încă este căutat.



Pe imaginile suprinse de cameră (sus) se vede cum cei doi pândesc momentul şi o atacă pe femeie exact în momentul în care aceasta se pregătea de drum. Toată operaţiunea nu a durat mai mult de 20 de secunde. 
 
Un vecin al poştăriţei a observat întreaga scenă şi putea să îi prindă, dacă nu mai stătea să închidă poarta propriei locuinţe.

 


Femeia a fost tâlhărită, vineri dimineaţă, de 3.000 de lei şi mai multe acte. Autori sunt doi tineri din Tărtăşeşti, printre care şi Adrian Mâşu, un fotbalist extrem de talentat care a fost chemat în probe la Dinamo Bucureşti. Surse din rândul anchetatorilor povestesc că acesta avea datorii la jocurile de noroc şi a fost constrâns să comită fapta de chiar cei cărora le datora banii. El se află încă de aseară în arestul IPJ Dâmboviţa şi va fi propus Tribunalului Dâmboviţa spre arestare preventivă.
 
PE ACEEAŞI TEMĂ:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: